John Donne,” Death, be not proud-Morte, non essere troppo orgogliosa-Nu fi semeaţă, moarte”-”Morte, non essere troppo orgogliosa”

1939444_587729504645411_1185703003_n

John Donne,”Sonetul sfânt – Nu fi semeaţă, moarte – Death, be not proud ”

Nu fi semeață, Moarte, căci nu eşti, cum se spune,
Puternică, grozavă, nu, nu ești chiar așa;
Pe cei care murit-au nu i-ai îngenuncheat,
Și, moarte, nici pe mine tu nu mă poţi răpune.
Iar dacă doar repaus și odihnă tu ne-arăți
Și-i înverzită veșnic valea ta, atuncea vino,
Îți așteptăm porunca de veșnică lumină,
Pentru acei din cei mai buni care ne pleacă,
Odihnă pentru oase și suflet să le fie.
Că roaba soartei ești ori roaba întâmplării,
Că ii slujești pe toți deopotrivă,
Că-i arma ta război, otravă, boală, –
Și farmece, și macul la fel pot să ne-adoarmă.
Și nu-i nicio scofală, biată moarte, în lovitura ta.
De-om trece somnul morții, mereu noi ne-om trezi.
Și nu va mai fi moarte, căci, Moarte, vei muri.

**
-traducere de Catalina Franco-
**

 

Morte, non essere troppo orgogliosa, se anche
qualcuno ti chiama terribile e possente
Tu non lo sei affatto: perché
quelli che pensi di travolgere
in realtà non muoiono, povera morte, né puoi uccidere me.
Se dal riposo e dal sonno, che sono tue immagini,
deriva molto piacere, molto più dovrebbe derivarne da Te,
con cui proprio i nostri migliori se ne vanno,
per primi, tu che riposi le loro ossa e ne liberi l’anima.
Schiava del caso e del destino, di re e disperati,
Tu che dimori con guerra e con veleno, con ogni infermità,
l’oppio e l’incanto ci fanno dormire ugualmente,
e molto meglio del colpo che ci sferri.
Perché tanta superbia?
Perché tanta superbia? Trascorso un breve sonno,
eternamente, resteremo svegli, e la morte
non sarà più, sarai Tu a morire.
–––––––––––––
Nu fi semeaţă, moarte, căci nu eşti ce se spune,
Chiar dacă mulţi te văd stăpână peste’ale lumii sorți;
Acei pe care tu crezi că i-ai îngenuncheat nu’s morţi,
O, moarte – cum nici pe mine nu mă poţi răpune.
Despre clişee – repaos, somn şi iarbă verde’n vale –
Numai de bine; noi, cei mai buni, aşteptăm sa vină
De la tine semnalul de plecare spre lumină.
Tu’albeşte oase, iar sufletul să’şi vadă de’ale sale.
Eşti sorţii, neşansei şi disperării armă,
Lucrezi cu’otravă, cu război şi boală;
Nu’ţi mai da aere, căci nu’i nici o scofală!
Vrăjile şi macul la fel pot să ne’adoarmă.
Trecuţi de somnul morţii, mereu noi vom trăi
Si nu va mai fi moarte; moarte, curând tu vei muri.
–––––––––––––––––––

Death, be not proud, though some have called thee
Mighty and dreadful, for thou art not so;
For those whom thou think’st thou dost overthrow
Die not, poor Death, nor yet canst thou kill me.
From rest and sleep, which but thy pictures be,
Much pleasure; then from thee much more must flow,
And soonest our best men with thee do go,
Rest of their bones, and soul’s delivery.
Thou art slave to fate, chance, kings, and desperate men,
And dost with poison, war, and sickness dwell,
And poppy or charms can make us sleep as well
And better than thy stroke; why swell’st thou then?
One short sleep past, we wake eternally
And death shall be no more; Death, thou shalt die.

Heiner Müller, „Moartea lui Seneca”- ”La morte di Seneca”- „Senecas Tod”

planta raiz alberto caeiro

Moartea lui Seneca Ce a gândit Seneca (și n-a spus)
Când șeful gărzii lui Nero, fără-a rosti un cuvânt
a extras sentința la moarte din platoșa sa
cu sigiliul elevului pentru profesor
(Învățase să scrie și să aplice sigiliul
și disprețul pentru toate morțile în afară de-a lui:
reguli de aur ale oricărei arte a Statului)
Ce a gândit Seneca (și n-a spus)
Când le-a interzis să plângă oaspeților și sclavilor
Care și-au împărțit ultima cină cu el
Sclavii de la capul mesei
LACRIMILE NU SUNT FILOSOFICE
DURA LEX SED LEX
CAT DESPRE NERO ACESTA CEL CARE MAMA ȘI FRAȚII ȘI I-A UCIS
DE CE CU MAESTRUL SAU O EXCEPȚIE-AR FACE DE CE-AR RENUNȚA LA SÂNGELE FILOSOFULUI
CARE SĂ-ȘI SPULBERE SÂNGELE NU L-A ÎNVĂȚAT
Și când și-a deschis venele
Mai întâi ale bratelor și-apoi pe cele ale soției
Ce morții lui să supraviețuiască n-a vrut
Printr-o tăietura făcută de-un sclav
Chiar și sabia pe care a scăpat-o Brutus
La sfârșitul speranței sale republicane
Trebuia să fie ținută de-un sclav
Ce-a gândit Seneca (și n-a spus)
În timp ce sângele prea-încet părăsea
trupul său prea bătrân și sclavul supus stăpânului
Deschise venele de la gambe și de la genunchi
Șoptind din gâtleju-i uscat
DURERILE MELE SUNT PROPRIETATEA MEA
DUCEȚI-MI SOȚIA ÎN CAMERA DE ALĂTURI ȘI SCRIBUL SA SCRIE
Mâna mânerul stiloului a ține nu mai putea
Dar creierul lucra încă Mașina
fabrica cuvinte și fraze și nota dureri
Ceea ce Seneca gândit-a (și n-a spus) în ultima sa dictare
Pusă pe canapeaua filosofului
Și când și-a golit paharul cu otrava din Atena adusă
Caci moartea lui încă se lăsa așteptată
Și otrava ce-i ajutase pe mulți înaintea lui
Reuși să scrie doar o notă-în subsolul paginii
pe corpul deja aproape golit de sânge nici-un text clar
Ce gândea Seneca (în sfârșit fără grai)
Când s-a dus să-și întâlnească moartea în aburii băii
Pe când aerul dansa înaintea ochilor lui
Terasa se-întunecă de bătaia confuză a aripilor
Nu de îngeri, probabil că nici moartea nu e un înger
în strălucirea coloanelor la revedere
Primul fir de iarbă pe care-l văzuse
Pe o luncă lângă Cordoba, înaltă ca nici-un copac

-traducere de Catalina Franco-
________________________

La morte di Seneca Cosa pensò Seneca (e non disse)
Quando il capo della guardia di Nerone senza proferire parola
estrasse la sentenza di morte dalla sua corazza
col sigillo dell’allievo per il maestro
(aveva imparato a scrivere e ad apporre il sigillo
e il disprezzo per tutte le morti a parte
la propria:
regole d’oro di ogni arte dello Stato)
Cosa pensò Seneca (e non disse)
Quando vietò il pianto ad ospiti e schiavi
Che avevano condiviso la sua ultima cena con lui
Gli schiavi al capo del tavolo
LE LACRIME NON SONO FILOSOFICHE
DURA LEX SED LEX
E PER QUEL CHE RIGUARDA QUESTO NERONE CHE HA UCCISO
SUA MADRE E SUO FRATELLO PERCHÉ AVREBBE DOVUTO
FARE UN’ECCEZIONE CON IL SUO MAESTRO PERCHÈ
RINUNCIARE AL SANGUE DEL FILOSOFO
CHE NON GLI HA INSEGNATO A SPARGERE SANGUE
E quando fece aprirsi le vene
Quelle delle braccia dapprima e quelle di sua moglie
Che non voleva sopravvivere alla sua morte
Facendosele tagliare da uno schiavo probabilmente
Anche la spada su cui si lasciò cadere Bruto
Alla fine della sua speranza repubblicana
Dovette essere tenuta da uno schiavo
Cosa pensò Seneca (e non disse)
Mentre il sangue lasciava troppo lentamente
il suo corpo troppo vecchio e lo schiavo ubbidiente al padrone
Aprì le vene delle gambe e delle cavità poplitee
Sussurrando con corde vocali secche
I MIEI DOLORI SONO LA MIA PROPRIETÀ
PORTATE MIA MOGLIE NELLA STANZA ACCANTO E LO SCRIVANO A ME
La mano non poteva più tenere l’impugnatura dello stilo
Ma il cervello lavorava ancora La macchina
fabbricò parole e frasi e annotò i dolori
Cosa pensò Seneca (e non disse) tra le lettere del suo ultimo dettato
Immagazzinato sul divano del filosofo
E quando svuotò la tazza col veleno venuto da Atene
Perché la sua morte si faceva ancora attendere
E il veleno che aveva aiutato molti prima di lui
Riuscì a scrivere solo una nota a piè di pagina nel suo
corpo già quasi svuotato di sangue nessun testo chiaro
Cosa pensò Seneca (alla fine senza parole)
Quando andò incontro alla morte nella sauna
Mentre l’aria danzava davanti a suoi occhi
La terrazza si oscurò per il confuso battito d’ali
Non di angeli probabilmente anche la morte non è un angelo
nello scintillio di colonne al rivedere
Il suo primo filo d’erba che aveva visto
Su un prato vicino a Cordoba, alto come nessun albero
–––––––––-
Senecas Tod Was dachte Seneca (und sagte es nicht)
Als der Hauptmann von Neros Leibwache stumm
das Todesurteil aus dem Brustpanzer zog
Gesiegelt von dem Schüler für den Lehrer
(Schreiben und Siegeln hatte er gelernt
und die Verachtung aller Tode statt
des eigenen:
goldene Regeln aller Staatskunst)
Was dachte Seneca (und sagte es nicht)
Als er den Gästen und Sklaven das Weinen verbot
Die seine letzte Mahlzeit mit ihm geteilt hatten
Die Sklaven am Tischende
TRÄNEN SIND UNPHILOSOPHISCH
DAS VERHÄNGTE MUSS ANGENOMMEN WERDEN
UND WAS DIESEN NERO BETRIFFT DER SEINE MUTTER
UND SEINE GESCHWISTER GETÖTET HAT WARUM SOLLTE ER
MIT SEINEM LEHRER EINE AUSNAHME MACHEN WARUM
VERZICHTEN AUF DAS BLUT DES PHILOSOPHEN
DER IHN DAS BLUTVERGIESSEN NICHT GELEHRT HAT
Und als er sich die Adern öffnen ließ
An den Armen zunächst und seiner Frau
Die seinen Tod nicht überleben wollte
Mit einem Schnitt von einem Sklaven wahrscheinlich
Auch das Schwert auf das Brutus sich fallen ließ
Am Ende seiner republikanischen Hoffnung
Mußte von einem Sklaven gehalten werden
Was dachte Seneca (und sagte es nicht)
Während das Blut zu langsam seinen zu alten
Körper verließ und der Sklave gehorsam dem Herrn
Auch noch die Beinadern und Kniekehlen aufschlug
Gewisper mit ausgetrockneten Stimmbändern
MEINE SCHMERZEN SIND MEIN EIGENTUM
DIE FRAU INS NEBENZIMMER SCHREIBER ZU MIR
Die Hand konnte den Schreibgriffel nicht mehr halten
Aber das Gehirn arbeitete noch die Maschine
stellte Wörter und Sätze her notierte die Schmerzen
Was dachte Seneca (und sagte es nicht) zwischen den Buchstaben seinen letzten Diktats
Gelagert auf die Couch des Philosophen
Und als er den Becher leertrank das Gift aus Athen
Weil sein Tod auf sich warten ließ immer noch
Und das Gift das vielen geholfen hatte vor ihm
Konnte nur eine Fußnote schreiben in seinen
schon beinahe blutleeren Leib keinen Klartext
Was dachte Seneca (sprachlos endlich)
Als er dem Tod entgegen ging im Dampfbad
Während die Luft vor seinen Augen tanzte
Die Terrasse verdunkelt von wirrem Flügelschlag
Nicht von Engeln wahrscheinlich auch der Tod ist kein Engel
im Säulengeflimmer beim Wiedersehn
Mit dem ersten Grashalm den er gesehen hatte
Auf einer Wiese bei Cordoba, hoch wie kein Baum

Titos Patrikios, ”Silabe”-”Sillabe”

 

 

Ce a mai rămas din trecerea ta
scoate treptat la iveală timpul
precum râul prundișul.
Doar de numele tău sunt până acum sigur.
Il spun mereu mării și îl repet
și , cine știe, poate, într-o noapte,
când plasa de sârmă și piatră14240191379_f1fb28d568_z ne sufocă,
să-mi slujească drept cuvânt de mântuire
și să afle brusc că și el a dispărut.

-traducere din italiană de Catalina Franco-
______________________________

 

Del tuo passaggio quello ch’e rimasto
poco alla volta lo livella il tempo
come un ciottolo il fiume.
Soltanto del tuo nome sono ormai sicuro.
Lo dico sempre al mare e lo ripeto
e chissa mai che una notte,
quando ci soffocano il reticolato e la pietra,
mi serva da parola di salvezza
e scopra all’improvviso ch’e svanito anch’esso.

Traduzione di Nicola Crocetti

Patrick Kavanagh,”Inocentă”- ”Innocence”

12540874_991467647600008_8999903370452874698_n

Ei râdeau despre ce mie-mi plăcea –
Dealul ca un triunghi atârnat
Sub Big Forth. Au zis
Că eram mărginit de gardurile vii
Ale micii ferme și că nu cunosc lumea.
Dar știam că iubirea intră în viată
Pe-aceeași ușă oriunde.
Rușinat de ce mi-a plăcut
De la mine am aruncat-o și-am disprețuit-o
Deși ea la mine cu violete zâmbea.

Dar acum mă întorc în bratele ei spinoase
Roua verii indiene își afla odihna
Pe tulpinile de cartof albite
Ce vârstă am eu?

Ce vârstă am nu știu,
Nu-s la vârsta la care se moare;
Nici despre femei nu știu nimic
Nimic despre-orașe,
Nu pot muri
Decât dacă dincolo trec de gardul viu.

-Traducere de Catalina Franco-
_________________________

They laughed at one I loved-
The triangular hill that hung
Under the Big Forth. They said
That I was bounded by the whitethorn hedges
Of the little farm and did not know the world.
But I knew that love’s doorway to life
Is the same doorway everywhere.
Ashamed of what I loved
I flung her from me and called her a ditch
Although she was smiling at me with violets.

But now I am back in her briary arms
The dew of an Indian Summer lies
On bleached potato-stalks
What age am I?

I do not know what age I am,
I am no mortal age;
I know nothing of women,
Nothing of cities,
I cannot die
Unless I walk outside these whitethorn hedges.