Guillaume Apollinaire, „Copilărie – Enfance”

În grădina cu chiparoși ajungeam visând,
Îndelung urmărind fulgii pe care vântul
Mi-i aducea de pe papură ori de pe alei
La iazul pe moarte pe care sălcii plângeau
Mergeam încet, la iasomii mă opream,
Mă îmbătam cu parfum de crini, mâinile-mi întindeam
Spre, păzite de broaște, zânele-iriși.
Chiparoșii mie-mi erau numai păpuriș,
Grădina-mi o lume unde trăiam anume
Spre-a ajunge într-o zi la chiparoșii veșnici.

-traducere de Catalina Franco-
––––––––––––––––-

Au jardin des cypres je filais en revant,
Suivant longtemps des yeux les flocons que le vent
Prenait a ma quenouille, ou bien par les allées
Jusqu’au bassin mourant que pleurent les saulaies
Je marchais a pas lents, m’arretant aux jasmins,
Me grisant du parfum des lys, tendant les mains
Vers les iris fées gardés par les grenouilles.
Et pour moi les cypres n’étaient que des quenouilles,
Et mon jardin, un monde ou je vivais expres
Pour y filer un jour les éternels cypres.

Cesare Pavese, ”Aș vrea să pot sufoca – Vorrei poter soffocare”

Aș vrea să pot să sufoc
în arzătoarea iubire a trupului tău
pe chipul tău pe coapsele tale însetate
în lăcomia ochilor tăi adânci
pierduți în iubirea mea,
amara-mi chinuitoarea-mi
pustietate.
Să ard disperat și neștiut în tine
nepotolitul nesaț dintr-un suflet
deja obosit de toate ale vieții
chiar înainte de a le ști
exasperat acum
de tăcerea de neclintit a lumii
față de visele mele
de atrocitatea ei liniștită
care mă doare teribil
de nepăsare
când nu-mi e dată măcar
pacea monotoniei
ci mă chinuie ca o vijelie
și atroce mă sfâșie,
fără să pot să țip
sângele răscolindu-mi
sufocându-mă fără de milă
în liniștea care mă strânge
și în tăcerea ce freamătă
În disperată beție a iubirii
pentru tot trupul tău
pentru sufletul tău pierdut
aș dori să-mi înec să-mi ard sufletul întreg
să scap de groaza
ce-mi înăbușă țipătul
și mi-l oprește în gât
s-o ard s-o distrug într-o clipă
să mă strâng să mă strâng lângă tine
fără opreliște
orb nerăbdător
să mă prăbușesc de iubire.
Apoi să mor să mor
cu tine.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

Vorrei poter soffocare
nell’amore ardente del tuo corpo
sul tuo volto, sulle tue membra struggenti
nel deliquio dei tuoi occhi profondi
perduti nel mio amore,
quest’acredine arida
che mi tormenta.
Ardere confuso in te disperatamente
quest’insaziabilità della mia anima
già stanca di tutte le cose
prima ancor di conoscerle
ed ora tanto esasperata
dal mutismo del mondo
implacabile a tutti i miei sogni
e dalla sua atrocità tranquilla
che mi grava terribile
e noncurante
e nemmeno più mi concede
la pacatezza del tedio
ma mi strazia tormentosamente
e mi pùngola atroce,
senza lasciarmi urlare,
sconvolgendomi il sangue
soffocandomi atroce
in un silenzio che è uno spasimo
in un silenzio fremente.
Nell’ebrezza disperata
dell’amore di tutto il tuo corpo
e della tua anima perduta
vorrei sconvolgere e bruciarmi l’anima
spardere quest’orrore
che mi strappa gli urli
e me li soffoca in gola
bruciarlo annichilirlo in un attimo
e stringermi stringermi a te
senza ritegno più
ciecamente, febbrile,
schiantandoti d’amore.
Poi morire, morire,
con te.