Charles Baudelaire, „Spleen de Paris”
Capitolul XXXVI – „Dorința de a picta”-”Le desir de peindre”
Nefericit, poate, bărbatul, dar fericit artistul sfâşiat de dorinţă!
Ard de dorinţa s-o zugrăvesc pe cea care mi-a apărut atât de rar şi-atât de repede a fugit, ca un lucru frumos pierdut în urma călătorului dus departe în noapte. Cum a trecut timpul de când a dispărut!
E frumoasă, mult mai mult decât frumoasă; surprinzătoare. În ea, negrul abundă: iar tot ce inspiră e nocturn şi profund. Ochii ei două tainiţe sunt, unde vag străluceşte misterul, ochii ei – lumină de fulger: explozie în întuneric sunt.
Aş compara-o cu un soare negru, dacă s-ar putea concepe un astru negru răspândind lumină şi fericire. Dar ea mai degrabă te face să te gândeşti la lună, care fără îndoială a însemnat-o cu influenţa ei formidabilă; nu luna albă a idilelor, semănând cu o mireasă rece, dar luna sinistră şi înnebunitoare în adâncul unei nopţi furtunoase şi împinsă de norii ce curg; nu luna liniştită şi discretă din somnul fiinţelor pure, ci luna alungată din cer, învinsă, rebelă, pe care nemiloasele vrăjitoare din Thessalia o silesc să danseze pe iarba îngrozită!
Pe fruntea ei delicată trăieşte voinţa tenace şi iubirea de pradă. Şi, totuşi, în partea de jos a acestei feţe tulburătoare, unde nările respiră avid necunoscutul şi imposibilul, străluceşte, cu inexprimabilă graţie, râsul unei guri mari, roşii şi albe, şi delicioase, ce te face să visezi la miracolul unei flori superbe înflorite într-un vulcan.
Sunt femei ce inspiră dorinţa de a le subjuga şi de a te bucura de ele; dar ea trezeşte dorinţa de-a te stinge încet sub privirea ei.
-Traducere de Catalina Franco-
__________________________
Malheureux peut-être l’homme, mais heureux l’artiste que le désir déchire!
Je brûle de peindre celle qui m’est apparue si rarement et qui a fui si
vite, comme une belle chose regrettable derrière le voyageur emporté dans la nuit.
Comme il y a longtemps déjà quelle a disparu!
Elle est belle, et plus que belle;elle est surprenante.
En elle le noir abonde: et tout ce quelle inspire est
nocturne et profond.
Ses yeux sont deux antres où scintille vaguement lemystère, et son regard illumine commel’éclair:c’est une explosion dans les ténèbres.
Je la comparerais à un soleil noir,si l’on pouvait concevoir un astre noir versant la lumière et le bonheur.
Mais elle fait plus volontiers penser à la lune, qui sans doute l’a marquée de sa redoutable influence; non pas
la lune blanche des idylles,qui ressemble à une froide mariée, mais la lune sinistre et enivrante, suspendue
au fond d’une nuit orageuse et bousculée par les nuées qui courent; non pas la lune paisible et discrète visitant le sommeil des hommes purs, mais la lune arrachée du ciel, vaincue et révoltée, que les sorcières thessaliennes contraignent durement à danser surl’herbe terrifiée!
Dans son petit front habitent la volonté tenace et l’amour de la proie.
Cependant, au bas de ce visage inquiétant, où des narines mobiles aspirent inconnu et impossible, éclate, avec une grâce inexprimable, le rire d’une grande bouche, rouge et blanche, et délicieuse, qui fait rêver au miracle d’une superbe fleur éclose dans
un terrain volcanique.
Il y a des femmes qui inspirent l’envie de les vaincre
et de jouir d’elles; mais celle-ci donne le désir de mourir lentement sous son regard.
catalinafrancoblog 