Eu nu-mi explic seninătatea lui Dumnezeu și nu-mi explic că n-aud amara lui jale, urletul lui de mânie ori de iubire și nu pot să-l văd că sunt orb dar aș vrea să-l aud plângând cum plâng eu privind chipuri îndurerate, privind la chipurile celor cu teribile boli pământene, eu nici n-am să-l invoc și nici n-am să-l hulesc la scădere-i prea tare și-i mult prea abstract pentru kilogramele mele umane.
** -traducere de Catalina Franco- **
Io non so spiegarmi l’imperturbabilita di Dio, e non mi spiego di non udire il suo grave lamento, il suo urlo di collera o d’amore, e non so vederlo che sono in cecita ma vorrei sentirlo almeno piangere come piango io guardando le facce indolorate, guardando le facce con grave malattia terrestre, io non so invocarlo né bestemmiarlo che e troppo nella sottrazione e troppo astratto per i miei chili umani.
Renée Vivien ,”Solitarii – I solitari -Les Solitaires”
Sunt cei ce simt voința divină de a fi singuri. Ințelepciunea lor nu suportă beția perechilor A strângerii mâinilor, a pașilor ce ritmeaza ușor. Cei ce fruntea-și ascund în cearșaful de doliu Sunt cei ce cunosc divina voință de a fi singuri. Ei sunt cei ce contemplă zorii și întrupările vieții Fără de spaimă, si nimeni nu-i plange ori invidiază. Cei ce caută liniștea serii și haine de înmormântare Sunt cei ce stiu beția de groaza singuratații. Ei sunt prea iubitii amanti ai serii și ai misterului. Ascultă subpamanteana nastere a trandafirului. Ei sunt cei care simt ecoul culorii si revenirile Sunetelor … Se mișcă în lumea lor violet-cenusie. Sunt cei ce gustă arome de vânt, de tenebre, Au ochii mai luminoși decât făcliile funebre.
-traducere de Catalina Franco- _______________________________
Coloro che hanno per mantello lenzuoli funerari provano la volutta divina di essere solitari. La loro castita ha pena dell’ebbrezza delle coppie della stretta di mano, dei passi dal ritmo lieve. Coloro che nascondono la fronte nei lenzuoli funerari sanno la volutta divina di essere solitari. Contemplano l’aurora e l’aspetto della vita senza orrore, e chi li compatisce prova invidia. Coloro che cercano la pace della sera e dei lenzuoli funerari conoscono la spaventosa ebbrezza di essere solitari. Sono i beneamati della sera e del mistero. Ascoltano nascere le rose sottoterra e percepiscono l’eco dei colori, il riflesso dei suoni…Si muovono in un’atmosfera grigio-viola. Gustano il sapore del vento e della notte, hanno occhi piu belli delle torce funerarie. __________ Ceux-là dont les manteaux ont des plis de linceuls Goûtent la volupté divine d’être seuls. Leur sagesse a pitié de l’ivresse des couples, De l’étreinte des mains, des pas aux rythmes souples. Ceux dont le front se cache en l’ombre des linceuls Savent la volupté divine d’être seuls. Ils contemplent l’aurore et l’aspect de la vie Sans horreur, et plus d’un qui les plaint les envie. Ceux qui cherchent la paix du soir et des linceuls Connaissent la terrible ivresse d’être seuls. Ce sont les bien-aimés du soir et du mystère. Ils écoutent germer les roses sous la terre Et perçoivent l’écho des couleurs, le reflet Des sons… Leur atmosphère est d’un gris violet. Ils goûtent la saveur du vent et des ténèbres, Et leurs yeux sont plus beaux que des torches funèbres.
Gunnar Ekelöf, ”Când ai ajuns la fel de departe – Wenn man soweit – När man kommit so langt”
Când ai ajuns la fel de departe ca mine în lipsa de sens orice cuvânt devine interesnt din nou: Il afli la moara unde-l întorci c-o lopată arheologică: Cuvântul minuscul tu poate o mărgea de sticlă cândva atârnând de gâtul cuiva Cuvântul cel mare eu poate-o bucată de cremene cu care știrbul își răzuia tenacitatea carnii -traducere de Catalina Franco- _____________________________ Wenn man soweit wie ich gekommen ist in der Sinnlosigkeit wird jedes Wort wieder interessant: Funde im lockeren Boden man wendet sie um mit dem archäologischen Spaten: Das kleine Wort Du vielleicht eine Glasperle die einmal an eines Menschen Hals gehangen Das große Wort Ich vielleicht ein Feuersteinsplitter mit dem ein Zahnloser sein zähes Fleisch geschabt hat -Übertragen von Roland Erb- ____________________________ När man kommit so langt som jag i meningslöshet är vart ord ater intressant: Fynd i myllan som man vänder med en arkeologisk spade: Det lilla ordet du kanske en glaspärla som en gang hängt om halsen pa nagon Det stora ordet jag kanske en flintskärva med vilken nagon i tandlöshet skrapat sitt sega kött
Miguel Hernandez, ”Ciocarlie din casa mea – Alondra de mi casa”
Ciocârlie din casa mea, tu să râzi mult. Râsul ochilor tăi e lumina lumii. Să râzi atât încât în suflet când te aud să bată spațiul. Cand râzi sunt liber, prind aripi. Singuratatea dispare, departe e închisoarea. Gura plutește, pe buzele tale inima mea scânteiază. Mă trezesc copil. Tu nu te opri nicicând. Tristă mi-e gura. Să râzi mereu, să aperi râsul. Mereu în cuib, Pană cu pană.
-traducere de Catalina Franco- _____________________________
Alondra de mi casa, ríete mucho. Es tu risa en los ojos la luz del mundo. Ríete tanto que en el alma al oirte, bata el espacio. Tu risa me hace libre, me pone alas. Soledades me quita, cárcel me arranca. Boca que vuela, corazón que en tus labios relampaguea. Desperté de ser niño. Nunca despiertes. Triste llevo la boca. Ríete siempre defendiendo la risa. Siempre en la cuna, pluma por pluma.
Gunnar Ekelöf, ”Singur in noapte – Einsam in der Nacht – Ensam i natten”
Singur in noapte mi-e cel mai bine singur cu lumina mea tainică eliberat de constrangerea zilei aplecat pe-o lucrare nicicand terminată combinand cărțile răbdarii. Si nu-i nimic dacă răbdarea n-apare nicicum Am o noapte înainte-mi. Poate în cărți undeva este-o asemanare. Poate ca undeva deja a fost spus adevărul Atunci de ce să-ți faci griji? Se poate vreodata spune mai mult? Împrăștiat in gânduri vreau vântul nopții s-ascult la flautul Korybantilor și-n limba veșnicilor rătăcitori
-traducere de Catalina Franco-
Einsam in der Nacht ist mir am besten zumute einsam mit der geheimnisumwobenen Lampe vom aufdringlichen Tag entbunden über eine nie beendete Arbeit gebeugt Patiencekarten kombinieren. Und was wenn die Patience nie aufgehen wilI Ich habe die Nacht vor mir. Irgendwo schlummert in den Karten ein Zufall. Irgendwo ist eine Wahrheit schon einmal gesagt Weshalb also sich beunruhigen? Kann sie jemals mehr gesagt werden? Zerstreut will ich dem Nachtwind lauschen den Flöten der Korybanten und der Sprache jener, die ewig wandern
übertragen von Roland Erb-
Ensam i natten trivs jag bäst ensam med den hemlighetsfulla lampan befriad fran den paträngande dagen böjd över ett aldrig färdigt arbete patiencekortens kombinationer. Än sen om aldrig denna patience gar ut Jag har natten pa mig. Nagonstans sover en slump över korten. Nagonstans är redan en sanning en gang sagd Varför da oroa sig? Kan den nagonsin sägas mer? I tankspriddhet vill jag lyssna till vinden i natten till korybanternas flöjter och till de eviga vandrarnas sprak
Pomele-s vrăbii ce vin nu se știe de unde și se așează pe cartea pe care-o citești. Când cartea o închizi, ele zboară ca din colivie. Nu știu nici unde să steie nici n-au un port se hrănesc o clipă într-o pereche de mâini și se duc. Și te uiți, atunci, la mâinile-ți goale, cu minunata uimire a cunoașterii că deja în tine le era hrana .”
-traducere de Catalina Franco- ______________________________
Le poesie son passeri che arrivano non si sa da dove e si posano sul libro che leggi. Quando chiudi il libro, spiccano il volo come da una gabbietta. Loro non sanno né dove posarsi né hanno un porto si alimentano per un istante in ogni paio di mani e vanno via. E guardi, allora, queste tue mani vuote, con la meravigliosa sorpresa di sapere che il loro alimento era già dentro di te…
De ce-așa tristă ți-e fruntea, Egeia, formă a inimii mele, De ce oare – în ochii prietenei mele – asa triste lacrime? Ca o dojenire-i surâsul dragostei mele, Privirea-i e ca o mare tăcere pe mare …
Egeia, Egeia! E-acea atroce insomnie A vieții, dulce iubire, ce-n tine-și psalmodiază Nepieritorul cântec de leagăn al monotoniei, ce Nici regrete, nici temeri, nici spaime n-adoarme!
Peste năluca-mi m-aplec în apa sură a gândului tău, Tristețea mea e-un vartej de miresme fade, Ca o turmă de bolnavi miei sunt undele lente, calme, Pe plaja nopții, acolo unde urmele ni s-au șters …
Sufletul nostru ne e ca marea murind pe nisipuri Sub tremurarea vechii lumini lunare-a regretului, Și nenorocite-s zilele părerii noastre de rău, Și fără nădejde-s nădăjduitele zile …
Adio, melodioase cuvinte, adio, nobile atitudini, Adio, dragoste de durere, adio, dispreț al Gloriei! – Să ascultăm suspinând, în depărtatele solitudini, Apa palidă și resemnată în care seara se pierde …
-traducere de Catalina Franco- _____________________________
Pourquoi ce front si triste, Egeia, forme de mon âme, Pourquoi ces larmes dans les yeux de ma bien-chère? Le sourire de mon amie est comme un blâme, Ses yeux sont comme un grand silence sur la mer…
Egeia, Egeia! C’est l’atroce insomnie De la Vie, ô ma douce, qui psalmodie en vous Sa berceuse sans fin, dont la monotonie N’endort ni les regrets, ni les frayeurs, ni les dégoûts!
Je me penche sur mon mirage en l’eau grise de vos pensées Et ma tristesse est un vertige de parfums fades, Et les doux flots lents sont un troupeau bêlant d’agnelles malades, Là-bas, sur la plage nocturne où nos pas se sont effacés…
Nos âmes sont la mort de la mer sur les sables Où tremble le vieux clair-de-lune des regrets, Et les jours que nous regrettons sont misérables, Et les jours que nous espérons sont des désespérés…
Adieu les mots chanteurs, adieu les nobles attitudes, Adieu l’amour de la Douleur, adieu le mépris de la Gloire! – Ecoutons sangloter, dans les lointaines solitudes, L’eau faible et résignée où défaille le Soir… __________________________ Modigliani
Oscar Vladislas de Lubicz-Milosz, ”Egeia”
De ce-așa tristă ți-e fruntea, Egeia, formă a inimii mele, De ce oare – în ochii prietenei mele – asa triste lacrime? Ca o dojenire-i surâsul dragostei mele, Privirea-i e ca o mare tăcere pe mare …
Egeia, Egeia! E-acea atroce insomnie A vieții, dulce iubire, ce-n tine-și psalmodiază Nepieritorul cântec de leagăn al monotoniei, ce Nici regrete, nici temeri, nici spaime n-adoarme!
Peste năluca-mi m-aplec în apa sură a gândului tău, Tristețea mea e-un vartej de miresme fade, Ca o turmă de bolnavi miei sunt undele lente, calme, Pe plaja nopții, acolo unde urmele ni s-au șters …
Sufletul nostru ne e ca marea murind pe nisipuri Sub tremurarea vechii lumini lunare-a regretului, Și nenorocite-s zilele părerii noastre de rău, Și fără nădejde-s nădăjduitele zile …
Adio, melodioase cuvinte, adio, nobile atitudini, Adio, dragoste de durere, adio, dispreț al Gloriei! – Să ascultăm suspinând, în depărtatele solitudini, Apa palidă și resemnată în care seara se pierde …
-traducere de Catalina Franco- _____________________________
Pourquoi ce front si triste, Egeia, forme de mon âme, Pourquoi ces larmes dans les yeux de ma bien-chère? Le sourire de mon amie est comme un blâme, Ses yeux sont comme un grand silence sur la mer…
Egeia, Egeia! C’est l’atroce insomnie De la Vie, ô ma douce, qui psalmodie en vous Sa berceuse sans fin, dont la monotonie N’endort ni les regrets, ni les frayeurs, ni les dégoûts!
Je me penche sur mon mirage en l’eau grise de vos pensées Et ma tristesse est un vertige de parfums fades, Et les doux flots lents sont un troupeau bêlant d’agnelles malades, Là-bas, sur la plage nocturne où nos pas se sont effacés…
Nos âmes sont la mort de la mer sur les sables Où tremble le vieux clair-de-lune des regrets, Et les jours que nous regrettons sont misérables, Et les jours que nous espérons sont des désespérés…
Adieu les mots chanteurs, adieu les nobles attitudes, Adieu l’amour de la Douleur, adieu le mépris de la Gloire! – Ecoutons sangloter, dans les lointaines solitudes, L’eau faible et résignée où défaille le Soir… __________________________ Modigliani
Carmen Yanez, ”Eram așa fericiți și n-am știut – Éramos tan felices y no lo sabíamos”
Neștiutori de lumina ce-înconjura candoarea, așa fericiți eram, amor mío, cu căldura mâinilor noastre unite, traversam toate drumurile râzând de obstacolul pietrei ori grindinei ce încercau a ne stăvili goana iresponsabilă a fericirii. Eram așa fericiți încât noi nu vedeam viața. De-amenințarea ei invizibilă, de umbra lungă a spaimei, noi, îndărătnicii, noi n-am știut nimic. Prezicând viitorul, noi ne-am iubit. Acum nu mai gândesc dincolo de mâine pe când aștept – de alții spusă – dovada că tu exiști.
-traducere de Catalina Franco- _______________________________
Ignorantes de la luz que circundaba la inocencia éramos tan felices amor mío, con el calor de nuestras manos juntas cruzando todos lo caminos y riéndonos de los obstáculos de piedra o granizo que nos intentaban parar esa carrera irresponsable de la felicidad. Éramos tan felices y no nos enterábamos de la dimensión de la vida. De la invisible amenaza, de la larga sombra del miedo, no lo sabíamos nosotros, irreverentes. Amándonos con proyecciones de futuro. Hoy ya no pienso más allá de mañana cuando espero tu prueba de vida dicha por otros.
Pe valul lin și negru sub stelele dormind Ophelia cea albă plutește – un mare crin, Încet-încet plutește, culcată-n large văluri. Departe in pădure răsună lungi ecouri.
Sunt mii de ani de când Ophelia cea pală Trece, fantasmă albă, pe apa mare, neagră; Sunt mii de ani de când în dulcea-i nebunie În boarea înserării iubirea și-o îngână.
Vântu-i sărută sânii și-împrăștie o floare Plutind ușor pe ape – albele sale voaluri; Tremurătoare sălcii îi plâng încet pe umeri, O trestie se înclină pe fruntea-i visătoare.
Răniții nenufari suspină dimprejuru-i; Trezește câteodată aninul care doarme, Gingaș fior de aripă se-aude dinspre cuiburi: Din stelele de aur un tainic cânt se-aude.
II
Ophelia cea tristă! frumoasă ca zăpada! Da, ai murit, copilă, purtată ești de apă! – Vânturi căzând din munții înalți norvegieni Ți-au șopotit domol de-o libertate aspră;
O răsuflare, poate, prin buclele-i bogate, În visătoru-i suflet, ciudate sonuri poartă; Blândul murmur al lumii i-ascultă inima, Și gemete de arbori și suspinări în noapte;
Și voci de mări nebune, și-un vaier uriaș, Îi frâng fragilul piept, prea omenesc, prea blând; Iar într-o zi de-april, un mândru cavaler, Se așează la picioare – palid sărman nebun!
O! Cer! Iubire! Viață! Ce vis, o, vai, nebună! În el tu te-ai topit precum în jar zăpada: Căci visul tău imens ți-a sugrumat cuvântul, Și-acel teribil vis ți-a spulberat seninul!
III
– Iară poetul spune că razelor de stele Tu, noaptea, le-aduci flori pe care le-ai cules, Că el văzu pe apă, culcată-n voaluri large, Pe Ophelia cea albă plutind – un crin imens.
-traducere de Catalina Franco-
____________________________________
I
Sur l’onde calme et noire où dorment les étoiles La blanche Ophélie flotte comme un grand lys, Flotte très lentement, couchée en ses longs voiles… – On entend dans les bois lointains des hallalis.
Voici plus de mille ans que la triste Ophélie Passe, fantôme blanc, sur le long fleuve noir. Voici plus de mille ans que sa douce folie Murmure sa romance à la brise du soir.
Le vent baise ses seins et déploie en corolle Ses grands voiles bercés mollement par les eaux; Les saules frissonnants pleurent sur son épaule, Sur son grand front rêveur s’inclinent les roseaux.
Les nénuphars froissés soupirent autour d’elle; Elle éveille parfois; dans un aune qui dort, Quelque nid, d’où s’échappe un petit frisson d’aile: – Un chant mystérieux tombe des astres d’or. II
Ô pâle Ophélie! belle comme la neige! Oui, tu mourus, enfant, par un fleuve emporté! – C’est que les vents tombant des grands monts de Norwège T’avaient parlé tout bas de l’âpre liberté;
C’est qu’un souffle, tordant ta grande chevelure, À ton esprit rêveur portait d’étranges bruits; Que ton cœur écoutait le chant de la Nature Dans les plaintes de l’arbre et les soupirs des nuits;
C’est que la voix des mers folles, immense râle, Brisait ton sein d’enfant, trop humain et trop doux; C’est qu’un matin d’avril, un beau cavalier pâle, Un pauvre fou, s’assit muet à tes genoux!
Ciel! Amour! Liberté! Quel rêve, ô pauvre Folle! Tu te fondais à lui comme une neige au feu: Tes grandes visions étranglaient ta parole – Et l’Infini terrible effara ton œil bleu! III
– Et le Poète dit qu’aux rayons des étoiles Tu viens chercher, la nuit, les fleurs que tu cueillis; Et qu’il a vu sur l’eau, couchée en ses longs voiles, La blanche Ophélie flotter, comme un grand lys.
Emily Dickinson, ”Salut, miez de noapte – Buongiorno – Mezzanotte – Good Morning – Midnight”
Salut, miez de noapte, Mă întorc acasă, Ziua s-a săturat de mine.. Cum aș putea eu – de ea?!
Era un loc blând sub soare, Mie acolo-mi plăcea.. Dar ziua nu ma dorea, Așadar, noapte bună, ziuă!
Aș putea măcar să mă uit, o, Da, să mă uit când vin zorii? Când colinele au ceva, ceva Ce-ți zboară spre zări inima…
Tu, miez de noapte, nu ești Prea drept. Eu alesesem ziua… Rogu-te, totusi, primește copila, Pe care n-a vrut-o ziua!
-traducere de Catalina Franco– ______________________________________
Buongiorno – Mezzanotte – Torno a Casa – Il Giorno – si è stancato di Me – Come potrei Io – di Lui?
Si stava bene nella luce del Sole – Mi piaceva restarci – Ma il Mattino – non mi voleva – Allora – Buonanotte – Giorno!
Posso almeno guardare – sì guardare – Quando l’Oriente si fa Rosso? Quando le Colline – hanno un che – nei tratti – Che ti porta via il Cuore – lontano –
Tu – Mezzanotte – – non sei così bella – Avevo scelto – il Giorno – Eppure ti prego- accogli la Ragazzina – che il Giorno non ha voluto!
**
Good Morning – Midnight – I’m coming Home – Day – got tired of Me – How could I – of Him?
Sunshine was a sweet place – I liked to stay – But Morn – did’nt want me – now – So – Goodnight – Day!
I can look – cant I – When the East is Red? The Hills – have a way – then – That puts the Heart – abroad –
You – are not so fair – Midnight – I chose – Day – But – please take a little Girl – He turned away! ________ Nicolae Tonitza, ”Cap de copila’
La cosa importante è di non smettere mai di interrogarsi. La curiosità esiste per ragioni proprie. Non si può fare a meno di provare riverenza quando si osservano i misteri dell'eternità, della vita, la meravigliosa struttura della realtà. Basta cercare ogni giorno di capire un po' il mistero. Non perdere mai una sacra curiosità. ( Albert Einstein )
catalinafrancoblog 