Osip Emilievich Mandelstam, ”N-am auzit poveștile lui Ossian – Io non ho udito i racconti di Ossian – Я не слыхал рассказов Оссиана”
N-am auzit poveștile lui Ossian,
N-am încercat vinul vechi;
De ce drept compensare aș vedea
Sângeroasa lună a Scoției?
Chemarea corbului și harfele
Mi-aduc o liniște sumbră;
În lumina lunii, umflată de vânt
Războinici și-agită eșarfele.
O moștenire sacră m-atinge –
Visele rătăcitoare ale aezilor;
Și rudele și mohorâtul cartier
Le disprețuiesc mai degrabă.
Și poate nu doar o comoară
Prin nepoți, la strănepoți să ajungă,
Iar skaldul din nou să cânte o melodie,
O alta, și ca a lui să răsune.
**
-traducere de Catalina Franco-
**
Io non ho udito i racconti di Ossian,
non ho gustato quell’antico vino;
e la luna sanguigna della Scozia
perché mai vedo, e perché una radura?
Il richiamarsi di un corvo e di un’arpa
io mi fingo nel lugubre silenzio;
e dei guerrieri ondeggiano le sciarpe
al chiar di luna, gonfiate dal vento.
Un’eredità sacra mi è toccata –
gli erranti sogni d’aedi stranieri;
e i parenti e l’uggioso vicinato
nulla ci vieta di tenere in spregio.
Ché forse piú di un tesoro, scavalcando
i nipoti, raggiunge i pronipoti;
e lo scaldo può rifoggiare un canto
non suo, e come suo renderlo noto.
**
Я не слыхал рассказов Оссиана,
Не пробовал старинного вина;
Зачем же мне мерещится поляна,
Шотландии кровавая луна?
И перекличка ворона и арфы
Мне чудится в зловещей тишине,
И ветром развеваемые шарфы
Дружинников мелькают при луне!
Я получил блаженное наследство —
Чужих певцов блуждающие сны;
Свое родство и скучное соседство
Мы презирать заведомо вольны.
И не одно сокровище, быть может,
Минуя внуков, к правнукам уйдет,
И снова скальд чужую песню сложит
И как свою ее произнесет.
catalinafrancoblog 