Adonis, din ”Padurea iubirii din noi”
Lui Adonis îi place să-și prezinte Adoniada ca o autobiografie intelectuală și poetică. Pornind dintr-o tradiție arabă preislamică, el folosește poezia cu un scop umanist de toleranță și deschidere, fără a pierde vreodată simțul lirismului inspirat. Adoniada este atât o epopee care spune povestea mitică a divinității reînnoirii, Adonis, de la care poetul și-a împrumutat numele, cât și o mărturie emoționantă a modernității noastre. Beirut, Damasc, Londra, Erevan, Shanghai, New York, Efes, Paris, atâtea etape ale unei călătorii interioare. Artaud, Baudelaire, Rilke: Rimbaud, Orpheu, al-Mutanabbi, Confucius, Homer, Dante: atâtea ghiduri pentru o coborâre în iadul unei lumi devastate și pentru o înălțare către un vis de lumină:
”O, fluture, fluture, venit-ai să mă iei? O, ia-mă, corpul meu este o mână de praf, arată-te și te apropie.”
**
În această ultimă lucrare, Adonis adună poezii pline de evocări halucinante, nebunești, elemente naturale se îmbină cu dragostea, durerea, pământul și exilul. O lectură de o frumusețe totalizantă, mișcătoare și sfâșietoare.
”Pădurea iubirii din noi” a apărut in 2009
**
(Ali Ahmad Saïd Esber) s-a născut la 1 ianuarie 1930 în Qassabine, Siria. Este autorul unei opere poetice monumentale larg tradusă în întreaga lume, și în special, în limba franceză, la Seuil (”al-Kitâb” – ”Cartea”, în trei volume, precum și eseurile sale cosemnate cu Houria Abdelouahed, ”Violence et Islam, Profeție și putere”), la Mercure de France, la Gallimard și la Canoë.
”Pădurea iubirii din noi”
Ea este magiciana1 e
Încărcată c-un sat de povești strămoșești,
Cu norii ce le-au vestmântat
Iat-o acum in splendoarea sa
Plimbând
Un stol de chipuri abia creionate
Un zbor de păsări se învârte în juru-i
În mâini are o furcă de tors
Ce oare vor spune firele toarse de degetul suspiciunii
De noapte și de – veghindu-ne – ale ei umbre?
1 – Despre magiciana lui Adonis din ”Pădurea iubirii din noi”:
Magiciana este femeia iubitoare si credincioasa din spatele magicianului, care sărbătorește magia spectacolului și întruchipează femeia și artistul în fragilitatea lor, de îndrăgostiți si de creatori.
**
Nu spune: cheia casei mele era vocea pașilor săi
Nu spune: casa mea era ecoul său
Spune: Am învățat să-mi luminez veșnicia
Pe terasele numelui său
Spune: trupul meu este împrăștiat în trupul său
**
Cum să rămân rădăcină pentru iubirea ta
Când eu nu sunt nici apă, și nici pământ? În umbră
Mă neg pe mine, în soare
Mă întreb de unde am venit? Dar
Am să încerc să învăț unde și cum să rămân
Un nor pentru dragostea ta
**
Fă-mă așa cum doresc
Fă-mă valuri – așa cum eram
Oricare din venele mele
E o corabie de iubire
Nu crede
Eu nu am spus niciodată:
Că aș tânji după țărm
**
Aceștia sunt pașii noștri: Ababils 1pentru cei pândindu-și
Stelele lor, felinare pentru rătăcitorii
În stare-a tăgădui izvorul care ne potolește setea
Distrași de pasiunile noastre
În tine-mi iubesc rătăcirile. Le dezlănțuiesc
De parcă Dumnezeu mă oprimă în dragostea mea pentru tine
1 – Ababils (Ah-bah-bill) erau miticii maiestuoșii vulturi aurii cu trei capete .
Angoasă drapată în lumina
Oglinzii
Rănilor, dați-mi mugurii ei
Și faldurile Și minunile stărilor sale Dați-mi-le.
Ferestre deschise, un măslin
Și rămășițele împrăștiate
Unde ți-este lanseta?
Unde e mugurul fraged
O trandafir
Al amintirilor
-traducere de Catalina Franco–
catalinafrancoblog 