După viața de-aici fi-vom oare treziți într-o zi de urlete groaznice de trompete? Iartă-mă, Doamne, dar pe mine mă mângâie că începutul reînvierii tuturor morților va fi vestit de cântatul simplu-al cocoșului …
Apoi o să mai lenevim un pic … Prima o să se scoale mama … vom auzi-o aprinzând în tăcere focul, punând în liniște apa în ceainic, luând cu blândețe râșnița de pe policioară. Vom fi iarăși acasă.
** -traducere de Catalina Franco- **
Že po tomto životě zde mělo by nás jednou vzbudit úděsné ječení trub a polnic? Odpusť, Bože, ale utěšuju se, že počátek vzkříšení všech nás nebožtíků bude ohlášen tím, že prostě zakokrhá kohout…
To potom zůstaneme ještě chvíli ležet… První, kdo vstane, bude maminka… Uslyšíme ji, jak tichounce rozdělává oheň, jak tichounce staví na plotnu vodu a útulně bere z almárky kávový mlýnek. Budeme zase doma.
Moare de tânăr cel îndrăgit de zei, spune un precept al înțelepciunii antice.
Și că, desigur, imaginația care tânjește după noi lumi,
și că arta, care le preface-n lucrări, sunt semne notabile de iubire divină.
Aceste daruri zeii nu ni le-acordă spre-a ne ferici, ci spre-a le fi lor asemeni.
Cine iubește, iubește numai pe cel egal cu el, așadar, iubindu-l, îl face egal cu sine.
Însă, fiindcă oamenii nu pot fi egali cu zeii, din moment ce Destinul i-a separat,
cel ales rămâne numai un simplu om și nici la Dumnezeu nu se ridică prin divină iubire:
rămâne doar ca un zeu fals, bolnavul imaginației lui. […]
** -traducere de Catalina Franco- **
Muore giovane colui che al Cielo è caro, è un precetto dell’antica sapienza.
E sicuramente l’immaginazione, che vagheggia nuovi mondi,
e l’arte che nelle opere li simula, sono flagranti segni dell’amore divino.
Questi doni gli dèi non li concedono perché siamo felici, ma perché siamo loro pari.
Chi ama, ama soltanto il suo uguale, in quanto, amandolo, lo rende uguale a se stesso.
Ma poiché gli uomini non possono essere uguali agli dèi, dato che il Fato li separò,
l’eletto non resta semplice uomo né si eleva a dio attraverso l’amore divino:
stagna soltanto come dio finto, malato della sua finzione. ** Morre jovem o que os Deuses amam, é um preceito da sabedoria antiga. E por certo a imaginação, que figura novos mundos, e a arte, que em obras os finge, são os sinais notáveis desse amor divino. Não concedem os Deuses esses dons para que sejamos felizes, senão para que sejamos seus pares. Quem ama, ama só a igual, porque o faz igual com amá-lo. Como porém o homem não pode ser igual dos Deuses, pois o Destino os separou, não corre homem nem se alteia deus pelo amor divino; estagna só deus fingido, doente da sua ficção.[…]
După viața de-aici fi-vom oare treziți într-o zi de sunete teribile de trompete? Iartă-mă, Doamne, dar pe mine mă mângâie că începutul reînvierii tuturor morților va fi vestit de cântatul simplu-al cocoșului …
Apoi o să mai lenevim un pic … Prima o să se scoale mama … vom auzi-o aprinzând în tăcere focul, punând în liniște apa în ceainic, luând ușurel râșnița de pe policioară. Vom fi iarăși acasă.
** -traducere de Catalina Franco- **
Že po tomto životě zde mělo by nás jednou vzbudit úděsné ječení trub a polnic? Odpusť, Bože, ale utěšuju se, že počátek vzkříšení všech nás nebožtíků bude ohlášen tím, že prostě zakokrhá kohout…
To potom zůstaneme ještě chvíli ležet… První, kdo vstane, bude maminka… Uslyšíme ji, jak tichounce rozdělává oheň, jak tichounce staví na plotnu vodu a útulně bere z almárky kávový mlýnek. Budeme zase doma.
”Mulțumesc, de-ar veni orice.” Apoi ea se-întoarse Și, cum de pe florile aplecate raza de soare Se stinge când vântul le urcă într-o parte, Așa de la mine s-a dus de îndat’. Nu, de-ar veni orice, O oră a trecut prin lumină de soare și nici zeii măreți Nu se pot mândri cu ceva atât de înalt Cum e să fi urmărit ora aceea când a trecut.
-traducere de Catalina Franco- _________________________
‘Thank you, whatever comes.’ And then she turned And, as the ray of sun on hanging flowers Fades when the wind hath lifted them aside, Went swiftly from me. Nay, whatever comes One hour was sunlit and the most high gods May not make boast of any better thing Than to have watched that hour as it passed.
Viața curge prin timpul meu, eu, o față nebărbierită, cu riduri adânci, ii scrutez urmele.
Gândurile – ca și vitele, se duc pe drum la băut, se întorc una cate una verile pierdute.
Din ceruri coboară adânc nostalgia pe iarba stelelor care era, deși mai albi erau norii cândva,
eu totuși știu că toate-s la fel, că totu-i așa cum era pe-atunci, și de neatins; atunci de ce mă aflu pe lume,
și de ce mă prinde melancolia? De ce aceeași mireasmă de liliac? Crede-mă: e-o imuabilă fericire.
-traducere de Catalina Franco- _______________________________
La vita scorre attraverso il mio tempo, e io, un volto non rasato, dove le rughe sono profonde, analizzo le tracce.
Pensieri come bestiame, avanzano sulla strada per bere, estati perdute ritornano, ad una ad una,
profonda come il cielo viene la malinconia, per la pianta di carice che fu, e le nuvole che allora rotolavano più bianche,
eppure so che tutto è uguale, che tutto è come allora e irraggiungibile; perché sono al mondo,
e perché mi prende la malinconia? E gli stessi lillà profumano come allora. Credimi: c’è un’immutabile felicità.
-traduzione di Enrico Tiozzo- ______________________________
Liv strömmar genom min tid. och jag, ett orakat ansikte, dar vecken djupnar, granskar spåren
Tankar som boskap fram till vågen för att dricka, förlorade somrar återvänder, en för en,
kommer ett himmelsdjupt vemod över ett stanrgras som var. och molnen som rullade vitare då.
och anda vet jag att allt år detsamma att allt år som då och oåtkomligt: varför ar jag i världen.
och varför kommer det till mig? Och samma syrener doftar som då: Tro mig: det finns en oföränderlig lycka. ________________________ -in imagine – iarba stelelor- V
Un poem al prieteniei dedicat de Celan poetului roman Alfred Margul-Sperber _____________________
Paul Celan, ”Săgeata Lui Artemis – Der Pfeil der Artemis”
Pentru Alfred Margul-Sperber
In ultima-i eră intra timpul de fier. Aici numai tu ești de-argint. Și seara jelești purpuriul flutur. Și cu fiara te cerți despre nor.
Nu că-n inima ta nicicând n-a trăit apusul, Că ochiul tău n-a fost poruncit de noapte … Dar mâna ta încă poartă urmele lunii. Pe ape încă trăiește o raza.
Acela care, ușor pe pietrișul ceresc Dansase cu nimfele, oare-ar putea să nu creadă Că o săgeată de la Artemis – încă-n păduri Rătăcind – n-o să-l ajungă în cele din urmă?
-traducere de Catalina Franco- _____________________________
Für Alfred Margul-Sperber
Die Zeit tritt ehern in ihr letztes Alter. Nur du allein bist silbern hier. Und klagst im Abend um den Purpurfalter. Und haderst um die Wolke mit dem Tier.
Nicht, daß dein Herz nie Untergang erfuhr und Finsternis nie deinem Aug befahl… Doch trägt vom Mond noch deine Hand die Spur. Und in den Wassern sträubt sich noch ein Strahl.
Wie soll, der über himmelblauen Kies sich mit den Nymphen drehte, leicht, nicht denken, daß ein Pfeil der Artemis im Wald noch irrt und ihn zuletzt erreicht?
Yiannis Ritsos, ”Sensul simplității – Il senso della semplicità – Τό νόημα τῆς ἁπλότητας”
Ca să mă găsiți, mă ascund în spatele lucrurilor simple; dacă nu mă găsiți, veți găsi lucruri, veți atinge ceea ce mi-a atins mâna, urmele mâinilor noastre se vor întâlni.
Luna de august lucește în bucătărie ca o oală de tablă (așa vă spun, așa se întâmplă) luminează în casa goală tăcerea îngenuncheată a casei – tăcerea rămâne întotdeauna în genunchi.
Fiecare cuvânt e ieșirea pentru o întâlnire, deseori anulată, și atunci cuvântul e adevărat, când parcă insistă să se întâlnească.
-traducere de Catalina Franco- ______________________________
Dietro cose semplici mi nascondo, perché mi troviate; se non mi trovate, troverete le cose, toccherete ciò che ha toccato la mia mano, s’incontreranno le impronte delle nostre mani.
La luna d’agosto brilla in cucina come una pentola stagnata (perciò, vi dico, è così che avviene) illumina la casa vuota e il silenzio inginocchiato della casa – sempre il silenzio resta inginocchiato.
Ogni parola è l’uscita per un incontro, spesse volte annullato, e allora è una parola vera, quando insiste nell’incontro. __________________________________
La cosa importante è di non smettere mai di interrogarsi. La curiosità esiste per ragioni proprie. Non si può fare a meno di provare riverenza quando si osservano i misteri dell'eternità, della vita, la meravigliosa struttura della realtà. Basta cercare ogni giorno di capire un po' il mistero. Non perdere mai una sacra curiosità. ( Albert Einstein )
catalinafrancoblog 