Adonis, din ”Padurea iubirii din noi”

Lui Adonis îi place să-și prezinte Adoniada ca o autobiografie intelectuală și poetică. Pornind dintr-o tradiție arabă preislamică, el folosește poezia cu un scop umanist de toleranță și deschidere, fără a pierde vreodată simțul lirismului inspirat. Adoniada este atât o epopee care spune povestea mitică a divinității reînnoirii, Adonis, de la care poetul și-a împrumutat numele, cât și o mărturie emoționantă a modernității noastre. Beirut, Damasc, Londra, Erevan, Shanghai, New York, Efes, Paris, atâtea etape ale unei călătorii interioare. Artaud, Baudelaire, Rilke: Rimbaud, Orpheu, al-Mutanabbi, Confucius, Homer, Dante: atâtea ghiduri pentru o coborâre în iadul unei lumi devastate și pentru o înălțare către un vis de lumină:

”O, fluture, fluture, venit-ai să mă iei? O, ia-mă, corpul meu este o mână de praf, arată-te și te apropie.”

**

În această ultimă lucrare, Adonis adună poezii pline de evocări halucinante, nebunești, elemente naturale se îmbină cu dragostea, durerea, pământul și exilul. O lectură de o frumusețe totalizantă, mișcătoare și sfâșietoare.

”Pădurea iubirii din noi” a apărut in 2009

**

(Ali Ahmad Saïd Esber) s-a născut la 1 ianuarie 1930 în Qassabine, Siria. Este autorul unei opere poetice monumentale larg tradusă în întreaga lume, și în special, în limba franceză, la Seuil (”al-Kitâb” – ”Cartea”, în trei volume, precum și eseurile sale cosemnate cu Houria Abdelouahed, ”Violence et Islam, Profeție și putere”), la Mercure de France, la Gallimard și la Canoë.

”Pădurea iubirii din noi”

Ea este magiciana1 e

Încărcată c-un sat de povești strămoșești,

Cu norii ce le-au vestmântat

Iat-o acum in splendoarea sa

Plimbând

Un stol de chipuri abia creionate

Un zbor de păsări se învârte în juru-i

În mâini are o furcă de tors

Ce oare vor spune firele toarse de degetul suspiciunii

De noapte și de – veghindu-ne – ale ei umbre?

1 – Despre magiciana lui Adonis din ”Pădurea iubirii din noi”:

Magiciana este femeia iubitoare si credincioasa din spatele magicianului, care sărbătorește magia spectacolului și întruchipează femeia și artistul în fragilitatea lor, de îndrăgostiți si de creatori.

**

Nu spune: cheia casei mele era vocea pașilor săi

Nu spune: casa mea era ecoul său

Spune: Am învățat să-mi luminez veșnicia

Pe terasele numelui său

Spune: trupul meu este împrăștiat în trupul său

**

Cum să rămân rădăcină pentru iubirea ta

Când eu nu sunt nici apă, și nici pământ? În umbră

Mă neg pe mine, în soare

Mă întreb de unde am venit? Dar

Am să încerc să învăț unde și cum să rămân

Un nor pentru dragostea ta

**

Fă-mă așa cum doresc

Fă-mă valuri – așa cum eram

Oricare din venele mele

E o corabie de iubire

Nu crede

Eu nu am spus niciodată:

Că aș tânji după țărm

**

Aceștia sunt pașii noștri: Ababils 1pentru cei pândindu-și

Stelele lor, felinare pentru rătăcitorii

În stare-a tăgădui izvorul care ne potolește setea

Distrași de pasiunile noastre

În tine-mi iubesc rătăcirile. Le dezlănțuiesc

De parcă Dumnezeu mă oprimă în dragostea mea pentru tine

1 – Ababils (Ah-bah-bill) erau miticii maiestuoșii vulturi aurii cu trei capete .

Angoasă drapată în lumina

Oglinzii

Rănilor, dați-mi mugurii ei

Și faldurile Și minunile stărilor sale Dați-mi-le.

Ferestre deschise, un măslin

Și rămășițele împrăștiate

Unde ți-este lanseta?

Unde e mugurul fraged

O trandafir

Al amintirilor

-traducere de Catalina Franco–