Carl Sandburg, ”Brâncuşi”

Brâncuși este un nătâng; el face rost de bilete care să-l ducă niciunde; el e nătângul cu traista oricând pregătită și fără ceas; a, da, Brâncuși este un nătâng; el înțelege prea bine păsări și tigve, cunoaște bine toate împletiturile din capul unei femei, de-atât de departe le știe,  încât știe de unde vin și înspre ce se petrec; el scormone-n tainele celor dintâi și ale celor mai vechi făurari de forme.

Să nu-l luăm azi la rost pe Brâncuși fiindcă cu greu a început ori fiindcă cu greu e în stare a rosti numele locului unde-ar voi să ajungă când o să aibă vreme și va fi gata să înceapă drumul; O, Brâncuși, cel strângând butucii de lemn tare la soare în pragul prispei și așteptând ca lemnul tare să fie destul de greu pentru asprele tale mâini, o, Brâncuși, tu, cu dalta și cu ciocanul, faur de păsări din conuri, de cranii făcându-se ouă — îmbrățișat de nădejdea că-n inima ta vei găsi un con, un ou,  – care atât de tari fiind, când din lut va rămâne doar ceață -, oul și conul să dăinuie.

Brâncuși, tu n-ai să dai anunț la ziar spunându-i lui Dumnezeu c-ar fi spre binele și în folosul lui să vină ca să te vadă; n-ai să devii vorbăreț și n-ai să verși în urechi zeci de rugăciuni; nici n-ai să devii prietenos ori familiar de parcă ați fi vecini și i-ai fi numărat cămășile de pe sârmă; o să te bâlbâi, o să te bâlbâi și o să  mormăi în barbă ori o să taci ca un șoarec în vechiul pod al vreunei biserici, în vreme ce orga revarsă oceane de valuri pe stâncile scăldate în strălucirea soarelui; Iar dacă Dumnezeu păstrează câte un ungher pentru fiece traistă de oase, cu siguranță unul va fi al tău, va fi al tău, Brâncuși.

-traducere de Catalina Franco-

_________________________________

Brâncuşi is a galoot; he saves tickets to take him nowhere; a galoot with his baggage ready and no timetable; ah yes, Brancusi is a galoot; he understands birds and skulls so well, he knows the hang of the hair of the coils and plaits on a woman’s head, he knows them so far back he knows where they came from and where they are going; he is fathoming down for the secrets of the first and the oldest makers of shapes.

Let us speak with loose mouths today not at all about Brancusi because he has hardly started nor is hardly able to say the name of the place he wants to go when he has time and is ready to start; O Brancusi, keeping hardwood planks around your doorsteps in the sun waiting for the hardwood to be harder for your hard hands to handle, you Brancusi with your chisels and hammers, birds going to cones, skulls going to eggs—how the hope hugs your heart you will find one cone, one egg, so hard when the earth turns mist there among the last to go will be a cone, an egg.

Brancusi, you will not put a want ad in the papers telling God it will be to his advantage to come around and see you; you will not grow gabby and spill God earfuls of prayers; you will not get fresh and familiar as if God is a next-door neighbor and you have counted His shirts on a clothes line; you will go stammering, stuttering and mumbling or you will be silent as a mouse in a church garret when the pipe organ is pouring ocean waves on the sunlit rocks of ocean shores; if God is saving a corner for any battling bag of bones, there will be one for you, there will be one for you, Brancusi.