Bătrân, m-am îmbătat de glasul
ce dinspre gurile tale vine, când se deschid
ca niște clopote verzi și înapoi
s-aruncate, spre-a dispărea apoi.
Casa de-odinioară a verilor mele
lângă tine era, o știi,
acolo în țara unde soarele fierbe,
iar norii precum țânțarii roiesc.
Ca și atunci, și azi, în fața ta, împietresc,
o, mare, dar nu mai demn
mă cred de solemnul îndemn
al respirației tale. Tu prima
mi-ai spus că micul ferment
din inima mea era doar o clipă
din inima ta; că în adâncuri aveam
temerara ta lege: imens, diferit să fiu,
și mereu același:
să mă scutur astfel de orice-i imund
cum faci tu când pe țărm arunci
printre plute alge stele de mare
ale abisului tău inutile epave.

-traducere de Catalina Franco-

---

Antico, sono ubriacato dalla voce
ch’esce dalle tue bocche quando si schiudono
come verdi campane e si ributtano
indietro e si disciolgono.
La casa delle mie estati lontane
t’era accanto, lo sai,
là nel paese dove il sole cuoce
e annuvolano l’aria le zanzare.
Come allora oggi in tua presenza impietro,
mare, ma non più degno
mi credo del solenne ammonimento
del tuo respiro. Tu m’hai detto primo
che il piccino fermento
del mio cuore non era che un momento
del tuo; che mi era in fondo
la tua legge rischiosa: esser vasto e diverso
e insieme fisso:
e svuotarmi così d’ogni lordura
come tu fai che sbatti sulle sponde
tra sugheri alghe asterie
le inutili macerie del tuo abisso.

• 

Iată din ce se compune cântul simfonic al dragostei
E cântul iubirii de odinioară
Freamătul disperatelor sărutări ale amantelor celebre
Plânsul de iubire al muritoarelor violate de zei
Virilitatea eroilor fabuloși orientată în piesele anti-aer
Urletul prețios al lui Jason
Cântecul de moarte al lebedei
Imnul victorios în primele raze de soare cântat nemișcat de Memnon
Există țipetele Sabinelor în clipa răpirii
Există și strigătul dragostei în junglă al felinelor
Rumoarea tăcută a sevelor urcând în plantele tropicale
Tunetul de artilerii împlinind teribil iubirea popoarelor
Valurile mării unde apare viața splendoarea

E cântul întregii iubiri a lumii

Traducere de Catalina Franco-
–––––––––––––––

Voici de quoi est fait le chant symphonique de l’amour
Il y a le chant de l’amour de jadis
Le bruit des baisers éperdus des amants illustres
Les cris d’amour des mortelles violées par les dieux
Les virilités des héros fabuleux érigées comme des pièces contre avions
Le hurlement précieux de Jason
Le chant mortel du cygne
Et l’hymne victorieux que les premiers rayons de soleil ont fait chanter à Memnon l’immobile
Il y a le cri des Sabines au moment de l’enlèvement
Il y a aussi les cris d’amour des félins dans les jongles
La rumeur sourde des sèves montant dans les plantes tropicales
Le tonnerre des artilleries qui accomplissent le terrible amour des peuples
Les vagues de la mer où naît la vie et la beauté

Il y a là le chant de tout l’amour du monde

• 

Tainic ca o fântână
Îmi murmură sângele,
mereu despre tine,
mereu despre mine.

Sub luna buimacă
Visele-mi goale dansând te caută
– copii cu pas lin –
ușor pe tufișuri de umbră.

O, buzele tale însorite,
Îmbătătorul parfum al buzelor…
Între-albastre flori în cadră de argint,
surâzi tu, surâzi.
Mereu surâsul tău șerpuind
Peste pielea mea
Peste umărul meu –
Ascult …
Tainic ca o fântână
Murmură sângele meu.

– traducere de Catalina Franco-
_________________________

Wie ein heimlicher Brunnen
Murmelt mein Blut,
Immer von dir, immer von mir.

Unter dem taumelnden Mond
Tanzen meine nackten, suchenden Träume,
Nachtwandelnde Kinder,
Leise über düstere Hecken.

O, deine Lippen sind sonnig…
Diese Rauschedüfte deiner Lippen…
Und aus blauen Dolden silberumringt
Lächelst du … du, du.
Immer das schlängelnde Geriesel
Auf meiner Haut
Über die Schulter hinweg –
Ich lausche … Wie ein heimlicher Brunnen
Murmelt mein Blut.

• 

Pentru copii e primul sfârșit al lumii.
Pentru pisică un nou stăpân.
Pentru cățel o nouă stăpână.
Pentru mobile: ce iei și ce lași, scări, zgomot.
Pentru pereți locuri goale în locul fotografiilor.
Pentru vecinii de jos pauză-n bârfă și plictiseală.
Pentru mașină: dac-aveam două…
Pentru romane și poezii: hai, ia-le tu.
Mai rău cu tratatele, cu aparatele…
cu ghidul de ortografie,
unde-s sfaturi și despre două nume :
dacă să le unești prin conjuncția „și”
ori să le separi cu punct – acum.

-traducere de Catalina Franco-
__________________________

Per i bambini è la prima fine del mondo.
Per il gattino un nuovo padrone.
Per la cagnolina una nuova padrona.
E per i mobili: scale, fracasso, prendere o lasciare.
Per i vicini chiacchiere e noia interrotta.
Per l’auto: meglio se fossero state due.
Per i romanzi e le poesie: ok, vedi tu.
Va peggio con l’enciclopedia e gli apparecchi video
e poi forse con quella guida alla scrittura corretta,
dove forse ci sono consigli in merito ai due nomi –,
se ancora unirli con la congiunzione “e”
o se ormai separarli con un punto.

______________________________

Dla dzieci pierwszy w życiu koniec świata.
Dla kotka nowy Pan.
Dla pieska nowa Pani.
Dla mebli schody, łomot, wóz i przewóz.
Dla ścian jasne kwadraty po zdjętych obrazach.
Dla sąsiadów z parteru temat, przerwa w nudzie.
Dla samochodu lepiej gdyby były dwa.
Dla powieści, poezji – zgoda, bierz co chcesz.
Gorzej z encyklopedią i sprzętem wideo,
no i z tym poradnikiem poprawnej pisowni,
gdzie chyba są wskazówki w kwestii dwojga imion
– czy jeszcze łączyć je spójnikiem “i”,
czy już rozdzielać kropką.

• 

Există
în seninul de nicăieri
un joc, se cheamă
paragină.

Atârnă
de copacul în iarnă
o frunză,
se zbate
se întoarnă.

Un fluture
se odihnește
pe geana
calmă a morții.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

Es gibt
im Nirgendblau
ein Spiel, es heißt
Verwesung.

Es hängt
am Winterbaum
ein Blatt, es
dreht und
wendet sich.

Ein Schmetterling
ruht aus
auf Todes
lockerer Wimper.

• 

Uneori ar fi fost un foc și-aș fi intrat în el
și-aș fi ieșit nevătămat și mi-aș fi fi văzut de drum,
iar pentru mine ar fi fost doar un lucru văzut și făcut.
Stingerea focului altora aș fi lăsat-o
ce s-ar fi grăbit spre valul de fum cu mături
și pături să înăbușe focul. Când ar fi trecut
s-ar fi adunat spre-a vorbi despre ce au văzut –
ce norocoși au fost ca martori ai strălucitoarei călduri,
ai cenușii, dar și de-a fi cunoscut parfumul
hârtiei arzând, sonul cuvintelor dându-și sufletul.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

Sometimes there would be a fire and I would walk into it
and come out unharmed and continue on my way,
and for me it was just another thing to have done.
As for putting out the fire, I left that to others
who would rush into the billowing smoke with brooms
and blankets to smother the flames. When they were through
they would huddle together to talk of what they had seen –
how lucky they were to have witnessed the lusters of heat,
the hushing effect of ashes, but even more to have known the fragrance
of burning paper, the sound of words breathing their last.

• 

In mână strângeam un inel.
Si mi-era somn.
Ziua fusese caldă, slab vânticelul.
„Păstrează-l” – i-am spus.

Mă trezii, mi-am certat mâna.
Piatra nu mai era.
Acum, a-mi aminti ametistul
E tot ce am.

-traducere de Catalina Franco-

---

I held a Jewel in my fingers—
And went to sleep—
The day was warm, and winds were prosy—
I said ”Twill keep’—

I woke—and chid my honest fingers,
The Gem was gone—
And now, an Amethyst remembrance
Is all I own—

• 

Dedicat lui Karl Kraus

E o lumină pe care vântul a stins-o.
E un han vechi părăsit după-amiaza de un bețiv.
E o vie arsă și neagră, cu gropi pline de negri păianjeni.
E o odaie pe care-au spoit-o cu lapte.
Nebunul nu mai trăiește. E o insulă-n mările sudului
Ca să-l primească pe zeul soare. Tobele bubuie.
Bărbații se înfruntă în dansuri de luptă.
Printre liane și flori de foc femeile-și leagănă șoldurile.
Iar marea cântă. O, paradisul nostru pierdut.

Aurii, nimfele au părăsit pădurile.
A fost îngropat străinul. Atunci începe o ploaie de licăre.
Fiul lui Pan apare sub forma unui țăran,
Ce-n după-amiază adoarme pe încinsul asfalt.
Sunt fetițe într-o curte îmbrăcate-n rochițe de-o sărăcie sfâșietoare!
Sunt camere pline de armonii și sonate.
Sunt umbre în fața oglinzii oarbe ce se-îmbrățișează.
Se soresc la fereastra spitalului convalescenții.
Un abur alb aduce sângeroase epidemii pe canale.

Sora înstrăinată apare iar în visele rele ale cuiva.
Sub aluniș odihnindu-se, ea se joacă cu stelele sale.
Studentul, poate un alter ego, lung o urmărește de la fereastră.
Fratele său mort stă în spatele lui ori coboară pe vechea scară-n spirală.
Figura novicelui pălește în întunericul castanilor maronii.
Grădina e la amurg. Prin galeriile mănăstirii fâlfâie liliecii.
Copiii paznicului se opresc din joc și caută aurul cerului.
Acord final de cvartet. Micuța oarbă tremură alergând pe alee,
Iar mai târziu umbra ei bâjbâie ziduri reci, înconjurată de basme și de legende sacre.

E o barcă goală ducându-se-n jos pe Canalul Negru în noapte.
În bezna azilului vechi ruine umane se sfarmă.
Orfanii morți stau întinși lângă zidul grădinii.
Îngeri cu aripi pătate de găinaț ies din încăperi cenușii.
Din îngălbenitele lor pleoape picură viermii.
Ca-n zilele copilăriei e întunecat și tăcut locul din fața bisericii,
Alunecă vieți trecute pe tălpi de argint.

Umbrele blestemaților se duc la vale pe ape-n suspin.
Magul alb în mormântu-i se joacă cu șerpii.

Deasupra tâmplei tăcut se deschid ochii de aur ai Dumnezeirii.

-traducere de Catalina Franco-

Karl Kraus zugeeignet

Es ist ein Licht, das der Wind ausgelöscht hat.
Es ist ein Heidekrug, den am Nachmittag ein Betrunkener verläßt.
Es ist ein Weinberg, verbrannt und schwarz mit Löchern voll Spinnen.
Es ist ein Raum, den sie mit Milch getüncht haben.
Der Wahnsinnige ist gestorben. Es ist eine Insel der Südsee,
Den Sonnengott zu empfangen. Man rührt die Trommeln.
Die Männer führen kriegerische Tänze auf.
Die Frauen wiegen die Hüften in Schlinggewächsen und Feuerblumen,
Wenn das Meer singt. O unser verlorenes Paradies.

Die Nymphen haben die goldenen Wälder verlassen.
Man begräbt den Fremden. Dann hebt ein Flimmerregen an.
Der Sohn des Pan erscheint in Gestalt eines Erdarbeiters,
Der den Mittag am glühenden Asphalt verschläft.
Es sind kleine Mädchen in einem Hof in Kleidchen voll herzzerreißender Armut!
Es sind Zimmer, erfüllt von Akkorden und Sonaten.
Es sind Schatten, die sich vor einem erblindeten Spiegel umarmen.
An den Fenstern des Spitals wärmen sich Genesende.
Ein weißer Dampfer am Kanal trägt blutige Seuchen herauf.

Die fremde Schwester erscheint wieder in jemands bösen Träumen.
Ruhend im Haselgebüsch spielt sie mit seinen Sternen.
Der Student, vielleicht ein Doppelgänger, schaut ihr lange vom Fenster nach.
Hinter ihm steht sein toter Bruder, oder er geht die alte Wendeltreppe herab.
Im Dunkel brauner Kastanien verblaßt die Gestalt des jungen Novizen.
Der Garten ist im Abend. Im Kreuzgang flattern die Fledermäuse umher.
Die Kinder des Hausmeisters hören zu spielen auf und suchen das Gold des Himmels.
Endakkorde eines Quartetts. Die kleine Blinde läuft zitternd durch die Allee,
Und später tastet ihr Schatten an kalten Mauern hin, umgeben von Märchen und heiligen Legenden.

Es ist ein leeres Boot, das am Abend den schwarzen Kanal heruntertreibt.
In der Düsternis des alten Asyls verfallen menschliche Ruinen.
Die toten Waisen liegen an der Gartenmauer.
Aus grauen Zimmern treten Engel mit kotgefleckten Flügeln.
Würmer tropfen von ihren vergilbten Lidern.
Der Platz vor der Kirche ist finster und schweigsam, wie in den Tagen der Kindheit.
Auf silbernen Sohlen gleiten frühere Leben vorbei
Und die Schatten der Verdammten steigen zu den seufzenden Wassern nieder.
In seinem Grab spielt der weiße Magier mit seinen Schlangen.

Schweigsam über der Schädelstätte öffnen sich Gottes goldene Augen.

• 

Mă gândesc la viețile nevinovate
Ale oamenilor în romane, ei știu c-or să moară
Dar nu și că se va sfârși romanul. Ce diferite-s
De noi. Aici, printre norii împrăștiați,
Se holbează luna la noi, la orașul adormit,
Vântul mână-n vârtej frunzele ce-au căzut,
Și cineva – anume eu – în fotoliu-adâncit,
Frunzărind prin foile lipsă, știe că nu-i mult timp
Pentru bărbatul și femeia din odaia închiriată,
Pentru lumina roșie de peste ușă, pentru irisul
Aruncând umbra peste perete; nu e mult timp
Pentru soldații stând sub copaci pe malul
Râului, pentru cei răniți ce vor fi duși în
Orașul din spatele frontului, ca să rămână;
Războiul care-a furat ani de zile se va sfârși,
Și la fel va fi și cu altele, în afara unei prezențe
Greu de descris, o urmă, asemeni miresmei ierbii
După ce-a plouat, ori ce-a mai rămas dintr-un glas
Numai așa putem spune cuvântul fără de
Deznădejde; De vine sfârșitul, o să treacă și el.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

I think of the innocent lives
Of people in novels who know they’ll die
But not that the novel will end. How different they are
From us. Here, the moon stares dumbly down,
Through scattered clouds, onto the sleeping town,
And the wind rounds up the fallen leaves,
And somebody – namely me – deep in his chair,
Riffles the pages left, knowing there’s not
Much time for the man and woman in the rented room,
For the red light over the door, for the iris
Tossing its shadow against the wall; not much time
For the soldiers under the trees that line
The river, for the wounded being hauled away
To the cities of the interior where they will stay;
The war that raged for years will come to a close,
And so will everything else, except for a presence
Hard to define, a trace, like the scent of grass
After a night of rain or the remains of a voice
That lets us know without spelling it out
Not to despair; if the end is come, it too will pass.

• 

Percy Bysshe Shelley, ”Schimbarea – Mutability”

Suntem ca repezii nori ce învăluie luna;

Cum se răsfrâng, și sclipesc, cum tremură, cum

Strălucitori străpung întunericul! – dar ce curând

În noapte dispar pierduți pentru totdeauna:

Suntem vechi lire uitate, cu discordante coarde,

În zbaterea vântului tremură altcum fiecare,

În trupul fragil niciun acord nu-i la fel cu altul

Nicio trăire ori melodie alteia nu se aseamănă.

Un vis ne otrăvește până-n odihna somnului;

Un gând rătăcind în zori ne otrăvește strădania;

Simțim, trudim ori gândim, râdem ori suferim ;

Că dăm la o parte grija, că îmbrățișăm durerea –

Totuna-i! – Căci, fie ea bucurie, fie tristețe,

Ea ne așteaptă pe toți, cărarea este aceeași:

Nu va mai fi ca mâine ce fost-a ieri să fie;

Veșnică e pe lume numai schimbarea.

-traducere de Catalina Franco-

_________________________

We are as clouds that veil the midnight moon;

How restlessly they speed, and gleam, and quiver,

Streaking the darkness radiantly! – yet soon

Night closes round, and they are lost for ever:

Or like forgotten lyres, whose dissonant strings

Give various response to each varying blast,

To whose frail frame no second motion brings

One mood or modulation like the last.

We rest. – A dream has power to poison sleep;

We rise. – One wandering thought pollutes the day;

We feel, conceive or reason, laugh or weep;

Embrace fond woe, or cast our cares away:

It is the same! – For, be it joy or sorrow,

The path of its departure still is free:

Man’s yesterday may ne’er be like his morrow;

Nought may endure but Mutability.