Yannis Ritsos, „Mai mult sau mai puțin”-”Pressappoco”

Ia obiecte desperecheate – o piatră,
o țiglă spartă, două chibrituri arse,
cuiul ruginit al peretelui din față,
o frunză pe fereastră intrată, picături
ce cad din vase cu apă, acel fir de pai
adus ieri de vânt în al tău păr – le ia
și în curtea lui construiește
mai mult sau mai puțin un copac.
În acest ”mai mult sau mai puțin” e poezia. O vezi?

 

O, revedere spirituală,
În toamna bătrână.
Cad petale
de galbene roze
lângă gardul grădinii,
În lacrimi întunecate
Se topește o mare durere,
O, soră!
Așa liniștit sfârșește ziua de aur.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

O geistlich Wiedersehen
In altem Herbst.
Gelbe Rosen
Entblättern
am Gartenzaun,
Zu dunkler Träne
Schmolz ein grosser Schmerz,
O Schwester!
So stille endet der goldne Tag.

 

Paul Celan, ”Negru de rege”-”Königsschwarz”

Să vorbească doar noaptea în fața ochilor:
doar frunza ce-aude unde încă e vânt;
doar vocea în colivia de păsări.

 

Paul Celan, ”La ultima poartă”-”Am letzten Tor”

Toamnă am tors în inima zeului,
Lângă ochiul său o lacrimă-am plâns …
Păcătoasă, ca gura ta, începea noaptea.
La căpătâiul tău, sumbru, lumea se pietrifica.

Acum vor începe să vină cu-ulcioare ?
Ca-împrăștiate frunze se irosește vinul.
Duci dorul cerului cu plecările păsărilor?
Să fie piatra norul, să fiu eu cocorul.

-traducere de Catalina Franco-
___________________________

Herbst hab ich in Gottes Herz gesponnen,
eine Träne neben seinem Aug geweint…
Wie dein Mund war, sündig, hat die Nacht begonnen.
Dir zu Häupten, finster, ist die Welt versteint.

Fangen sie nun an zu kommen mit den Krügen?
Wie das Laub verstreuet, ist vertan der Wein.
Missest du den Himmel mit den Vogelzügen?
Laß den Stein die Wolke, mich den Kranich sein.

Paul Celan , ”Mac și memorie – Mohn und Gedächtnis ”

Noaptea, când pendulul iubirii se zbate
Între mereu și nicicand,
Cuvântul tău se-avântă spre lunile inimii
Și albastrul tău ochi năvalnic
Aduce cer pe pământ.

 

 

Paul Celan, ”Corona”

Toamna-mi mănâncă frunza-i din palmă: suntem prieteni.
De pe nuci cojim timpul și-l învățăm să meargă:
Timpul se-întoarce în coajă.

În oglindă-i duminică,
în vis este somn,
gura spune adevăr.

Ochiu-mi coboară spre sexul iubitei:
ne privim,
ne spunem lucruri întunecate,
ne iubim, cu mac și memorie,
dormim ca vinu-în cochilii,
ca marea în raza de sânge a lunii.

Stăm îmbrățișați la fereastră, ne privesc de pe stradă:
E vremea să știe!
E vremea ca piatra-în sfârșit să înflorească,
Și tumultuos să bată o inimă.
E timpul să se facă timp.

E timpul.

-traducere de Catalina Franco-

_________________________

Aus der Hand frißt der Herbst mir sein Blatt: wir sind Freunde.
Wir schälen die Zeit aus den Nüssen und lehren sie gehn:
die Zeit kehrt zurück in die Schale.

Im Spiegel ist Sonntag,
im Traum wird geschlafen,
der Mund redet wahr.

Mein Aug steigt hinab zum Geschlecht der Geliebten:
wir sehen uns an,
wir sagen uns Dunkles,
wir lieben einander wie Mohn und Gedächtnis,
wir schlafen wie Wein in den Muscheln,
wie das Meer im Blutstrahl des Mondes.

Wir stehen umschlungen im Fenster, sie sehen uns zu von der Straße:
es ist Zeit, daß man weiß!
Es ist Zeit, daß der Stein sich zu blühen bequemt,
daß der Unrast ein Herz schlägt.
Es ist Zeit, daß es Zeit wird.

Es ist Zeit.

 

Beatrice Niccolai, „Dacă m-ai fi întrebat”-”Se tu mi avessi chiesto”

Pentru orice nefericire există o încântare
care se naște-în singurătate fără de voie.

Dacă m-ai fi-întrebat
ce mi-am dorit de la viață,
ți-aș fi spus că vrut-am sunetul apei
ce mângâie neliniști și mută credințe,
ce inundă și șterge urmele timpului
unde sufletul își are eternitatea.

Dacă mi-ai fi cerut un vis,
ți-aș fi spus cât de frumos ar fi fost
susurul apei lângă tine s-ascult,
în neliniștea unei vieți trecătoare.

Din toate cele ce-au fost
rămâne doar murmurul râului care curge .

-traducere de Catalina Franco-

________________________________

C’e un incatesimo per ogni disgrazia
che nasce senza permesso nella solitudine.

Se tu m’avessi chiesto
cosa avrei voluto dalla vita,
t’avrei detto che avrei voluto il rumore dell’acqua
che accarezza inquietudini e rimuove certezze,
che inonda e cancella rughe di tempo
in cui ha la sua eternita l’anima.

Se tu m’avessi chiesto un sogno,
t’avrei detto quanto sarebbe stato bello
ascoltare con te accanto il rumore dell’acqua,
nell’inquietudine di una vita che passa.

Di tutto quel che e stato
rimane soltanto il rumore di un fiume che scorre.

 

Emily Dickinson

Nu există
nici primul, nici ultimul
în Totdeauna –
Este Centrul, acolo,
timpul tot –

_________________________

There is
no first, or last
in Forever –
It is Centre, there,
all the time –

Sylvia Plath,”Credință tainică”-”Mystic”

Nu există dragoste mare, ci doar duioșie? Marea

Își amintește pe cel ce deasupra ei umblă ?

Înțeles curge din molecule.

Hornuri în orașe respiră, ferestre transpiră,

Copiii fac tumbe în patul lor.

Soarele înflorește, e un geranium.

Inima nu s-a oprit.

-traducere de Catalina Franco-

_________________________

Is there no great love, only tenderness? Does the sea

Remember the walker upon it?

Meaning leaks from the molecules.

The chimneys of the city breathe, the window sweats,

The children leap in their cots.

The sun blooms, it is a geranium.

The heart has not stopped