
Cazi, inimă din pomul timpului,
voi frunze, cădeţi din ramurile reci
pe care le îmbrăţişa odinioară soarele,
cădeţi, cum lacrimi cad din ochiul lărgit!
Încă flutură zile întregi în vînt şuviţa
peste fruntea bronzată a zeităţii locului,
cînd sub cămaşă pumnul deja
apasă rana larg deschisă.
De aceea fii tare, cînd spatele fraged al norilor
se apleacă iar înspre tine,
ia-l pentru nimic, cînd Hymettos
îţi umple încă o dată fagurii.
Căci puţin preţuieşte localnicul un pai în secetă,
puţin e o vară în faţa marii noastre seminţii.
Şi ce dovedeşte inima ta?
Între ieri şi mîine pulsează
neauzită şi străină,
iar ceea ce bate
e deja căderea ei în timp.
-traducerea – Dan Dănilă-
––––––
Cadi, cuore, dall’albero del tempo,
cadete, voi foglie, dai rami gelati,
che un tempo il sole baciò,
cadete, come le lacrime cadono dall’occhio sbarrato!
Il ricciolo svolazza ancora per tutto il giorno al vento
intorno alla fronte abbronzata della terra di Dio,
sotto la camicia preme il pugno
la ferita già aperta.
Per questo sii duro, quando il leggero dorso delle nuvole
si piega al tuo cospetto ancora una volta,
non rifiutare, quando le favi dell’Imetto
ancora una volta ti riempiono.
Poiché poco serve al contadino uno stelo nell’aridità,
poco un’estate di fronte alla nostra grossa stirpe.
E cosa manifesta già il tuo cuore?
Oscilla tra ieri e domani,
silenzioso ed estraneo,
e ciò che segna,
è già la sua caduta dal tempo.
–––––––-
Fall ab, Herz vom Baum der Zeit,
fallt, ihr Blätter, aus den erkalteten Ästen,
die einst die Sonne umarmt’,
fallt, wie Tränen fallen aus dem geweiteten Aug!
Fliegt noch die Locke taglang im Wind
um des Landgotts gebräunte Stirn,
unter dem Hemd preßt die Faust
schon die klaffende Wunde.
Drum sei hart, wenn der zarte Rücken der Wolken
sich dir einmal noch beugt,
nimm es für nichts, wenn der Hymettos die Waben
noch einmal dir füllt.
Denn wenig gilt dem Landmann ein Halm in der Dürre,
wenig ein Sommer vor unserem großen Geschlecht.
Und was bezeugt schon dein Herz?
Zwischen gestern und morgen schwingt es,
lautlos und fremd,
und was es schlägt,
ist schon sein Fall aus der Zeit.