Edith Södergran, ”Arborii goi – Den nakna träden”

Edith Södergran, ”Arborii goi – Den nakna träden”

Arborii goi îți înconjură casa
necontenit îi străbate cerul și aerul,
arborii goi se-înalță deasupra țărmului
se oglindesc în apă.
Iarăși se joacă un copil în fumul sur al toamnei
iarăși cu flori în mână se plimbă o fată
iar la marginea cerului
alb-argintiu păsări albe plutesc în înalt.

-traducere de Catalina Franco-


Den nakna träden står omkring ditt hus
och släppa in himmel och luft utan ända,
de nakna träden stiga ned till stranden
och spegla sig i vattnet.
Än leker ett barn i höstens gråa rök
och en flicka går med blommor i handen
och vid himlaranden
flyga vita silvervita fåglar upp.

Giorgio Caproni, „Versuri controversate – Versi controversi”

Giorgio Caproni, „Versuri controversate – Versi controversi”

Iarbă ferice.
Mare
mereu de noroc.
Lumină.
focuri vii de lumină
în ochii imenși ai pădurilor
și-ai pescărușilor …
La un pas …
La un pas de unde? …
Undele acela
unde-i? …
Este
între pleoapă și munte,
în toată iarba ferice
a niciunui loc …
In toată
marea inexistentă
atât de prezentă …
Bucură-te …
Bucură-te, și n-o căuta
de nu vrei a o pierde …
Acolo,
între pleoapă și munte.
Ca iarba …
Acolo, chiar în fața
ta, chiar de n-o poți ajunge…
Respinge-o, de vrei s-o găsești …
Făurește-o..
Nu-i spune numele …

-traducere de Catalina Franco-
_______________________________

Erba felice.
Mare
sempre di fortuna.
Luce.
Vivi spari di luce
negli occhi ingombri di boschi
e di gabbiani…
A un passo…
A un passo da dove?…
Il dove
non esiste?…
Esiste
– fra la palpebra e il monte –
tutta quest’erba felice
di nessun luogo…
Tutto
questo inesistente mare
così presente…
Godilo…
Godilo e non lo cercare
se non vuoi perderlo…
Là,
fra la palpebra e il monte.
Come l’erba…
Là in fronte
a te, anche se non lo puoi arrivare…
Negalo, se lo vuoi trovare…
Inventalo…
Non lo nominare…

Rainer Maria Rilke, ”Lăuntrul rozelor – Das rosen-innere”

Rainer Maria Rilke, ”Lăuntrul rozelor – Das rosen-innere”

Unde-i lăuntrul de har
al acelui hotar? Oare ce chin
e-n ceva atât de suav?
Se răsfrâng câte ceruri
în adâncul de lac
al trandafirilor
așa de netemător
oferindu-se, iată-i:
pierduți în pierderea lor,
de parcă nicicând o mână
tremurătoare
n-ar fi vreodată să-i scuture.
Chiar ei cu greu
s-ar putea opri
prea plinul a-și dărui
revărsându-și lăuntrul
mereu mai deplin
mereu, zi de zi,
până când din înaltu-i
vara întreagă va fi
o încăpere, o încăpere într-un vis.

-traducere de Catalina Franco-
______________________________

Wo ist zu diesem Innen
ein Außen? Auf welches Weh
legt man solches Linnen?
Welche Himmel spiegeln sich drinnen
in dem Binnensee
dieser offenen Rosen,
dieser sorglosen, sieh:
wie sie lose im Losen
liegen, als könnte nie
eine zitternde Hand sie verschütten.
Sie können sich selber kaum
halten; viele ließen
sich überfüllen und fließen
über von Innenraum
in die Tage, die immer
voller und voller sich schließen,
bis der ganze Sommer ein Zimmer
wird, ein Zimmer in einem Traum.

Carlos Drummond De Andrade,”La casa del tempo perduto”–”A casa do tempo perdido”

Carlos Drummond De Andrade,”La casa del tempo perduto”–”A casa do tempo perdido”

La ușa timpului dispărut am bătut, nimeni nu mi-a răspuns.
Încă o dată bătui, și încă, și încă.
Fără răspuns.
Casa timpului dispărut e-acoperită de iederă
pe jumătate; cenușă-i cealaltă.

Casă unde nu locuiește nimeni și unde eu bat și chem
în durerea de a chema și de-a nu fi auzit.
Pur și simplu bat. Ecoul întoarce
teama mea de-a deschide palate înghețate.
Noapte și zi se confundă în așteptare,
în a bate și-a bate.

Timpul pierdut nu există cu siguranță,
Casa e goală și condamnată.
**
-traducere de Catalina Franco-
**

Bati no portão do tempo perdido, ninguém atendeu.
Bati segunda vez e mais outra e mais outra.
Resposta nenhuma.
A casa do tempo perdido está coberta de hera
pela metade; a outra metade são cinzas.

Casa onde não mora ninguém, e eu batendo e chamando
pela dor de chamar e não ser escutado.
Simplesmente bater. O eco devolve
minha ânsia de entreabrir esses paços gelados.
A noite e o dia se confundem no esperar,
no bater e bater.

O tempo perdido certamente não existe.
É o casarão vazio e condenado.

Miguel Hernandez,”Chiar dacă nu ești aci, ochii mei – Anche se tu qui non sei, i miei occhi – Aunque tú no estás, mis ojos”

Chiar de nu ești aci, ochii mei
de tine, de toate, sunt plini.
Nu te-ai născut chiar în zori
nici la apus n-am murit.
Lumea e plină de tine
și s-a hrănit cimitirul
din mine, cu toate obiectele,
din toate casele, cu noi doi.
Pe străzi eu acuma las
ceva ce culeg:
fărâme din viața mea
pierdute departe, cândva.
Sunt liber în agonie
și mă văd închis
pe strălucitoarele praguri,
radioase prin nașteri.
Totul e plin de mine,
de ceva ce-i al tău și-amintire
pierdută, dar descoperită
cândva, într-o vreme.
Timp ce rămâne în urmă
cu hotărâre negru,
roșu nepieritor,
pe auriul tău trup.
Totul e plin de tine,
străpuns de coroana ta:
de ceva ce n-am cucerit
și prin oasele tale caut.
**
-traducere de Catalina Franco-
**

Anche se tu qui non sei, i miei occhi
di te, di tutto, son pieni.
Non sei nato solo a un’alba,
solo a un tramonto non son morto.
Il mondo è pieno di te
e nutrito il cimitero
da me, con tutte le cose,
da noi due, con tutto il paese.
Nelle strade io ora lascio
qualcosa che ora raccolgo:
brandelli di vita mia
perduti molto lontano.
Son libero nell’agonia
e carcerato mi trovo
sulle raggianti soglie,
raggianti per le nascite.
Tutto è pieno di me,
di qualcosa ch’è tuo e ricordo
smarrito, eppure scoperto
qualche volta, un tempo.
Tempo che rimane indietro
decisamente nero,
indelebilmente rosso,
dorato sopra il tuo corpo.
Tutto è pieno di te,
trafitto dalle tue chiome:
da qualcosa che non ho colto
e cerco fra le tue ossa.
**
Aunque tú no estás, mis ojos
de ti, de todo, están llenos.
No has nacido sólo a un alba,
sólo a un ocaso no he muerto.
El mundo lleno de ti
y nutrido el cementerio
de mí, por todas las cosas,
de los dos, por todo el pueblo.
En las calles voy dejando
algo que voy recogiendo:
pedazos de vida mía
perdidos desde muy lejos.
Libre soy en la agonía
y encarcelado me veo
en los radiantes umbrales,
radiantes de nacimientos.
Todo está lleno de mí,
de algo que es tuyo y recuerdo
perdido, pero encontrado
alguna vez, algún tiempo.
Tiempo que se queda atrás
decididamente negro,
indeleblemente rojo,
dorado sobre su cuerpo.
Todo está lleno de ti
traspasado de tu pelo:
de algo que no he conseguido
y que busco entre tus huesos.

Friedrich Rückert, ‘Eu m-am pierdut de lume – Ich bin der Welt abhanden gekommen”

Friedrich Rückert, ‘Eu m-am pierdut de lume – Ich bin der Welt abhanden gekommen”

Eu m-am pierdut de lumea
Cu care am pierdut mult timp,
De mine de atâta vreme nu s-a auzit,
Crezutu-s-a poate că am murit!
Mie de asta nu-mi pasă deloc,
De s-a crezut că sunt mort,
Nici n-as putea ceva spune-împotrivă
Fiindcă din lume eu chiar am pierit.
Am dispărut din tumultul lumii,
Mă odihnesc în tărâmul liniștii,
Pe cerul meu trăiesc singur,
În dragostea mea, în cântecu-mi!
**
-traducere de Catalina Franco–
**

Ich bin der Welt abhanden gekommen,
Mit der ich sonst viele Zeit verdorben,
Sie hat so lange nichts von mir vernommen,
Sie mag wohl glauben, ich sei gestorben!
Es ist mir auch gar nichts daran gelegen,
Ob sie mich für gestorben hält,
Ich kann auch gar nichts sagen dagegen,
Denn wirklich bin ich gestorben der Welt.
Ich bin gestorben dem Weltgetümmel,
Und ruh’ in einem stillen Gebiet!
Ich leb’ allein in meinem Himmel,
In meinem Lieben, in meinem Lied!

Friedrich Rückert , ”Tu ești luna mea – Du bist mein Mond”

Friedrich Rückert , ”Tu ești luna mea – Du bist mein Mond”

Tu ești luna mea, eu sunt pământul tău;
Spui că te întorci în juru-mi mereu
Asta n-o știu, eu știu că numai prin tine
în nopțile-mi voi străluci.

Tu ești luna mea, eu sunt pământul tău;
unii ar spune că te prefaci.
Tu numai mișcarea luminii ți-o schimbi
și mă iubești neschimbat.

Tu ești luna mea, eu sunt pământul tău
numai umbra mea de pământ te-ar opri,
facla iubirii din miezul soarelui
mie-mi în noapte aprinzi.

**
-traducere de Catalina Franco–
**

Du bist mein Mond, und ich bin deine Erde;
Du sagst, du drehest dich um mich.
Ich weiß es nicht, ich weiß nur, daß ich werde
in meinen Nächten hell durch dich.

Du bist mein Mond, und ich bin deine Erde;
sie sagen, du veränderst dich.
Allein du änderst nur die Lichtgebärde
und liebst mich unveränderlich.

Du bist mein Mond, und ich bin deine Erde,
nur mein Erdenschatten hindert dich,
die Liebesfackel stets am Sonnenherde
zu zünden in der Nacht für mich.

Anna Ahmatova, „Pentru mulți – A molti – Многим”

Anna Ahmatova, „Pentru mulți – A molti – Многим”

Eu vă sunt glasul, jarul suflării voastre,
Sunt oglindirea chipului vostru.
Zadarnice zbateri din aripi zadarnice, –
Oricum, oricum, cu voi fi-voi până la capăt.

Iată de ce mă iubiți așa lacom
Pe mine-n păcatul și-n neputerea mea,
Iată de ce orbește-mi încredințarăți
Pe cel mai bun dintre-ai voștri fii;
Iată de ce de el nici măcar nu-întrebați,
Și învăluită cu laude pline de dragoste
Pentru totdeauna devastată mi-e casa.
Și spun ei: nu te poți contopi mai strâns,
Nu se poate iubi mai de tot pierdut …

Cum vrea umbra să se despartă de trupu-i,
Cum vrea carnea să se despartă de sufletu-i,
Așa aș vrea eu acum să fiu uitată.

**
-traducere de Catalina Franco-
**

Я – голос ваш, жар вашего дыханья,
Я – отраженье вашего лица.
Напрасных крыл напрасны трепетанья, –
Ведь все равно я с вами до конца.

Вот отчего вы любите так жадно
Меня в грехе и в немощи моей,
Вот отчего вы дали неоглядно
Мне лучшего из ваших сыновей,
Вот отчего вы даже не спросили
Меня ни слова никогда о нем
И чадными хвалами задымили
Мой навсегда опустошенный дом.
И говорят – нельзя теснее слиться,
Нельзя непоправимее любить…

Как хочет тень от тела отделиться,
Как хочет плоть с душою разлучиться,
Так я хочу теперь – забытой быть.

Robert Frost, ”Cunoscut cu Noaptea – Acquainted with the Night”

Robert Frost, ”Cunoscut cu Noaptea – Acquainted with the Night”

Mă cunoscusem bine cu noaptea.
Ieșisem în ploaie – apoi iar în ploaie,
Dincolo mult de lumina orașului.

Privisem trista culoare-a orașului.
Deja trecusem pe lângă paznic,
Și mi-am întors ochii, nevrând să explic.

Stăteam nemișcat și pașii mi-oprisem
Când de departe un strigăt rupt
Veni peste case din altă stradă,

Nu să mă vrea-înapoi ori de-adio;
În plus, din înălțimea-i nepământeană,
Pe cer un luminos orologiu

Proclama timpul nici corect nici greșit.
Mă cunoscusem bine cu noaptea.
**
-traducere de Catalina Franco-
**
I have been one acquainted with the night.
I have walked out in rain—and back in rain.
I have outwalked the furthest city light.

I have looked down the saddest city lane.
I have passed by the watchman on his beat
And dropped my eyes, unwilling to explain.

I have stood still and stopped the sound of feet
When far away an interrupted cry
Came over houses from another street,

But not to call me back or say good-bye;
And further still at an unearthly height,
One luminary clock against the sky

Proclaimed the time was neither wrong nor right.
I have been one acquainted with the night.