Pablo Neruda, ”Inima mea era o aripă vie și tulbure – Era mi corazon un ala viva y turbia..”

Inima mea era o aripă vie și tulbure.

O temătoare aripă de doruri.

Peste câmpiile verzi era primăvară.

Înaltul – albastru, pământul – smarald.

Ea – care mă iubea – muri-n primăvară,

Încă-i văd ochii de porumbel nedormit.

Ea – care mă iubea – închise ochii în seară.

Seară albastră. Seară de aripă, de zboruri,

Ea, – care mă iubea – muri-n primăvară.

Cu ea la ceruri primăvara se înălța.

-traducere de Catalina Franco-

___________________________________

Era mi corazón un ala viva y turbia

y pavorosa ala de anhelo.

Era la primavera sobre los campos verdes.

Azul era la altura y era esmeralda el suelo.

Ella -la que me amaba- se murió en primavera.

Recuerdo aún sus ojos de paloma en desvelo.

Ella -la que me amaba- cerró los ojos. Tarde.

Tarde de campo azul. Tarde de alas y vuelos.

Ella -la que me amaba- se murió en primavera.

Y se llevó la primavera al cielo.

Sylvia Plath, ”Trăiește-o”

Trăiește -o

ca dar și dezamăgire

ca recompensă și ca martiriu

ca posesie și extaz

trăiește-o

ca iluzie și sărbătoare

ca osândire și chin

ca boală și rugăciune

pur și simplu trăiește-o

de nu ar fi chiar ea

să-ți fure viața.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Live it

as a gift and disillusionment

as a reward and martyrdom

possession and ecstasy

live it

as an illusion and holiday

as condemnation and torment

sickness and prayer

simply live it

except that it’s her

to steal your life.

Jules Supervielle, ”Păsărilor – Aux oiseaux”

Paroare, cioare, calandri, tangare,

Voi, flăcări vii, păsări desprinse din soare,

Împrăștiați, împrăștiați, împrăștiați somnul

Nemilos ce stă a-mi prinde pupilele mentale!

Cintezelor, sunteți chiar voi, sunteți voi acele

Ce vreți să veniți să-mi mișcați cu penele-n zbor

Torpoarea aceea ce vrea a se crede obișnuită,

Cea care renunță la zi nemaiștiindu-i gustul?

Liber, voiesc să trec în sfârșit dincolo de ora slabă,

Cerul să-l văd delirând ca sub o revărsare

De rândunele ce strigă după o mie de alte zări,

Voi a trăi, în sfârșit liniștit, dulceața mea cerebrală.

Iar la nevoie, spre a înfrânge durerile împietrite,

Eu am să chem de la pragul unor păduri secrete

Un zbor tăiat de papagali verzi și roșii

Care îmi vor face sufletul să se însenineze.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Paroares, rolliers, calandres, ramphocèles,

Vives flammes, oiseaux arrachés au soleil,

Dispersez, dispersez, dispersez le cruel

Sommeil qui va saisir mes mentales prunelles!

Fringilles, est-ce vous, euphones, est-ce vous,

Qui viendrez émouvoir de rémiges lumières

Cette torpeur qui veut se croire coutumière

Et qui renonce au jour n’en sachant plus le goût ?

Libre, je veux enfin dépasser l’heure étale,

Voir le ciel délirer sous une effusion

D’hirondelles criant mille autres horizons,

Vivre, enfin rassuré, ma douceur cérébrale.

S’il le faut, pour briser des tristesses durcies,

Je hélerai, du seuil des secrètes forêts,

Un vol haché de verts et rouges perroquets

Qui feront éclater mon âme en éclaircies.

Rainer Maria Rilke,”Viata mea nu e – Mein Leben ist”

Viața mea nu e ora aceea abruptă

în care mă vezi atât de zorit.

În zarea mea sunt un arbor, eu sunt

Doar una din multele mele guri, aceea

Care cel mai devreme se închide.

Sunt clipa de calm dintre două tonuri

rău acordate – fiindcă acolo

vreare-ar să crească sunetul morții –

Dar se împacă-n întunecatul răstimp,

tremurând amândouă.

Iar cântul rămâne încântare.

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________

Mein Leben ist nicht diese steile Stunde,

darin du mich so eilen siehst.

Ich bin ein Baum vor meinem Hintergrunde,

ich bin nur einer meiner vielen Munde

und jener, welcher sich am frühsten schließt.

Ich bin die Ruhe zwischen zweien Tönen,

die sich nur schlecht aneinander gewöhnen:

denn der Ton Tod will sich erhöhn –

Aber im dunklen Intervall versöhnen

sich beide zitternd.

Und das Lied bleibt schön.

Rose Ausländer, „Coșmar”

Sunt o albină

Zi după zi, trebuie să jefuiesc florile,

să produc miere, s-o slujesc pe regina noastră.

O muncă grea, ca să rămână castelul nostru intact.

Îmi place mult ce fac.

Azi noapte am avut un coșmar:

Visasem că sunt om!

-traducere de Catalina Franco-

Luis Rogelio Nogueras, ”Apărarea metaforei – Defensa de la metáfora”

Reversul morții (nu viața)

cel strigând după apă (nu însetatul)

suportul de vieții (nu hrana)

urma pumnalului (dar niciodată rana)

Fata nedezbrăcată (nu îmbrăcată)

pridvorul sărutului (nu răsuflarea)

cel care vine după aceea (niciodată cel lent)

după adio (și nu plecarea)

Lipsa memoriei (și nu uitarea)

ce s-ar putea întâmpla (niciodată norocul)

umbra tăcerii (dar nicicând zgomotul)

Unde tocmai sfârșește ce e mai slab (nu ce e mai puternic)

cel visând că visează (nu cel care doarme)

reversul vieții (nu moartea)

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

El revés de la muerte (no la vida)

el que clama por agua (no el sediento)

el sustento vital (no el alimento)

la huella del puñal (nunca la herida)

Muchacha antidesnuda (no vestida)

el pórtico del beso (no el aliento)

el que llega después (jamás el lento)

la vuelta del adiós (no la partida)

La ausencia del recuerdo (no el olvido)

lo que puede ocurrir (jamás la suerte)

la sombra del silencio (nunca el ruido)

Donde acaba el más débil (no el más fuerte)

el que sueña que sueña (no el dormido)

el revés de la vida (no la muerte)

Georg Trakl, ”Soarele – Die Sonne”

În fiecare zi soarele galben vine de peste deal.

Frumoasă-i pădurea, fiara întunecată

Și omul; vânător ori cioban.

Un pește roșietic saltă în iazul verde.

Sub cerul rotund

Pescarul își poartă lin barca albastră.

Încet-încet se coc strugurii și secara.

Când, împăcată, ziua se-apropie de sfârșit

Binele, ca și răul, e pregătit.

Când noaptea se lasă,

încet ridică rătăcitorul greaua-i pleoapă;

Soarele sparge valea întunecată.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Täglich kommt die gelbe Sonne über den Hügel.

Schön ist der Wald, das dunkle Tier,

Der Mensch; Jäger oder Hirt.

Rötlich steigt im grünen Weiher der Fisch.

Unter dem runden Himmel

Fährt der Fischer leise im blauen Kahn.

Langsam reift die Traube, das Korn.

Wenn sich stille der Tag neigt,

Ist ein Gutes und Böses bereitet.

Wenn es Nacht wird,

Hebt der Wanderer leise die schweren Lider;

Sonne aus finsterer Schlucht brich.

Emily Dickinson, ”De ani buni plecată de acasă – I Years had been from Home”

I Years had been from Home”

De Ani buni plecată de Acasă,

Acum înaintea Ușii,

Nu îndrăzneam să intru,

Ca nu cumva vreo Față,

Nemaivăzută vreodată,

Ațintindu-mă cu privirea

Să mă întrebe cu ce problemă.

„Problema-i chiar viața pe care am lăsat-o!

A mai rămas ceva?”

M-am sprijinit pe Spaimă.

Am zăbovit cu Înainte,

Rostogolindu-se ca un Ocean

Ce mi s-ar sparge-n ureche.

Am râs prăbușita într-unRâs

Că mi-ar fi groază de-o Ușă, c-aș fi

Cuprinsă de Consternare, eu care

Nicicând mai-nainte nu tresărisem.

Cu grijă mi-am sprijinit de zăvor

Mâinile tremurânde. M-am dat în spate

Ca nu cumva să sară îngrozitoarea Ușă

Trântindu-mă la podea.

Mi-am mișcat apoi Degetele

Cu precauții de Sticlă,

Și m-am ținut de urechi, și ca un Hoț

Fugii gâfâind din Casă.

-traducere de Catalina Franco-
______________________________

De Ani buni plecată de Acasă,

Acum înaintea Ușii,

Nu îndrăzneam să intru,

Ca nu cumva vreo Față,

Nemaivăzută vreodată,

Ațintindu-mă cu privirea

Să mă întrebe cu ce problemă.

„Problema-i chiar viața pe care am lăsat-o!

A mai rămas ceva?”

M-am sprijinit pe Spaimă.

Am zăbovit cu Înainte,

Rostogolindu-se ca un Ocean

Ce mi s-ar sparge-n ureche.

Am râs prăbușită într-un Râs

Că mi-ar fi groază de-o Ușă, și-aș fi

Cuprinsă de Consternare, eu care

Vreodată înainte nu tresărisem.

Cu grijă mi-am sprijinit de zăvor

Mâinile tremurânde. M-am dat în spate

Ca nu cumva să sară îngrozitoarea Ușă

Trântindu-mă la podea.

Mi-am mișcat apoi Degetele

Cu precauții de Sticlă,

Și m-am ținut de urechi și, gâfâind,

Ca un Hoț am fugit din Casă.

-traducere de Catalina Franco-
______________________________

I Years had been from Home

And now before the Door

I dared not enter, lest a Face

I never saw before

Stare stolid into mine

And ask my Business there –

“My Business but a Life I left

Was such remaining there?”

I leaned opon the Awe –

I lingered with Before –

The Second like an Ocean rolled

And broke against my ear –

I laughed a crumbling Laugh

That I could fear a Door

Who Consternation compassed

And never winced before.

I fitted to the Latch

My Hand, with trembling care

Left back the awful Door should spring

And leave me in the Floor –

Then moved my Fingers off

As cautiously as Glass

And held my ears, and like a Thief

Fled gasping from the House –

Explore I years had been from Home

**
Ii va fi fost groază lui Emily să se întoarcă în casa lăsată cu ceva ani în urmă, poate cu Trecutul, dar de groază a fost și cu traducerea!

De nu mă credeți, încercați!

Tabloul se cheamă chiar ”Femeie deschizând ușa”!!

Oscar Vladislas de Milocsz Lubicz, ”Cântarea primăverii – Cantique du printemps”

Primăvara s-a întors din plecările sale departe,

Pacea inimii ea ne-o aduce.

Ridică-te, cap iubit! Uită-te, chip frumos !

Între norii de abur muntele e o insulă: zâmbitoarea culoare i-a reînviat.

O, tinerețe! O, al casei mele călin gârbovit!

O, timp al viespii risipitoare!

Nebuna fecioară a verii

Cântă-n arșiță.

Totul e încredere, farmec, odihnă.

Frumoasă e lumea, iubito, frumoasă!

Un nor grav și pur vine dintr-un regat obscur.

Tăcerea iubirii cade pe aurul de miez de zi.

Somnoroasă urzica și-a aplecat înțeleptul ei cap

Sub minunata-i coroană de împărăteasă a Iudeii.

Auzi? Vine ploaia.

Vezi… a venit.

Împărăția iubirii miroase a floare de apă.

Albina cea tânără,

Fiică a soarelui,

Caută-n zborul ei tainele din livadă;

Se-aude și mugetul turmelor;

Ecoul răspunde păstorului.

Frumoasă e lumea, iubito, frumoasă!

-traducere de Catalina Franco-

_________________________

Le printemps est revenu de ses lointains voyages,

Il nous apporte la paix du cœur.

Lève-toi, chère tête ! Regarde, beau visage !

La montagne est une île au milieu des vapeurs : elle a repris sa riante couleur.

O jeunesse ! ô viorne de la maison penchée !

O saison de la guêpe prodigue !

La vierge folle de l’été

Chante dans la chaleur.

Tout est confiance, charme, repos.

Que le monde est beau, bien-aimée, que le monde est beau !

Un grave et pur nuage est venu d’un royaume obscur.

Un silence d’amour est tombé sur l’or de midi.

L’ortie ensommeillée courbe sa tête mûre

Sous sa belle couronne de reine de Judée.

Entends-tu ? Voici l’ondée.

Elle vient… elle est tombée.

Tout le royaume de l’amour sent la fleur d’eau.

La jeune abeille,

Fille du soleil,

Vole à la découverte dans le mystère du verger ;

J’entends bêler les troupeaux ;

L’écho répond au berger.

Que le monde est beau, bien-aimée, que le monde est beau !…

Oscar Vladislas de Lubicz Milosz, ”Și mai ales … – Et surtout que…”

– Și mai ales Mâine unde sunt eu să nu știe –
Pădurea, pădurea de mure negre e plină –
Vocea ta-i sunet de lună în vechea fântână,
Ecoul, ecoul lui iunie vine acolo să beie.

Și nimeni nu-mi spună numele acolo, în vis,
Vremile, vremile toate se vor fi împlinit-
Ca un mic copăcel suferind de întâia lui vlagă,
În haina ta dreaptă, astfel îmi apari tu albă.

Și-n spatele nostru strângă-se mărăcinele-,
Fiindcă mă sperie, fiindcă mi-e teamă de revenire.
Mari, albe flori moi genunchii tăi mângâie
Și umbra, chiar umbra e pală de-atâta iubire.

Și tu nici apei pădurii nu-i spune că sunt;
Numele meu, numele meu e mort de demult.
Ochii tăi au culoarea ploilor tinere
Pe lacul ce doarme, al ploilor tinere.

Nici vântului din cimitirul bătrân nimic nu-i spune.   
Să mă duc după el s-ar putea să dea poruncă.  
Părul tău presimte parcă vară, lună, țărână.
Să trăim, să trăim, să trăim –  atâta trebuie …

-traducere de Catalina Franco-
______________________________

— Et surtout que Demain n’apprenne pas où je suis —
Les bois, les bois sont pleins de baies noires —
Ta voix est comme un son de lune dans le vieux puits
Où l’écho, l’écho de juin vient boire.

Et que nul ne prononce mon nom là-bas, en rêve,
Les temps, les temps sont bien accomplis —
Comme un tout petit arbre souffrant de prime sève
Est ta blancheur en robe sans pli.

Et que les ronces se referment derrière nous,
Car j’ai peur, car j’ai peur du retour.
Les grandes fleurs blanches caressent tes doux genoux
Et l’ombre, et l’ombre est pâle d’amour.

Et ne dis pas à l’eau de la forêt qui je suis ;
Mon nom, mon nom est tellement mort.
Tes yeux ont la couleur des jeunes pluies,
Des jeunes pluies sur l’étang qui dort.

Et ne raconte rien au vent du vieux cimetière.
Il pourrait m’ordonner de le suivre.
Ta chevelure sent l’été, la lune et la terre.
Il faut vivre, vivre, rien que vivre…
_____________________________________
– din ”Cele șapte solitudini ”-”Les sept solitudes” – 1906 –