”Cel a cărui opera monumentală a fost tradusă în toată lumea luminează cu fervoare scrierea sa cosmică și mistică a misterelor ființei. ”
Joséphine Hobeika
“Poezia nu poate fi înlocuită. Dacă filosofia tace, dacă cultura, în general, nu răspunde la întrebările ființei umane, rămâne poezia care seamănă foarte mult cu iubirea.
Poezia este ca dragostea care are mereu ceva de spus
poezia este ca o femeie – vrei s-o iubești în fiece zi.’’
Adonis
„Poezia, ca și dragostea, aparține trupului. ”
Adonis
“Vin dintr-un pământ în care poezia este ca un copac care veghează asupra omului și unde poetul este cel care înțelege ritmul lumii”.
Adonis
“Există ceva care mă depășește, care emană din adâncurile mele: am și eu necunoscutul în mine. Visul sunt eu cel care îl trăiesc, dar nu eu l-am inventat. ”
Adonis
”Mitologia este copilăria cunoașterii și a relației noastre cu necunoscutul. Fiecare ființă umană trebuie să fie un vizionar, care să tindă să descopere ceea ce nu știe. ”
Adonis
Adonis, ”Între mine și ochii tăi”
Când în ochii tăi mă arunc
eu văd zorii adânci
văd un ieri străvechi
Văd ce nu știu
și simt universul trecând
între mine și ochii tăi
-traducere de Catalina Franco
**
Adonis, ”Dialog”
„Tu pe unde umblai?
Care lumină sub genele tale plânge?
Tu pe unde te-aflai ?
ce-ai scris – arată-mi?”
Eu n-am răspuns. Cuvinte nu mai aveam
Sub ceața cernelii nu mai aflam nici o stea
Foile le sfâșiasem
Care lumină sub genele tale plânge?
Unde erai?
Eu nu răspundeam
Noaptea era cortul beduinilor
felinarele erau trib
iar eu un soare slăbit
sub care pământu-și schimbase colinele
iar rătăcitorul se încrucișa cu o cale lungă
-traducere de Catalina Franco-
**
Adonis, ”Ieri”
Cu întâia stea mi-am închis ușa camerei
Am tras perdeaua și m-am culcat cu scrisorile ei
Și iată perna e udă, cuvintele-s pline
sunt magician, numele ei e tămâie și e cățuie
sunt magician, ea e scântei și e templu al primului jar
mă întind în adâncul fumului
desenez semnele
îi fac o vrajă pe rană
Îl șterg cu pielea-mi
O, rană o, luminatule iad
O rană o, moarte, prietenă mie
În rană sunt turnuri cu îngeri
Un râu ce porțile sale le închide, e iarbă ce umblă
Un om care se despoaie
Desfoaie mirtul uscat și aduce recunoștință,
Apa îi picură-n creștetul capului,
Se înclină și-apoi dispare
Visez –
Spăl pământul până-n oglindă
Și îl lovesc cu un zid de nori dintr-un arbust de foc
Clădesc o cupolă de lacrimi le modelez
Ca dar suprem – ce mi-ai pregătit?
„- Cămașa mea, cea învăluindu-ne-n ziua nunții.
Și-am să cobor în mormânt cu tine
Pentru a-ți face ușoară moartea iubirii
te amestec cu apa mea și te dau morții ca să te bea
Spuneai: Chipul meu e o navă, trupul meu – o insulă, apa, organul dorinței. Spuneai: Pieptul tău e un val, noaptea zdrobită sub sânii mei.
Soarele-i vechea mea închisoare, Soarele-i noua mea închisoare, Moartea e sărbătoare, e cântec.
M-ai auzit? Sunt altceva decât noaptea asta, Sunt altceva decât patul ei suplu și luminos. Trupul meu – cuvertura, mătasea Din fire țesute cu sângele meu. M-am rătăcit și în trupul meu mi-era rătăcirea …
Frunzelor datu-le-am vântul, Lăsatu-mi-am genele-n urmă, Și cu furie am jucat enigma cu divinitatea Și am trăit Evanghelia alăptării Spre a afla în vestmintele-mi piatra rătăcitoare
M-ai recunoscut? Trupul meu mi-este cuvertura, Moartea e cântul meu și palatul caietelor mele, Cerneala mi-este mormânt și pridvor, O sfâșiată, o pustiită hartă a lumii În care cerul a îmbătrânit, O sanie neagră târâtă de lacrimi și suferință.
Ai să mă urmezi? Trupul meu este cerul meu, Deschis-am larg coridoarele spațiului În urma mea eu mi-am gravat genele, Drumuri ducând la un idol antic.
Saíd Ésber, mai cunoscut sub numele de Adonis (Syria, 1930). Este unul dintre candidații obișnuiți la premiul Nobel pentru literatură. A scris unele dintre cele mai semnificative cărți de poezie arabă din timpul nostru. Aici – o poezie scrisă în timpul șederii sale în Mexic în 2012.
S-a spus că „Călugăriță” se referă la o balenă mare care este purtată de curenții apelor marelui ocean, iar pe spatele ei poartă cele șapte pământuri , așa cum este povestită de imamul Abu Jafar Ibn Jarir. . Povestit de Ibn Bashar, povestit de Yahya, povestit de Sufyan Al-Thuri, povestit de Sulayman Al-Amash, povestit de Abu Thubian, povestit de Ibn Abbas care a povestit: „Primul lucru creat de Allah a fost creionul și i-a spus „Scrie”. ‘. Creionul a întrebat: „Ce să scriu?” Allah a spus: „Scrieți destinul (tuturor lucrurilor)”. Deci creionul a scris tot ce va fi din acest moment până în ziua Judecății”.
Apoi Allah a creat „Nun” și El a făcut să se ridice vaporii pe care au fost create cerurile și pământul a fost apoi turtit pe spatele lui Nun. Apoi Călugărița a devenit nervoasă și (ca urmare) pământul a început să se legene, dar (Allah) s-a legat (pământul) cu munți ca să nu se miște pământul…
Ali Ahmad Saïd Esber, de origine rurală, s-a născut la 1 ianuarie 1930 în satul Kassabine, din Siria. La douăzeci de ani, a luat pseudonimul de Adonis, a citit Baudelaire, Rilke și, mai târziu, Michaux, Char. A ales naționalitatea libaneză în 1962. Poezia sa exprimă durerile și speranțele culturii arabe contemporane. Adonis locuiește la Paris din 1986.
Călătoresc doar între Un vis și un vis Trupurile noastre și cele două fețe ale lor Flux de lumină și două cântări Călătoresc numai Spre a-mi lumina Fața adevărului în trupurile noastre Visul și realitatea sunt doi copii: Unul e spațiul Altul e timpul…
ADONIS
Je ne voyage qu’entre Un rêve et un rêve Nos corps et leurs deux visages Flux de lumière et deux chansons Je ne voyage que pour m’éclairer La face de la vérité dans nos corps Rêve et réalité sont deux enfants : Celui-ci est espace L’autre est temps (…) ADONIs
Lui Adonis îi place să-și prezinte Adoniada ca o autobiografie intelectuală și poetică. Pornind dintr-o tradiție arabă preislamică, el folosește poezia cu un scop umanist de toleranță și deschidere, fără a pierde vreodată simțul lirismului inspirat. Adoniada este atât o epopee care spune povestea mitică a divinității reînnoirii, Adonis, de la care poetul și-a împrumutat numele, cât și o mărturie emoționantă a modernității noastre. Beirut, Damasc, Londra, Erevan, Shanghai, New York, Efes, Paris, atâtea etape ale unei călătorii interioare. Artaud, Baudelaire, Rilke: Rimbaud, Orpheu, al-Mutanabbi, Confucius, Homer, Dante: atâtea ghiduri pentru o coborâre în iadul unei lumi devastate și pentru o înălțare către un vis de lumină: ”O, fluture, fluture, venit-ai să mă iei? Ia-mă, corpul meu este o mână de praf, arată-te și apropie-te.” Adonis
**
În această ultimă lucrare, Adonis adună poezii pline de evocări halucinante, nebunești, elemente naturale se îmbină cu dragostea, durerea, pământul și exilul. O lectură de o frumusețe totalizantă, mișcătoare și sfâșietoare.
”Pădurea iubirii din noi”, 2009
**
(Ali Ahmad Saïd Esber) s-a născut la 1 ianuarie 1930 în Qassabine, Siria. Este autorul unei opere poetice monumentale larg tradusă în întreaga lume, și în special, în limba franceză, la Seuil (”al-Kitâb” – ”Cartea”, în trei volume, precum și eseurile sale cosemnate cu Houria Abdelouahed, ”Violence et Islam, Profeție și putere”), la Mercure de France, la Gallimard și la Canoë.
”Pădurea iubirii din noi”
Ea este magiciana Încărcată cu un sat de povești strămoșești, Cu norii care le-au învestmântat Iată-o acum în splendoarea sa Plimbând Un stol de chipuri abia creionate Un zbor de păsări se învârte în juru-i În mâini are o furcă de tors Ce oare vor spune firele toarse de degetele suspiciunii De noaptea și de – veghindu-ne – ale ei umbre?
**
Adonis, ”Pădurea iubirii din noi”
Nu spune: cheia casei mele era vocea pașilor săi Nu spune: casa mea era ecoul său Spune: Am învățat să-mi luminez veșnicia Pe terasele numelui său Spune: trupul meu este împrăștiat în trupul său ** Cum să rămân rădăcină pentru iubirea ta Când eu nu sunt nici apă, și nici pământ? În umbră Mă neg pe mine, în soare Mă întreb de unde am venit? Dar Am să încerc să învăț unde și cum să rămân Un nor pentru dragostea ta ** Fă-mă așa cum doresc Fă-mă valuri – așa cum eram Oricare din venele mele E o corabie de iubire Nu crede Eu nu am spus niciodată: Că aș tânji după țărm ** Aceștia sunt pașii noștri: Ababils 1pentru cei pândindu-și Stelele lor, felinare pentru rătăcitorii În stare-a tăgădui izvorul care ne potolește setea Distrași de pasiunile noastre În tine-mi iubesc rătăcirile. Le dezlănțuiesc De parcă Dumnezeu mă oprimă în dragostea mea pentru tine
1 – Ababils (Ah-bah-bill) erau maiestuoșii vulturi aurii cu trei capete .
Angoasă drapată în lumina Oglinzii Rănilor, dați-mi mugurii ei Și faldurile Și minunile stărilor sale Dați-mi-le.
Ferestre deschise, un măslin Și rămășițele împrăștiate Unde ți-este lanseta? Unde e mugurul fraged O trandafir Al amintirilor
La cosa importante è di non smettere mai di interrogarsi. La curiosità esiste per ragioni proprie. Non si può fare a meno di provare riverenza quando si osservano i misteri dell'eternità, della vita, la meravigliosa struttura della realtà. Basta cercare ogni giorno di capire un po' il mistero. Non perdere mai una sacra curiosità. ( Albert Einstein )
catalinafrancoblog 