Octavio Paz, „Copilă – Niña”

Spune copac, copilă.

Și-o să crească copacul încet și înalt, și

scânteind până ce ochii ni s-or înverzi

Spune ceruri, copilă, și

norii lupta-vor cu vântul

până ce spațiul va fi un câmp străveziu

Spune apă, copilă, și

apa țâșni-va, nu știu de unde, și frunzele vor străluci

vorbește cu pietrele și aburi umezi vom deveni.

Nimic nu spune, copilă, și

valul galben, valul de soare, pe creasta lui ne-o sui, în toate patru

zări ne-o topi

și-întregi din nou vom veni, în miez de zi,

spre a fi

alții.

– Laurei Elena

-traducere de Catalina Franco-

__________________________-

Nombras el árbol, niña.

Y el árbol crece, lento, alto des

lumbramiento, hasta volvernos verde la mirada.

Nombras el cielo, niña.

Y las nubes pelean con el viento y el espacio se vuelve un transparente campo

de batalla.

Nombras el agua, niña.

Y el agua brota, no sé dónde, brilla en las hoja

s, habla entre las piedras y en

húmedos vapores nos convierte.

No dices nada, niña.

Y la ola amarilla, la marea de sol, en su cresta nos alza, en los cuatro

horizontes nos dispersa y nos devuelve, intactos, en el centro del día, a ser

nos

otros.

– A Laura Elena