Roberto Bolaño, ”Câinii romantici”-” I cani romantici”-”Los perros románticos”
Pe-atunci aveam ani douăzeci
și eram nebun
Pierdusem o țară
dar câștigasem un vis.
Și dacă aveam acel vis
restul nu mai conta.
Nici muncă nici rugă
nici studiu încă din zori
împreună cu câinii romantici.
Și visul trăia în golul din spiritul meu.
O cameră de lemn,
în penumbră,
într-un plămân tropical.
Și uneori se-întorcea în mine
și-mi vedea visul: statuia imortalizată
în gânduri lichide,
un vierme alb zvârcolindu-se
în dragoste
O iubire frenetică.
Un vis în alt vis.
Și coșmaru-mi spunea: o să crești.
Imaginile durerii și labirintului te-or părăsi
și o să uiți.
Dar pe-atunci să crești ar fi fost o crimă.
Sunt aici, spusei, cu câinii romantici
și aici voi rămâne.
-Traducere de Catalina Franco-
____________________________
A quel tempo avevo vent’anni
ed ero pazzo.
Avevo perso un paese
ma guadagnato un sogno.
E se avevo quel sogno
il resto non importava.
Né lavorare né pregare
né studiare all’alba
insieme ai cani romantici.
E il sogno viveva nel vuoto del mio spirito.
Una stanza di legno,
in penombra,
in uno dei polmoni dei tropici.
E a volte mi guardavo dentro
e visitavo il sogno: statua immortalata
in pensieri liquidi,
un verme bianco che si contorce
nell’amore.
Un amore sfrenato.
Un sogno dentro un altro sogno.
E l’incubo mi diceva: crescerai.
Ti lascerai alle spalle le immagini del dolore e del labirinto
e dimenticherai.
Ma a quel tempo crescere sarebbe stato un delitto.
Sono qui, dissi, con i cani romantici
e qui resterò.
-Traduzione di Ilide Carmignani-
__________________________
En aquel tiempo yo tenía veinte años
y estaba loco.
Había perdido un país
pero había ganado un sueño.
Y si tenía ese sueño
lo demás no importaba.
Ni trabajar ni rezar
ni estudiar en la madrugada
junto a los perros románticos.
Y el sueño vivía en el vacío de mi espíritu.
Una habitación de madera,
en penumbras,
en uno de los pulmones del trópico.
Y a veces me volvía dentro de mí
y visitaba el sueño: estatua eternizada
en pensamientos líquidos,
un gusano blanco retorciéndose
en el amor.
Un amor desbocado.
Un sueño dentro de otro sueño.
Y la pesadilla me decía: crecerás.
Dejarás atrás las imágenes del dolor y del laberinto
y olvidarás.
Pero en aquel tiempo crecer hubiera sido un crimen.
Estoy aquí, dije, con los perros románticos
y aquí me voy a quedar.
catalinafrancoblog 