John Donne,”Sonetul sfânt – Nu fi semeaţă, moarte – Death, be not proud ”
Nu fi semeață, Moarte, căci nu eşti, cum se spune,
Puternică, grozavă, nu, nu ești chiar așa;
Pe cei care murit-au nu i-ai îngenuncheat,
Și, moarte, nici pe mine tu nu mă poţi răpune.
Iar dacă doar repaus și odihnă tu ne-arăți
Și-i înverzită veșnic valea ta, atuncea vino,
Îți așteptăm porunca de veșnică lumină,
Pentru acei din cei mai buni care ne pleacă,
Odihnă pentru oase și suflet să le fie.
Că roaba soartei ești ori roaba întâmplării,
Că ii slujești pe toți deopotrivă,
Că-i arma ta război, otravă, boală, –
Și farmece, și macul la fel pot să ne-adoarmă.
Și nu-i nicio scofală, biată moarte, în lovitura ta.
De-om trece somnul morții, mereu noi ne-om trezi.
Și nu va mai fi moarte, căci, Moarte, vei muri.
**
-traducere de Catalina Franco-
**
Morte, non essere troppo orgogliosa, se anche
qualcuno ti chiama terribile e possente
Tu non lo sei affatto: perché
quelli che pensi di travolgere
in realtà non muoiono, povera morte, né puoi uccidere me.
Se dal riposo e dal sonno, che sono tue immagini,
deriva molto piacere, molto più dovrebbe derivarne da Te,
con cui proprio i nostri migliori se ne vanno,
per primi, tu che riposi le loro ossa e ne liberi l’anima.
Schiava del caso e del destino, di re e disperati,
Tu che dimori con guerra e con veleno, con ogni infermità,
l’oppio e l’incanto ci fanno dormire ugualmente,
e molto meglio del colpo che ci sferri.
Perché tanta superbia?
Perché tanta superbia? Trascorso un breve sonno,
eternamente, resteremo svegli, e la morte
non sarà più, sarai Tu a morire.
–––––––––––––
Nu fi semeaţă, moarte, căci nu eşti ce se spune,
Chiar dacă mulţi te văd stăpână peste’ale lumii sorți;
Acei pe care tu crezi că i-ai îngenuncheat nu’s morţi,
O, moarte – cum nici pe mine nu mă poţi răpune.
Despre clişee – repaos, somn şi iarbă verde’n vale –
Numai de bine; noi, cei mai buni, aşteptăm sa vină
De la tine semnalul de plecare spre lumină.
Tu’albeşte oase, iar sufletul să’şi vadă de’ale sale.
Eşti sorţii, neşansei şi disperării armă,
Lucrezi cu’otravă, cu război şi boală;
Nu’ţi mai da aere, căci nu’i nici o scofală!
Vrăjile şi macul la fel pot să ne’adoarmă.
Trecuţi de somnul morţii, mereu noi vom trăi
Si nu va mai fi moarte; moarte, curând tu vei muri.
–––––––––––––––––––
Death, be not proud, though some have called thee
Mighty and dreadful, for thou art not so;
For those whom thou think’st thou dost overthrow
Die not, poor Death, nor yet canst thou kill me.
From rest and sleep, which but thy pictures be,
Much pleasure; then from thee much more must flow,
And soonest our best men with thee do go,
Rest of their bones, and soul’s delivery.
Thou art slave to fate, chance, kings, and desperate men,
And dost with poison, war, and sickness dwell,
And poppy or charms can make us sleep as well
And better than thy stroke; why swell’st thou then?
One short sleep past, we wake eternally
And death shall be no more; Death, thou shalt die.
ne sufocă,
catalinafrancoblog 