Curami il giardino
le sue, le mie ferite
carezza le rose
accarezzami le gote
fai come la luna
nella notte blu
albeggia tutti i fiori
e rischiarami…

Il tuo odore
è nell’alcova
inspiro respirandoti
nulla è assente di te
sei tutta qui
ed io non ti scrivo
ti parlo, ti dico
ed ascolto i tuoi passi.

14 Octombrie 2017

Am venit aici pe picioarele mele,
pierzând autobuzul, pierzând taxiul,
escaladand mereu. Un picior in fata celuilalt,
asa fac eu.

Nu mă nelinisteste dealul al carui sfârsit nu-l văd.
Iarbă pe marginea drumului, un copac zbatandu-si
frunzele negre. Si ce daca?
Cu cât umblu mai mult , cu atât mai tare mă îndepărtez de toate.

Un picior în fata celuilalt. Trec orele.
Un picior în fata celuilalt. Trec anii .
Culorile sosirii se estompează.
Asa fac eu.

-transpunerea – Cătălina Franco-

–––
Sono arrivato fin qui con le mie gambe,
perso l’autobus, persi i taxi,
sempre in salita. Un piede avanti all’altro,
e cosi che faccio.

Non mi inquieta, la collina di cui non vedo fine.
Erba sul ciglio della strada, un albero che fa risuonare
le foglie nere. E allora?
Piu cammino, piu mi allontano da tutto.

Un piede avanti all’altro. Passano le ore.
Un piede avanti all’altro. Passano gli anni.
I colori dell’arrivo sbiadiscono.
E cosi che faccio.

– Traduzione di Damiano Abeni-
–
I have come this far on my own legs,
missing the bus, missing taxis,
climbing always. One foot in front of the other,
that is the way I do it.

It does not bother me, the way the hill goes on.
Grass beside the road, a tree rattling
its black leaves. So what?
The longer I walk, the farther I am from everything.

One foot in front of the other. The hours pass.
One foot in front of the other. The years pass.
The colors of arrival fade.
That is the way I do it.

Anne Sexton, ”For The Year Of The Insane, A Prayer”-”Pentru anul nebunilor, o rugaciune”-”Per l’anno dei folli, una preghiera”

O, Maria, mamă fragilă,
asculta-mă, asculta-mă acum
deși nu știu cuvintele tale.
Rozariul negru cu Cristosul său de argint
stă nebinecuvantat in mîna mea
pentru că eu sunt necredinciosul.
Fiecare dintre boabe este rotund și dur între degete,
un mic înger negru.
O, Maria, dă-mi acest har,
această schimbare,
deși sunt urâtă,
scufundată în trecutul meu
și in propria mea nebunie.
Deși există scaune
Mă așez pe podea.
Doar mâinile mele sunt în viață,
atingând margelele.
Cuvânt cu cuvânt, mă împiedic.
Un începător, simt gura ta atingand-o pe-a mea.

Socotesc mărgelele ca pe niste valuri,
bătand impotrivă-mi.
știind că numărul mă face bolnav,
bolnav, bolnav în inima verii
și fereastra de deasupra mea
este singurul meu ascultător, ciudata de mine.
Ea ofera din abundentă, calmează.
Producatorul de respirație
murmură,
expirănd ca plămanii unui peste urias.

Din ce in ce mai aproape
vine ora morții mele
în timp ce îmi reasez fața, devin ca înainte,
nedezvoltată si cu părul drept.
Toate astea sunt moarte.
În minte există o alee subțire numită moarte
și mă mișc prin ea ca
prin apă.
Corpul meu este inutil.
Stă, indoit ca un câine pe covor.
A renunțat.
Nu există cuvinte aici, cu excepția celor invatate pe jumătate ,
Ave Maria și cea plină de har.
Acum am intrat în anul fără cuvinte.
Notez intrarea ciudată și tensiunea exactă.
Ele există fără cuvinte.
Fără cuvinte se poate atinge pâinea
și o poti primi
fără a emite vreun sunet.

O Maria, vindecator tandru,
vino cu prafuri și ierburi
pentru că ma aflu în mijloc.
Aici este atăt de stârmt și aerul este gri
ca într-o casă cu aburi.
Mi-am dat vin precum copilului i se dă lapte.
Acesta este prezentat într-un pahar delicat
ca un bol rotund și cu o buză subțire.
Vinul are o culoare densă, mucegăită și secretă.
Paharul se ridică singur intinzându-se spre gura mea
și observ acest lucru și înțeleg acest lucru
doar pentru că s-a întâmplat.

Mi-e frică de tuse
dar nu vorbesc,
frică de ploaie, teamă de călăretul
care vine galopănd în gura mea.
Sticla se înclină de la sine
și eu iau foc.
Văd două linii subțiri care imi ard repede bărbia.
Mă văd ca si cum m-ar vedea un altul.
Am fost tăiată în două.

O, Maria, deschide-ți pleoapele.
Sunt în domeniul tăcerii,
împărăția nebunului și a somnului.
Aici este sânge.
și nu l-am mâncat.
O, mamă a uterului,
am venit doar pentru sânge?
O, mică mamă,
Sunt în mintea mea.
Sunt blocată într-o casă gresită.

-transpunerea mea-
–
O Maria, fragile madre,
ascoltami, ascoltami adesso
anche se non so le tue parole.
Ho in mano il nero rosario, con il suo Cristo d’argento,
non è prediletto da Dio
perché io sono l’infedele.
Ciascuno dei grani è tondo e duro tra le mie dita,
è un piccolo angelo nero.
O Maria, concedimi questa grazia,
concedimi di cambiare,
sebbene io sia brutta,
sommersa dal mio stesso passato,
dalla mia stessa follia.
Anche se ci sono delle sedie
io sono sdraiata sul pavimento.
Solo le mie mani sono salve
toccando i grani del rosario.
Una parola dopo l’altra, ci incespico dentro.
Una principiante, sento la tua bocca toccare la mia.

Conto i grani come se fossero onde
che mi martellano contro,
saperne il numero mi fa ammalare,
afflitta, afflitta nel cuore dell’estate
e la finestra sopra di me
è la sola che mi ascolta, il mio essere goffo.
Dà in abbondanza, è rilassante.
L’elargitrice del respiro
lei, mormora,
i suoi polmoni esalano come quelli di un enorme pesce.

Sempre più vicina
è l’ora della mia morte
mentre mi risistemo il volto, divento come prima,
come prima dello sviluppo, con i capelli diritti.
Tutto ciò è morte.
Nella mente vi è un esile vicolo chiamato morte
ed io mi muovo lungo di esso come
nuotando nell’acqua.
Il mio corpo è inutile.
È disteso, accucciato come un cane su un tappeto.
Si è arreso.
Qui non ci sono parole se non quelle apprese a metà,
l’Ave Maria e piena di grazia.
Ora sono entrata nell’anno senza parole.
Noto la strana entrata e l’esatto voltaggio.
Esistono senza parole.
Senza parole una può toccare il pane
e riceverlo
senza emettere alcun suono.

O Maria, tenero medico, vieni con polveri ed erbe
perché sono nel centro.
È veramente piccolo e l’aria è grigia
come in una casa a vapore.
Mi porgono del vino come a un bambino si porge del latte.
Appare in un bicchiere di delicata fattura,
con la boccia circolare e l’orlo sottile.
Il vino ha un colore denso, muffa e segreto.
Il bicchiere si solleva da solo tendendo verso la mia bocca
e me ne accorgo e lo capisco
soltanto perché è successo.

Io ho questa paura di tossire
ma non parlo,
la paura della pioggia, la paura del cavaliere
che arriva galoppando nella mia bocca.
Il bicchiere si inclina da solo
e io prendo fuoco.
Vedo due sottili righe che mi bruciano rapide giù per il mento.
Mi vedo come se mi vedesse un altro.
Sono stata tagliata in due.

O Maria, apri le tue palpebre,
io sono nel dominio del silenzio,
nel regno della pazzia e del sonno.
C’è sangue qui
ed io l’ho mangiato.
O madre del grembo,
sono venuta soltanto per il sangue?
O piccola madre
Sono dentro i miei pensieri.
Sono rinchiusa nella casa sbagliata.
–
O Mary, fragile mother,
hear me, hear me now
although I do not know your words.
The black rosary with its silver Christ
lies unblessed in my hand
for I am the unbeliever.
Each bead is round and hard between my fingers,
a small black angel.
O Mary, permit me this grace,
this crossing over,
although I am ugly,
submerged in my own past
and my own madness.
Although there are chairs
I lie on the floor.
Only my hands are alive,
touching beads.
Word for word, I stumble.
A beginner, I feel your mouth touch mine.

I count beads as waves,
hammering in upon me.
I am ill at their numbers,
sick, sick in the summer heat
and the window above me
is my only listener, my awkward being.
She is a large taker, a soother.
The giver of breath
she murmurs,
exhaling her wide lung like an enormous fish.

Closer and closer
comes the hour of my death
as I rearrange my face, grow back,
grow undeveloped and straight-haired.
All this is death.
In the mind there is a thin alley called death
and I move through it as
through water.
My body is useless.
It lies, curled like a dog on the carpet.
It has given up.
There are no words here except the half-learned,
the Hail Mary and the full of grace.
Now I have entered the year without words.
I note the queer entrance and the exact voltage.
Without words they exist.
Without words on my touch bread
and be handed bread
and make no sound.

O Mary, tender physician,
come with powders and herbs
for I am in the center.
It is very small and the air is gray
as in a steam house.
I am handed wine as a child is handed milk.
It is presented in a delicate glass
with a round bowl and a thin lip.
The wine itself is pitch-colored, musty and secret.
The glass rises in its own toward my mouth
and I notice this and understand this
only because it has happened.

I have this fear of coughing
but I do not speak,
a fear of rain, a fear of the horseman
who comes riding into my mouth.
The glass tilts in on its own
and I amon fire.
I see two thin streaks burn down my chin.
I see myself as one would see another.
I have been cut int two.

O Mary, open your eyelids.
I am in the domain of silence,
the kingdom of the crazy and the sleeper.
There is blood here.
and I haven’t eaten it.
O mother of the womb,
did I come for blood alone?
O little mother,
I am in my own mind.
I am locked in the wrong house.