Raymond Queneau, ”Dacă viața dispare – Si la vie s’en va”

Dacă viața dispare
adio următoarea
dacă viața dispare ascunzându-se
întrebați-vă merită oboseala
soarele se ridică și periuța de dinți
dacă viața dispare
adio ultima
dacă viața dispare epuizându-se
ploaia cade des și sedimentarea
dacă viața dispare
adio la asta
dacă viața dispare dispare stingându-se
noaptea trece cu bine de-i trecătoare
și nu golul negru cu care dinăuntru ne sperie
dacă viața dispare e fiindcă niciuna nu-i pe aproape așa că filosofând dispărem totul e rapid și atroce
în ciuda faptului că totul dispare continuând

-traducere de Catalina Franco-
–––––––––––––––-

Si la vie s’en va
adieu la prochaine
si la vie s’en va s’en va s’éconlant
faut plus demander si ça vaut la peine
le soleil se lève et la brosse à dents
si la vie s’en va
adieu la dernière
si la vie s’en va s’en va s’épuisant
la pluie tombe drue et l’envasement
si la vie s’en va
adieu la présente
si la vie s’en va s’en va s’éteignant
la nuit ça va bien quand elle est passante
et pas le trou noir qu’on vous fout dedans
si la vie s’en va c’est qu’aucune est proche alors on s’en va tout philosophant tout ça c’est véloce aussi bien qu’atroce malgré ça tout ça s’en va continuant

Emily Dickinson, „Nu era Moarte, căci m-am ridicat – It was not Death, for I stood up”

Nu era Moarte, căci m-am ridicat,
Și toți Morții – culcați.
Nu era Noapte, căci toate Clopotele
Scoteau Limbile, de Amiază.

Nu era Ger, căci pe Carnea-mi
Un Vânt uscat se târa
Nici Foc – căci mi-erau picioarele
Reci ca Marmura din Altar

Și totuși, numărate, toate
Figurile ce le vedeam
Pentru Prohod ordonate,
Mie de mine îmi aminteau,

De parcă viața mi-era răzuită,
Și montată pe-o ramă,
Și nu puteam respira fără cheie,
Când pe la Miezul nopții, unul,

Când totul fusese bifat, a stat
Și lung privit-a în juru-i, ori
La Gerul cumplit – era prima zi a Toamnei -,
Revocând Bătaia Pământului

Ba, chiar mai mult, Neîncetat, Haotic,
Fără Șansă ori Împotrivire,
Chiar făr’ vreun Cuvânt al Pământului
Ce-ar fi justificat Deznădejdea.

-traducere de Catalina Franco-
______________________________

It was not Death, for I stood up,
And all the Dead, lie down—
It was not Night, for all the Bells
Put out their Tongues, for Noon.

It was not Frost, for on my Flesh
I felt Siroccos—crawl—
Nor Fire—for just my Marble feet
Could keep a Chancel, cool—

And yet, it tasted, like them all,
The Figures I have seen
Set orderly, for Burial,
Reminded me, of mine—

As if my life were shaven,
And fitted to a frame,
And could not breathe without a key,
And ‘twas like Midnight, some –

When everything that ticked—has stopped—
And Space stares—all around—
Or Grisly frosts—first Autumn morns,
Repeal the Beating Ground—

But, most, like Chaos—Stopless—cool—
Without a Chance, or Spar—
Or even a Report of Land—
To justify—Despair.

• 

Florbela Espanca, „De-ai veni să mă vezi – Se tu viesses ver-me”

De-ai veni să mă vezi după-masă,
În ora aceea de magică oboseala,
Când noaptea bogată – se apropie,
Și m-ai prinde în brațe …

Atuncea mi-ai aminti: aroma aceea
A gurii… ecoul pașilor tăi …
Râsul tău de izvor … îmbrățișările …
Mâna ta într-a mea …sărutările …

De-ai veni când, frumoasă, nebună,
Urmează dulcile linii ale sărutului
Și e de mătase roșie și cântă și râde

Și ca garoafa în soare mi-e gura…
Când ochii mei de dorință se închid …
Și brațele mele până la tine se întind …

-Traducere de Catalina Franco-
______________________________

Se tu viesses ver-me hoje a tardinha,
A essa hora dos mágicos cansaços,
Quando a noite de manso se avizinha,
E me prendesses toda nos teus braços…

Quando me lembra: esse sabor que tinha
A tua boca… o eco dos teus passos…
O teu riso de fonte… os teus abraços…
Os teus beijos… a tua mao na minha…

Se tu viesses quando, linda e louca,
Traça as linhas dulcíssimas dum beijo
E é de seda vermelha e canta e ri

E é como um cravo ao sol a minha boca…
Quando os olhos se me cerram de desejo…
E os meus braços se estendem para ti…

• 

Clarice Lispector, ”Mi-e dor – Saudades”

Mi-e dor de tot ce mi-a însemnat viața.
Când văd fotografii, când simt mirosuri,
când ascult un glas, când mi-amintesc de trecut,
Mi-e dor …

Mi-e dor de prietenii niciodată văzuți,
de oameni cu care nu am vorbit sau nu m-am încrucișat …

Mi-e dor de copilărie,
de-întâia-mi iubire, de-a doua-mi, de-a treia,
de penultima și de cele ce-or mai veni, de-o vrea Dumnezeu …

Mi-e dor de prezent,
care nu mi-a plăcut deloc,
amintindu-mi trecutul
și de pariul pe viitor …

Mi-e dor de acel viitorul
înfrumusețat,
care probabil că nu va fi
așa cum îl cred …

Mi-e dor de cei ce m-au părăsit și de cei de la care-am plecat!
De cel ce mi-a spus c-o să vină
și n-a apărut măcar;
de cel ce-alergând mi-apăru,
fără să mă cunoască bine,
pe care nicicand n-am să-l întâlnesc.

Mi-e dor de cei ce s-au dus și de la care nu mi-am luat rămas bun!

De cei care n-au avut
cum să-mi spună adio;
de oamenii care-au trecut pe trotuarul opus al vieții mele
și nu mi-au dăruit vreo privire!

Mi-e dor de lucrurile pe care le-am avut
și de cele pe care nu le-am avut
dar pe care chiar mi-am dorit să le am!

Mi-e dor de lucruri
de care nu știu dacă au existat.

Mi-e dor de lucruri serioase,
de lucruri ridicole ,
de întâmplări, de experiențe …

Mi-e dor de cățelul avut cândva
ce m-a iubit cu credință, cum numai câinii ar ști să o facă!

Mi-e dor de cărțile pe care le-am citit și astfel am călătorit!

Mi-e dor de discurile pe care le-am auzit și care m-au făcut să visez,

Mi-e dor de cele trăite
și de cele ratate,
fără să mă fi bucurat.

De câte ori aș fi vrut să găsesc nu știu ce …
nu știu pe unde…
ca să salvez ceva ce nici n-am habar ce e ori pe unde se pierde …

Văd învârtindu-se lumea și cred c-ar putea să-mi lipsească
în japoneză, în rusă,
în italiană, în engleză …
doar că mi-e dor,
fiind născută-n Brazilia,
s-o spun în portugheză, deși, în adâncul sufletului, pot fi poliglot.

De fapt, se zice că folosim mereu limba maternă, în mod
spontan când
suntem disperați …
când numărăm bani … când facem dragoste …
când declarăm sentimente puternice …
chiar de ne-aflăm oriunde în lume.

Eu cred că un simplu
„I miss you”
ori orice altceva
ce-ar fi să traducă dorul de casă în altă limbă
nu va avea niciodată puterea și
sensul cuvântului nostru.

Poate nu exprimam exact
acel dor de nespus
cu care simțim lucruri
ori pe cei dragi.

Și pentru că cel mai dor mi-e de tine …
Am găsit un cuvânt
spre-a-l folosi de fiece dată
când simt o strângere în piept,
un fel de melancolie, un fel de plăcere,
dar care funcționează mai bine
decât oricare semn vital
când vreau să vorbesc despre viață
și sentimente.

E dovada inconfundabilă
că suntem sensibili!
Că iubim așa mult
ce-am avut

că ne pare rău după ce-a fost bun
și din viața noastră a dispărut …

-traducere de Catalina Franco-

–––––––––––––––

---

Sinto saudades de tudo que marcou a minha vida.
Quando vejo retratos, quando sinto cheiros,
quando escuto uma voz, quando me lembro do passado,
eu sinto saudades…

Sinto saudades de amigos que nunca mais vi,
de pessoas com quem não mais falei ou cruzei…

Sinto saudades da minha infância,
do meu primeiro amor, do meu segundo, do terceiro,
do penúltimo e daqueles que ainda vou ter, se Deus quiser…

Sinto saudades do presente,
que não aproveitei de todo,
lembrando do passado
e apostando no futuro…

Sinto saudades do futuro,
que se idealizado,
provavelmente não será do jeito que eu penso que vai ser…

Sinto saudades de quem me deixou e de quem eu deixei!
De quem disse que viria
e nem apareceu;
de quem apareceu correndo,
sem me conhecer direito,
de quem nunca vou ter a oportunidade de conhecer.

Sinto saudades dos que se foram e de quem não me despedi direito!

Daqueles que não tiveram
como me dizer adeus;
de gente que passou na calçada contrária da minha vida
e que só enxerguei de vislumbre!

Sinto saudades de coisas que tive
e de outras que não tive
mas quis muito ter!

Sinto saudades de coisas
que nem sei se existiram.

Sinto saudades de coisas sérias,
de coisas hilariantes,
de casos, de experiências…

Sinto saudades do cachorrinho que eu tive um dia
e que me amava fielmente, como só os cães são capazes de fazer!

Sinto saudades dos livros que li e que me fizeram viajar!

Sinto saudades dos discos que ouvi e que me fizeram sonhar,

Sinto saudades das coisas que vivi
e das que deixei passar,
sem curtir na totalidade.

Quantas vezes tenho vontade de encontrar não sei o que…
não sei onde…
para resgatar alguma coisa que nem sei o que é e nem onde perdi…

Vejo o mundo girando e penso que poderia estar sentindo saudades
em japonês, em russo,
em italiano, em inglês…
mas que minha saudade,
por eu ter nascido no Brasil,
só fala português, embora, lá no fundo, possa ser poliglota.

Aliás, dizem que costuma-se usar sempre a língua pátria,
espontaneamente quando
estamos desesperados…
para contar dinheiro… fazer amor…
declarar sentimentos fortes…
seja lá em que lugar do mundo estejamos.

Eu acredito que um simples
“I miss you”
ou seja lá
como possamos traduzir saudade em outra língua,
nunca terá a mesma força e
significado da nossa palavrinha.

Talvez não exprima corretamente
a imensa falta
que sentimos de coisas
ou pessoas queridas.

E é por isso que eu tenho mais saudades…
Porque encontrei uma palavra
para usar todas as vezes
em que sinto este aperto no peito,
meio nostálgico, meio gostoso,
mas que funciona melhor
do que um sinal vital
quando se quer falar de vida
e de sentimentos.

Ela é a prova inequívoca
de que somos sensíveis!
De que amamos muito
o que tivemos
e lamentamos as coisas boas
que perdemos ao longo da nossa existência…

• 

Roberto Carifi, „Dragoste de toamnă – Amore d’autunno”

Exact este cuvântul
ce vine la noi de la bine,
ce apucă ca mâna destinului
și îndoaie genunchii
și pe unii altora-i încredințează.
De rămâne o umbră, iubire,
nu va fi umbra păcatului,
ci aceea ce apără de prea tarea lumină,
ce păzește privirea celor care iubesc.
Uneori, chipul tău se schimbă,
un tremur ușor iți sărută buzele:
numai binele se arată astfel,
într-un pliu mic al pielii,
în bătaia subtilă a privirii.
Ce-i rău nu roșește,
de nimic nu pălește
și nu se ascunde.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

Esatta è la parola
che viene a noi dal bene,
che afferra come la mano del destino
e piega le ginocchia
e l’uno all’altra ci abbandona.
Se resta un’ombra, amore,
non sarà l’ombra del peccato
ma quella che protegge dalla luce estrema,
che custodisce lo sguardo di chi ama.
A volte il tuo viso muta,
un fragile tremore bacia le tue labbra:
soltanto il bene si mostra così,
nella minuscola piega della pelle,
nel battito sottile dello sguardo.
Il male non ha rossori,
nulla lo lascia impallidire
e si nasconde.

• 

Cesare Pavese, “Pământul și moartea – La terra e la morte”

Pământ roș pământ negru,
tu vii din mare,
din verdele ars,
unde sunt vechi cuvintele
și osteneală în sânge
și-între pietre – geranii
nu știi că porți
cuvintele și truda mării,
tu bogat ca memoria,
ca o câmpie goală,
tu aspru și blând
cuvânt, bătrân pentru sângele
adunat în ochi;
tânăr, ca rodul
ce-i amintire și anotimp –
ți se-odihnește răsufletul
sub cerul de august,
măslinele ochilor tăi
fac marea mai dulce,
și tu trăiești retrăiești
fără uimire, sigur
cum e pământul, întunecat
ca pământul, cel măcinat
de anotimpuri și vise
pe care luna le știe
că sunt vechi
ca vasul cu jar
în mâinile mamei.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

Terra rossa terra nera,
tu vieni dal mare,
dal verde riarso,
dove sono parole
antiche e fatica sanguigna
e gerani tra i sassi ‒
non sai quanto porti
di mare parole e fatica,
tu ricca come un ricordo,
come la brulla campagna,
tu dura e dolcissima
parola, antica per sangue
raccolto negli occhi;
giovane, come un frutto
che è ricordo e stagione ‒
il tuo fiato riposa
sotto il cielo d’agosto,
le olive del tuo sguardo
addolciscono il mare,
e tu vivi rivivi
senza stupire, certa
come la terra, buia
come la terra, frantoio
di stagioni e di sogni
che alla luna si scopre
antichissimo, come
le mani di tua madre,
la conca del braciere.

––

-Adrian Ghenie -art

• 

Mario Luzi, ”Natura – Natura”

Pământului și ei li se potrivește marea
și mai presus de toate, o mare mai veselă
pentru flacăra iute a vrăbiilor
și pentru calea
lunii odihnitoare și pentru somnul
dulcilor corpuri întredeschise vieții
și morții pe-un câmp;
și pentru acele voci ce coboară
scăpând de misterioase uși și care
peste noi saltă – păsări nebune – de dorul întoarcerii
la primordialele insule și care cântă:
aici e pregătit
un pat de purpură și un cântec ce curge
pentru cine n-ar fi putut să doarmă
așa tare era piatra,
așa ascuțită iubirea.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

La terra e a lei concorde il mare
e sopra ovunque un mare piu giocondo
per la veloce fiamma dei passeri
e la via
della riposante luna e del sonno
dei dolci corpi socchiusi alla vita
e alla morte su un campo;
e per quelle voci che scendono
sfuggendo a misteriose porte e balzano
sopra noi come uccelli folli di tornare
sopra le isole originali cantando:
qui si prepara
un giaciglio di porpora e un canto che culla
per chi non ha potuto dormire
si dura era la pietra,
si acuminato l’amore.

• 

Rainer Maria Rilke, ”Ăsta e dorul – Das ist die Sehnsucht”

Ăsta e dorul: în unde să locuiești
și nici-o patrie-n timp să nu ai.
Iar asta-i dorința: tăcut să vorbești
cu veșnicia zi de zi ceas de ceas.

Și asta e viața. Până ce, dintr-un ieri,
cea mai tainică oră crește, aceea
care, altfel zâmbind decât alte surori,
tăcând, atingere-aduce Veșnicului.

-traducere de Catalina Franco-
_______________________________

Das ist die Sehnsucht: wohnen im Gewoge
und keine Heimat haben in der Zeit.
Und das sind Wünsche: leeis Dialoge
täglicher Stunden mit der Ewigkeit.

Und das ist Leben. Bis aus einem Gestern
die einsamste von allen Stunden steigt,
die, anders lächelnd als die andern Schwestern,
dem Ewigen entgegenschweigt.

---

• 

Paul Celan, din ”Mac si Memorie – Mohn und Gedachtnis”’

Cel mai alb porumbel a zburat: te pot iubi!
Ușor se leagănă ușa-n fereastra ușoară.
Copacul tăcut a pătruns in odaia tăcută.
Ești așa aproape, de parcă n-ai fi aici.
Din mâna-mi iei tu marea floare:
nu albă, nu roșie, nu albastră – dar tu o iei.
Unde nicicând ea n-a fost, acolo va fi mereu.
Noi niciodată n-am fost, așadar cu ea vom rămâne.

-traducere de Catalina Franco-
––––––––––––––––

Der Tauben weißeste flog auf: ich darf dich lieben!
Im leisen Fenster schwankt die leise Tür.
Der stille Baum trat in die stille Stube.
Du bist so nah, als weiltest du nicht hier.
Aus meiner Hand nimmst du die große Blume:
sie ist nicht weiß, nicht rot, nicht blau – doch nimmst du sie.
Wo sie nie war, da wird sie immer bleiben.
Wir waren nie, so bleiben wir bei ihr.

Friedrich G. Paff, ”Hildegard sufletul tău – Hildegardis deine Seele”

Hildegard un foc roșu adânc
ți-aprindea noaptea sufletul
sfințea pietre, plante, pământ
pluteau psalmi peste ape
un serafim și-întindea
aripile-i până la tine
orice fulg, orice cuvânt
era bob de pulbere numai în vânt
pe după ziduri tăcute de mănăstire
ard flăcări pe limba

-traducere de Catalina Franco-
–––––––––––––––––

Hildegardis deine Seele
flammte tiefrot in die Nacht
Steine heilig, Pflanzen, Erde
Psalme treiben auf den Teichen hin
und ein Seraphim er schnellte
seine Flügel auf zu dir
jede Feder jedes Wort
ist ein Staubkorn nur im Wind
hinter Klostermauern schweigend still
auf der Zunge Flammen sind.

•