Cesare Pavese, ”Pe-o coamă de deal”-” Sul fianco d’una collina”

Pe-o coamă de deal
o cărare pietroasă se întinde
dinspre văile largi care pleacă în urcuș domol
spre vârful îndepărtat.
Uneori, drumul din față se face așa de abrupt
că după câțiva pași deja ajunge la cer
iar cei care urcă nu vad
decât marginea îngustă a zării,
pe deal
unde cresc ierburi,
întinzându-se spre cerul înalt, albastru
dar de un albastru atât de intens și luminos
că norii albi rătăcitori
pe bolta așa apropiată și înaltă,
adâncind strălucirea diafană
n-ar putea s-o facă mai limpede.
Pe creasta cea mai de sus,
cu rădăcini în piatră și ramuri pe cer,
un măr, un trunchi mic,
unește pământul cu infinitul.
Și nimic nu se mișcă
doar răsuflarea
ce mângâie totul în jur
și care din cer coboară.
Aici viața e-un vis.
Și imediat ce-ajung acolo
și-mi ridic ochii în sus
amintirea ei în inimă-mi tremură
și-mi umflă pieptul.
Aici am visat cel mai frumos vis al meu.
Cu ea să vin
înaintea infinitului
în tăcere să stăm
în bătaia puternic-a inimii.
Să ne spunem cuvinte dulci
așa, încet,
ca răsuflarea ușoară
care adie în jur.
Să mă uit în ochii adânci, în adâncii ei ochi
dar atât de senini,
tulburați și ei
de vise și lacrimi,
cum e și sărman sufletul meu
ce-acum se pierde în visul ferice
senin și dulce ca cerul albastru.
Și să-i vorbesc să-i vorbesc încet
strâns lângă ea, lângă trupu-i fragil
subțire și-înmiresmat,
ce palpită de viața de vis
ce nu pare, nu poate a fi omenească
pentru acei ochi și pentru-acel chip
obosit de durere.
Și când, chiar sub cer,
înaintea infinitului
norii albi se împrăștie,
uimit de-a fi alături de ea,
buzele mele se strâng și ard
în spasmul unui sărut
pe care nicicând nu-l voi da
și care în inima mea rămâne,
asa dulce, așa otrăvit.
Și nimic nu se mișcă în jur
decât răsuflarea vântului.
Părul meu se-învolbură
ca iarba pe coastă,
ca norii pe cer,
de același răsuflet purtați.
Totul totul este întotdeauna la fel aici,
în infinitul unei priveliști de vis
eu pierdut mă uit în jur
și singur sunt singur.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

Sul fianco d’una collina
si stende un sentiero sassoso
dalle larghe curve che s’indugiano nell’ascesa lenta
alla vetta lontana.
E a tratti la via dinnanzi si fa così ripida
che dopo qualche passo balza nel cielo
e chi sale non può più scorgere
che il limite breve dell’infinito,
il ciglione del colle
dove pendono erbe,
proteso sul cielo, alto, azzurro
ma di un azzurro così intenso e lieve
che le nuvole bianche vaganti
nella volta così vicina ed alta,
accrescendone la leggerezza diafana
non possono farlo più puro.
Sul ciglione estremo,
colle radici nel terreno sassoso ed i rami nel cielo,
un melo, piccolo tronco,
unisce contorcendosi la terra all’infinito.
E nulla si muove
tranne il respiro
che accarezza tutto d’intorno
e discende dal cielo.
Qui la vita è dei sogni.
Ed appena io vi giungo
e levo gli occhi in alto
il suo ricordo mi trema nel cuore
e mi gonfia il petto.
Qui ho sognato il mio sogno più bello.
Venire con lei
fin dinnanzi a questo infinito
e arrestarci in silenzio
al battito sconvolto del cuore.
Dirci le cose più dolci
così, sommessamente,
come il lieve respiro
che s’agita intorno.
Guardarla negli occhi, negli occhi profondi,
ma tanto sereni,
travagliati anch’essi
di sogni e di pianto,
come la mia povera anima
che si perde ora dietro a questo sogno struggente
ma sereno e dolce come il cielo azzurro.
E parlarle parlarle sommesso
stretto a lei, al suo corpo fragile
fatto di esilità e di profumo,
che palpita di una vita di sogno
che non potrei non potrei credere umana
se non fosse di quegli occhi e del volto
logori dal dolore.
E quando, solo sotto il cielo,
dinnanzi all’infinito
cosparso di nuvole bianche,
fantastico così d’esserle accanto,
mi si contraggono le labbra e bruciano
nello spasimo di un bacio
che mai le potrò dare
e mi resta nel cuore,
dolcissimo e avvelenato.
E nulla si muove d’intorno
tranne il respiro del vento.
I miei capelli si agitano
come le erbe sul ciglione,
come le nuvole in cielo,
mossi dallo stesso soffio.
Tutto tutto è sempre uguale intorno,
un paesaggio di infinito e di sogno
ma io giro gli occhi smarrito
e sono solo solo.