Charles Simic, ”Plimbare de seară – Evening Walk”
Voi îmi faceți impresia că ascultați
La ce gândesc eu, o, arbori,
Când încovoiat pășesc pe drumeag
Și fiecare din voi îmi pare o scară abruptă
Pe care noaptea încetișor coboară.
În frunzele mari ca buzele mamei mele
Veșnic tremurătoare, și incapabilă
Să se decidă,
Fiind un pic de vânt, îmi pare c-aud niște glasuri,
Ori ca o gură plină care-și înăbușă râsul,
O uriașă, întunecată gură
Unde-am putea să încăpem cu toții,
Acoperită deodată de-o mână.
Totul e liniștit. Lumina pare
De mai înainte, din altă seară,
O seară îndepărtată, cu rochii de mătase,
Cu picioarele goale, cu păru-n vânt.
Inimă fericită, ce grei ți-s pașii
În vreme ce în umbră îi urmărești.
La capăt de drum – un cer fără nori, albastru.
Păsări de noapte iubesc copiii
Care nu vin la cină.
Copiii pierduți în pădurea întunecată.
-traducere de Catalina Franco-
____________________________
You give the appearance of listening
To my thoughts, O trees,
Bent over the road I am walking
On a late-summer evening
When every one of you is a steep staircase
The night is slowly descending.
The high leaves like my mother’s lips
Forever trembling, unable to decide,
For there’s a bit of wind,
And it’s like hearing voices,
Or a mouth full of muffled laughter,
A huge dark mouth we can all fit in
Suddenly covered by a hand.
Everything quiet. Light
Of some other evening strolling ahead,
Long-ago evening of silk dresses,
Bare feet, hair unpinned and falling.
Happy heart, what heavy steps you take
As you follow after them in the shadows.
The sky at the road’s end cloudless and blue.
The night birds like children
Who won’t come to dinner.
Lost children in the darkening woods.
**
Charles Simic, ”Împotriva Iernii – Against Winter”
Sub pleoapele tale adevărul e negru.
Ce ai vrea tu să faci în privința asta?
Mierlele tac; tu nu ai pe cine întreba.
Spre cerul gri tu te încrunți toată ziua.
Când bate vântul tu tremuri ca paiul.
Ți-ai crescut lână ca unui miel blând,
Dar au venit după tine c-un mare foarfec.
Peste gura deschisă muștele ți-au plutit
Ca niște frunze, apoi, și ele-au fugit,
În crengile goale voiau să ajungă.
Iarna venind, tu, cel din urma soldat erou
Al unei armate învinse, sta-vei de gardă,
Cu capul gol sub primii fulgi de zăpadă.
Până o să vină un vecin să țipe la tine,
Tu ești mai nebun decât vremea, Charlie.
-traducere de Catalina Franco–
_________________________
The truth is dark under your eyelids.
What are you going to do about it?
The birds are silent; there’s no one to ask.
All day long you’ll squint at the gray sky.
When the wind blows you’ll shiver like straw.
A meek little lamb you grew your wool
Till they came after you with huge shears.
Flies hovered over open mouth,
Then they, too, flew off like the leaves,
The bare branches reached after them in vain.
Winter coming. Like the last heroic soldier
Of a defeated army, you’ll stay at your post,
Head bared to the first snow flake.
Till a neighbor comes to yell at you,
You’re crazier than the weather, Charlie.
**
Charles Simic, ”O scrisoare – A Letter”
Dragi filozofi, eu când gândesc, mă întristez.
Se întâmplă la fel și cu voi?
Tocmai când sunt pe cale a-mi înfige dinții în noumen,
Vine o prietenă de pe vremuri și îmi distrage atenția.
„Ea nici măcar nu-i în viață!“ – urlu eu la ceruri.
Lumina iernii mă face să mă abat din cale.
Văd paturi acoperite cu pături gri similare.
Văd bărbați c-o înfățișare sumbră, în brațe
Cu câte-o femeie goală, turnând pe ea apă rece.
Voiau să-i calmeze nervii ori era poate-o pedeapsă?
L-am vizitat pe amicul meu Bob, iar el mi-a zis:
”Ajungem la real depășind cucerirea imaginii.”
Am fost nespus de voios, până mi-am dat seama:
De-o asemenea abstinență nu voi fi niciodată în stare
Și m-am surprins că priveam pe fereastră.
Tatăl lui Bob își scotea câinele la plimbare.
Se mișca greu, avea dureri; câinele-l aștepta.
Altcineva nu mai era în parc,
Doar pomii goi, într-o infinitate de forme tragice
Ca să ne facă gândirea mai grea.
-traducere de Catalina Franco-
______________
Dear philosophers, I get sad when I think.
Is it the same with you?
Just as I’m about to sink my teeth into the noumenon,
Some old girlfriend comes to distract me.
»She’s not even alive!« I yell to heaven.
The wintry light made me go out of my way.
I saw beds covered with identical gray blankets.
I saw grim-looking men holding a naked woman
While they hosed her with cold water.
Was that to calm her nerves, or was it punishment?
I went to visit my friend Bob who said to me:
»We reach the real by overcoming the seduction
of images.«
I was overjoyed, until I realized
Such abstinence will never be possible for me.
I caught myself looking out the window.
Bob’s father was taking their dog for a walk.
He moved with pain; the dog waited for him.
There was no one else in the park,
Only bare trees with an infinity of tragic shapes
To make thinking difficult.
**
Charles Simic, ”Cer de toamnă – Autumn Sky”
Pe vremea străbunicilor mele,
Tot ce aveai nevoie era o mătură
Ca s-ajungi să vezi locuri
•
Stelele cunosc totul,
De-aceea noi încercăm
Să le citim gândurile.
Oricât de îndepărtate-s,
Cu ele-alături alegem să șoptim.
•
O, Cynthia, o,
Ia un ceas fără mâini
Și hai să facem o tură.
Ia-mi o cameră
La Eternity Hotel
Acolo-i place la Timp
Să se oprească din când în când.
•
Veniți, îndrăgostiții de colțuri întunecate,
Spune cerul,
Stați într-unul din întunecatele mele colțuri.
Sunt mici zerouri gustoase
În vasul cu alune în seara asta.
-traducere de Catalina Franco-
_________________________________-
In my great grandmother’s time,
All one needed was a broom
To get to see places
And give the geese a chase in the sky.
•
The stars know everything,
So we try to read their minds.
As distant as they are,
We choose to whisper in their presence.
•
Oh Cynthia,
Take a clock that has lost its hands
For a ride.
Get me a room at Hotel Eternity
Where Time likes to stop now and then.
•
Come, lovers of dark corners,
The sky says,
And sit in one of my dark corners.
There are tasty little zeroes
In the peanut dish tonight.
**
catalinafrancoblog 