Vladimír Holan, ” Crăpături de gheață – Creparsi dei ghiacci – Pukání ledu”

Sărbătoarea s-a terminat de mult,
oaspetele stă să vină abia acum.
Nu știi să faci față spaimei,
care-n afara ferestrei
cu greu ajută vuietul gheții care se crapă,
și-ar dori să găsească ceva mai sigur.
Dar, în timp ce tu te înțelegi cu duhurile,
ea, nemiloasa, vine spre tine –
iar tu, imediat și cumva încredințat, începi a pricepe
că nu poți iubi ca să fii iubit,
că nu poți iubi și să fii iubit,
că nu poți iubi fiindcă iubești,
dar că trebuie să iubești pe cei ce nu te iubesc …

-traducere de Catalina Franco-
––––––––––––––––-

È da tempo finito il banchetto e l’invitata giunge solo ora.
Non sapendo che fare con il tuo spavento
che, fuori, dietro le finestre
a malapena porta aiuto al fragore del ghiaccio che si crepa,
volentieri si immedesimerebbe in una più certa sembianza.
Ma mentre fa concessioni agli spiriti,
ti viene inesorabilmente incontro –
e tu di colpo e quasi confidenzialmente cominci a capire
che non puoi amare per essere amato,
che non puoi amare ed essere amato,
che non puoi amare perché ami,
ma che devi amare chi non ti ama…



-traduzione di Marco Ceriani-
––––––––––––––
Je dávno po hostině a návštěva teprve přichází.
Nevědouc si rady s tvým úlekem,
kterému venku za okny
sotva pomáhá řev pukajícího ledu,
ráda by se vcítila do určitější podoby.
Ale zatímco dělá ústupky duchům,
jde ti neúprosně vstříc –
a ty pojednou a jaksi svěřené začínáš chápat,
že nesmíš milovat, abys byl milován,
že nesmíš milovat a býti milován,
že nesmíš milovat, protože miluješ,
ale že musíš milovat nemilujícího…

Borges și Sabato – „Adică a murit”

”SABATO: Poate sunt prea sentimental. Dar vreau să-mi spui dacă ai vărsat vreodată lacrimi citind Quijote.
BORGES: Da, mai ales în partea aia când se întorc în sat. E atât de trist. Odată, la Biblioteca Națională, am ținut o prelegere și am discutat despre capitolul final al cărții. Nepotul meu Luis citea un paragraf și eu aveam o părere. A fost un moment, mai ales când spune: „Alonso Quijano, între lacrimile și plângerile celor din jur, și-a dat duhul, adică a murit”, asta m-a umplut de jale. (De parcă ar fi fost scufundat în acea propoziție, în acel moment, Borges repetă: „Adică a murit. „) Când eram copil am simțit că în acea situație în care personajul său era pe moarte, Cervantes trebuia să fi dat o propoziție măreață. El nu face asta, totuși. Prietenul lui a murit și el scrie doar „Adică a murit”.
SABATO: Așa ar arăta „a scrie bine”.
BORGES: Pun pariu că Cervantes nu și-a dat seama că scrie bine. Dar asta nu contează pentru noi, emoția autorului este pecetluită în acea propoziție. În schimb, când Hamlet spune Restul e tăcere, „Restul e tăcere”, se simte o indiferență intimă în Shakespeare.

Dialoguri între Borges și Sabato
Compilate de Orlando Barone
1974-1975”

---

”Nu intenționez să-l modific pe Sabato sau pe Borges, dar poate că lucrurile sunt mult mai simple. Don Quijote este, printre altele, o satiră continuă a ceea ce este fals și emfatic și o apărare implicită a ceea ce este simplu și popular (în sensul bun). Așa că în fața metafizicianului „și-a dat duhul”, se corectează cu pietonul „a murit”. Umorul lui Cervantes din Don Quijote este insondabil…”