Immense et rougeAu-dessus du Grand PalaisLe soleil d’hiver apparaîtEt disparaîtComme lui mon coeur va disparaîtreEt tout mon sang va s’en allerS’en aller à ta rechercheMon amourMa beautéEt te trouverLà où tu es.Jacques Prévert
Jacques Prevert,”Cântecul păsărarului”…….”Chanson de l’oiseleur”
Pasărea ce zboară așa ușor Pasărea ca sângele roșie caldă Pasărea blândă glumeața pasăre Pasărea ce din nimic se sperie Pasărea ce se lovește Pasărea ce-ar vrea să dispară Pasărea singură și înspăimântată Pasărea ce-ar vrea să trăiască Pasărea care să cânte ar vrea Pasărea care să țipe ar vrea Pasărea roșie caldă ca sângele Pasărea care zboară așa lin E inima ta, frumos copil,
Inima ta din aripi tremurând așa trist În pieptul tău așa alb așa puternic
-traducere de Catalina Franco- ______________________________
L’oiseau qui vole si doucement L’oiseau rouge et tiède comme le sang L’oiseau si tendre l’oiseau moqueur L’oiseau qui soudain prend peur L’oiseau qui soudain se cogne L’oiseau qui voudrait s’enfuir L’oiseau seul et affolé L’oiseau qui voudrait vivre L’oiseau qui voudrait chanter L’oiseau qui voudrait crier L’oiseau rouge et tiède comme le sang L’oiseau qui vole si doucement C’est ton cœur jolie enfant
Ton cœur qui bat de l’aile si tristement Contre ton sein si dur si blanc
Gianni Rodari, ”Rime pentru noul an – Filastrocca di capodanno”
fă-mi urări pentru anul întreg:
Vreau un ianuarie cu soare de-april, un iulie proaspăt, un martie blând; o zi fără seară, o mare fără furtună; o pâine mereu proaspătă, floare de piersic; pe chiparos pisică și câine – prieteni, lapte să dea fântânile. De vreau prea mult, nu-mi da nimic, dă-mi doar un chip vesel!
-Traducere de Catalina Franco- _________________________
fammi gli auguri per tutto l’anno: voglio un gennaio col sole d’aprile, un luglio fresco, un marzo gentile; voglio un giorno senza sera, voglio un mare senza bufera; voglio un pane sempre fresco, sul cipresso il fiore del pesco; che siano amici il gatto e il cane, che diano latte le fontane. Se voglio troppo, non darmi niente, dammi una faccia allegra solamente.
Cea ruinând ființa, frumusețea, Va fi torturată, trasă pe roată, Dezonorată, acuzată, făcută sânge Și țipăt, și noapte, despuiată de bucurie – Sfâșiată pe gratii înainte de zori, Sau călcată-n picioare pe drum, călărită, Disperarea noastră cea mare e că viețuiești În inima pe care ne-o înduri, vocea noastră Umilind printre lacrimi, strigându-ti că ești Mincinoasa, madama întunecatului cer. Arși de dorință, deși într-un trup bolnav. Păcat de inima ducând tot în noroi.
-Traducere de Catalina Franco- _________________________
Celle qui ruine l’etre, la beauté, Sera suppliciée, mise a la roue, Déshonorée, dite coupable, faite sang Et cri, et nuit, de toute joie dépossédée — O déchirée sur toutes grilles d’avant l’aube, 0 piétinée sur toute route et traversée, Notre haut désespoir sera que tu vives, Notre coeur que tu souffres, notre voix De l’humilier parmi tes larmes, de te dire La menteuse, la pourvoyeuse du ciel noir. Noue désir pourtant étant ton corps infirme. Notre pitié ce coeur menant a toute boue.
Poezia străbate pământul singură, glasul și-apleacă peste durerile lumii și nu cere nimic nici măcar cuvinte.
Vine din depărtare și fără timp, niciodată n-anunță ; are cheia ușii. Intrând se oprește mereu să ne vadă. Apoi desfăcându-și mâna ne dă vreo floare vreo pietricea, ceva tainic, dar atât de intens încât inima bate prea repede. Și ne deșteptăm.
traducere de Catalina Franco-
La poesia attraversa la terra in solitudine, appoggia la sua voce sul dolore del mondo e niente chiede
nemmeno parole. Arriva da lontano e senza orario, non avverte mai; ha la chiave della porta. Entrando si sofferma sempre ad osservarci. Poi apre la sua mano e ci offre un fiore o un ciottolo, qualcosa di segreto, ma tanto intenso che il cuore palpita
troppo veloce. E ci svegliamo.
La poesía cruza la tierra sola, apoya su voz en el dolor del mundo y nada pide ni siquiera palabras.
Llega de lejos y sin hora, nunca avisa; tiene la llave de la puerta. Al entrar siempre se detiene a mirarnos. Después abre su mano y nos entrega una flor o un guijarro, algo secreto, pero tan intenso que el corazón palpita demasiado veloz. Y despertamos.
Julio Cortazar, „Un An Nou Fericit – Happy new year ”
Vezi, eu nu cer prea mult, doar mâna ți-o cer, s-o țin cum ai tine-o broscuță dormind fericită. Am nevoie de ușa deschisă ca-n lumea ta să intre acel micuț petec de zahăr verde, de bucurie rotundă. N-o să-mi dai mâna în seara când se sfârșește anul cu bufnițe răgușite? Nu poți, din atâtea motive … Atunci O urzesc în aer, îi țes fiece deget, o piersica mătăsoasa în palmă, pe spate – o țară de arbori albaștri. Așadar o iau și o țin, ca și cum de ea ar depinde atât de multe pe lume, rotirea timpurilor, cântatul cocoșilor, dragostea oamenilor.
-traducere de Catalina Franco-
Guarda, non chiedo molto, solamente la tua mano, tenerla come una piccola rana che cosi dorme contenta. Io ho bisogno di questa porta che aprivi perché vi entrassi, nel tuo mondo, questo pezzetto di zucchero verde, di tonda allegria. Non mi presti la mano questa notte di fine d’anno, di civette rauche? Tu per ragioni tecniche non puoi. Allora io la tesso nell’aria, ordendo ogni dito, e la pesca setosa della palma e il dorso, questo paese d’alberi azzurri. cosi la prendo cosi la sostengo, come se da cio dipendesse moltissimo del mondo, il succedersi delle stagioni, il canto dei galli, l’amore degli uomini.
Mira, no pido mucho, solamente tu mano, tenerla como un sapito que duerme así contento. Necesito esa puerta que me dabas para entrar a tu mundo, ese trocito de azúcar verde, de redondo alegre. ?No me prestás tu mano en esta noche de fin de ano de lechuzas roncas? No puedes, por razones técnicas. Entonces la tramo en aire, urdiendo cada dedo, el durazno sedoso de la palma y el dorso, ese país de azules árboles. Asi la tomo y la sostengo, como si de ello dependiera muchísimo del mundo, la sucesión de las cuatro estaciones, el canto de los gallos, el amor de los hombres.
Guido Catalano, ”Să stăm aproape căci vântu-i puternic – Teniamoci stretti che c’e vento forte”
Să stăm aproape căci vântu-i puternic și ne duce departe Să ne ținem strâns tot mai strâns frumusețea mea să ne ținem strâns cu bratele să ne ținem strâns cu picioarele să ne unim dinții să ne-înnodăm părul meu cu părul tău să ne prindem cu degetele de la picioare să ne dăm mâinile să ne uităm unul la altul, făr-a uita vreodată să ne uităm în ochi vântu-i atât de puternic și ne duce departe
să ne ținem aproape căci vântu-i puternic să ancorăm una în altul altul în una până ce se astâmpără și de nu se astâmpără căci s-ar putea să nu se astâmpere -ai grija- se poate de renunțăm
vom fi aruncați departe va fi greu apoi să ne găsim poate cu neputință ne vom uita glasul ne vom uita chipul vom uita ce ne-a plăcut să spunem să facem
prin urmare te țin aproape căci vântu-i puternic frumusețea mea
te țin strâns singura mea frumusețe ce mă păstrezi
și să fiu blestemat să fiu blestemat, eu, nu dumnezeu, dacă la mântuire renunț
-traducere de Catalina Franco- –––––––––––––––-
Teniamoci stretti che c’e vento forte che ci porta via teniamoci stretti facciamoci stretti bellezza mia abbracciamoci coi bracci aggambiamoci con le gambe addentiamoci annodiamo i nostri capelli ai nostri capelli incastriamoci le dita dei piedi diamoci le mani guardiamoci senza mai dimenticarci di guardarci dentro gli occhi c’e un vento cosi forte che ci porta via
teniamoci stretti che c’e vento forte ancoriamoci l’una all’altro l’altro all’una finché non calma e se non calma perché potrebbe non calmare – bada – potrebbe se ci molliamo
saremo scaraventati via lontano sara poi difficile trovarci forse impossibile dimenticheremo le nostre voci le nostre facce dimenticheremo cio che ci piaceva dirci e farci
dunque teniamoci stretti che c’e vento forte bellezza mia
ti tengo stretta mia unica bellezza che tu mi tieni
ed io sia maledetto sia maledetto io, non dio se mollo questa presa di salvezza
Emily Dickinson, ”Bizară creatură-i trecutul – The Past is such a curious Creature”
Bizară creatură-i trecutul: De-l privești în față, Te duce ori la extaz, Ori la disperare.
De ești dezarmat când îl vezi, Strigă-i pleacă! Chiar ruginită, muniția-i Poate ucide încă!
-traducere de Catalina Franco- –––––––––––––– E’ una curiosa creatura il passato Ed a guardarlo in viso Si puo approdare all’estasi O alla disperazione.
Se qualcuno l’incontra disarmato, Presto, gli grido, fuggi! Quelle sue munizioni arrugginite Possono ancora uccidere! –––––––––––––––
The Past is such a curious Creature To look her in the Face A Transport may receipt us Or a Disgrace—
Unarmed if any meet her I charge him fly Her faded Ammunition Might yet reply.
Emily Dickinson, ”O soră e-n casa noastră – One Sister have I in our house”
O soră e-n casa noastră, Alta-n fața gardului viu. Doar una-i înregistrată, Dar ambele-mi-aparțin.
Una veni ca și mine, Rochia-mi din alt an purta, Alta veni ca pasărea-n cuib, În mijloc ne-am zidit inima.
Ea nu cânta ca noi, Tonu-i era altcum, La ea, melodia suna Ca bondarul în iunie.
Azi departe-i de copilărie, Dar pe toate colinele I-am ținut strânsă mâna, Scurtând, astfel, milele.
Totuși, zumzetul ei Prin ani, Ademeni fluturele; Iar ochiul ei Multe luni mai Amăgi violetele.
Eu vărsam rouă, Dar o uscau zorii. Din noaptea lor vastă O singură stea am ales: Sue – pentru totdeauna! ___________________ -traducere de Catalina Franco- ___________________ One Sister have I in our house – And one a hedge away. There’s only one recorded, But both belong to me.
One came the way that I came – And wore my past year’s gown – The other as a bird her nest, Builded our hearts among.
She did not sing as we did – It was a different tune – Herself to her a Music As Bumble-bee of June.
Today is far from Childhood – But up and down the hills I held her hand the tighter – Which shortened all the miles –
And still her hum The years among, Deceives the Butterfly; Still in her Eye The Violets lie Mouldered this many May.
I spilt the dew – But took the morn, – I chose this single star From out the wide night’s numbers – Sue – forevermore!
José Saramago,”Vie-în sfârșit – Vengano infine – Venham enfim”
Să vină-n sfârșit bucuriile înalte, Zorile arzătoare nopțile calme, Să vină pacea dorită, și împăcarea, Și ispășirea rodului, și-n suflet floarea. Să vină, dragostea mea, fiindcă zilele aste Sunt obosite de moarte De mânie de agonie Și de nimic. __________ -traducere de Catalina Franco- __________
Vengano infine le alte allegrie, le ardenti aurore, le notti calme, venga la pace agognata, le armonie, e il riscatto del frutto, e il fiore delle anime. Che vengano, amor mio, perché questi giorni son di stanchezza mortale, di rabbia e agonia e nulla.
-Traduzione di Fernanda Toriello- ––––– Venham enfim as altas alegrias, As ardentes auroras, as noites calmas, Venha a paz desejada, as harmonias, E o resgate do fruto, e a flor das almas. Que venham, meu amor, porque estes dias São de morte cansada, De raiva e agonias E nada.
La cosa importante è di non smettere mai di interrogarsi. La curiosità esiste per ragioni proprie. Non si può fare a meno di provare riverenza quando si osservano i misteri dell'eternità, della vita, la meravigliosa struttura della realtà. Basta cercare ogni giorno di capire un po' il mistero. Non perdere mai una sacra curiosità. ( Albert Einstein )
catalinafrancoblog 