Il suo sguardo, per lo scorrere continuo delle sbarre,
e diventato cosi stanco, che non trattiene piu nulla.
E’ come se ci fossero mille sbarre intorno a lui,
e dietro le mille sbarre nessun mondo.
L’incedere morbido dei passi flessuosi e forti,
nel girare in cerchi sempre piu piccoli,
e come la danza di una forza intorno a un centro
in cui si erge, stordito, un gran volere.
Soltanto a tratti si alza, muto, il velo delle pupille.
Allora un’ immagine vi entra, si muove
Attraverso le membra silenziose e tese
E va a spegnersi nel cuore.
________________
Privirea ei, de bare perindate,
nimic nu mai retine, atît a obosit.
Par gratii mii si mii, iar dupa toate
întreaga lume parca a pierit.
Mladiul mers, pasirea ce-arcuieste,
în cercurile tot mai mici rotita,
e ca un dans de forta ce-ocoleste
un centru cu vointa amortita.
Valul pupilei cade cîteodata,
neauzit. Atunci un chip patrunde
prin linistea în membre încordata
si încetînd, în inima se-ascunde.
__________________
Sein Blick ist vom Vorübergehn der Stabe
So müd geworden, dass er nichts mehr halt.
Ihm ist, als ob es tausend Stabe gäbe
Und hinter tausend Stabe keine Welt.
Der weiche Gang geschmeidig starker Schritte,
Der sich im allerkleinsten Kreise dreht,
Ist wie ein Tanz von Kraft um eine Mitte,
In der betäubt ein großer Wille steht.
Nur manchmal schiebt der Vorhang der Pupille
Sich lautlos auf-. Dann geht ein Bild hinein,
Geht durch der Glieder angespannte Stille –
Und hört im Herzen auf zu sein.