Totul – din ce se poate spune – poate fi spus clar. – Alles was sich aussprechen läßt, läßt sich klar aussprechen.

Ludwig Wittgenstein
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Wallace Stevens, ”Omul de Zăpadă – The Snow Man”

Ar trebui să ai mintea iernii
Ca să privești și gerul și crengile
Dinspre pinii înveliți în zăpadă;

Și mi-a fost frig îndelungă vreme,
Ca să văd jnepenii plini de gheață,
Molizii aspri-n lumina îndepărtată

A soarelui de ianuar; dar n-am gândit
La suferința ascunsă-n vuietul vântului,
În plânsul câtorva frunze,

La frământarea pământului,
Și el bătut de aceleași vânturi
Ce suflă-n același loc gol,

Aidoma celui ce-ascultă-n zăpadă,
Și, nimic el însuși, nu vede
Nimica din ce nu este, nimicul din ce există.

-traducere de Catalina Franco-
_______________________________

One must have a mind of winter
To regard the frost and the boughs
Of the pine-trees crusted with snow;

And have been cold a long time
To behold the junipers shagged with ice,
The spruces rough in the distant glitter

Of the January sun; and not to think
Of any misery in the sound of the wind,
In the sound of a few leaves,

Which is the sound of the land
Full of the same wind
That is blowing in the same bare place

For the listener, who listens in the snow,
And, nothing himself, beholds
Nothing that is not there and the nothing that is.

Imaginație versus realitate! Imperfectul e paradisul nostru!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Wallace Stevens, ”Poemul trăirilor noastre – The Poems of Our Climate”

I
Apă limpede-n vasul strălucitor,
Garoafe albe și roz. Lumina-n odaie
Mai albă decât ninsoarea ce oglindește
Proaspăt căzuta zăpadă de la sfârșitul
Iernii când după-amiaza se întoarce.
Garoafe roz și albe – parcă-ți dorești
Ceva mai mult decât asta. Ziua în sine
E mult prea simplă: o vază albă, de rece
Alb porțelan – rotundă, joasă
Cu altceva nimic – decât garoafele.

II
Îți spui că simplitatea asta deplină
Goală de toate chinurile, poate ascunde,
Din rău alcătuit, un eu vital, că l-am
Împrospătat într-o lume de alb,
O lume de apă limpede, cu limite strălucitoare,
Că totuși vrei mai mult, că ai nevoie de altceva
Mai mult ca lumea de-arome ninse și albe.

III
Ar mai rămâne mintea neostoită vreodată,
Așa că unul, de-ar vrea să scape, s-ar reîntoarce
La ce deja fusese de atâta vreme alcătuit.
Imperfectul e paradisul nostru.
Dar ține minte că,-n amărăciunea asta, deliciul,
Întrucât imperfectul în noi e-atât de fierbinte,
Stă în cuvinte defecte și-n sonuri îndărătnice.

-traducere de Catalina Franco-
_______________________________-
I
Clear water in a brilliant bowl,
Pink and white carnations. The light
In the room more like a snowy air,
Reflecting snow. A newly-fallen snow
At the end of winter when afternoons return.
Pink and white carnations – one desires
So much more than that. The day itself
Is simplified: a bowl of white,
Cold, a cold porcelain, low and round,
With nothing more than the carnations there.

II
Say even that this complete simplicity
Stripped one of all one’s torments, concealed
The evilly compounded, vital I
And made it fresh in a world of white,
A world of clear water, brilliant-edged,
Still one would want more, one would need more,
More than a world of white and snowy scents.

III
There would still remain the never-resting mind,
So that one would want to escape, come back
To what had been so long composed.
The imperfect is our paradise.
Note that, in this bitterness, delight,
Since the imperfect is so hot in us,
Lies in flawed words and stubborn sounds.

https://gradesfixer.com/…/imagination-vs-reality-the…/

Emily Dickinson, ”După o mare durere – After great pain”

După o mare durere vine starea de năuceală.
Nervii se-așează solemni ca niște morminte.
Inima-i înțepenită de ce-a îndurat, uimită:
Va fi fost ieri, poate în urmă cu secole.
Se învârt mecanic picioarele
Pe drumul ca de lemn.
De e pământ, de e aer ori de-i nimic,
Acum totuna-s
Piatra, grămada de cremene …
E timpul de plumb – amintit
Doar de cei ce i-au supraviețuit,
Cum cei ce-îngheață țin minte zăpada:
Întâi răceala, apoi stupoarea – și-apoi nimic.

-traducere de Catalina Franco-
___________________

After great pain, a formal feeling comes –
The Nerves sit ceremonious, like Tombs –
The stiff Heart questions ‘was it He, that bore,’
And ‘Yesterday, or Centuries before’?
The Feet, mechanical, go round –
A Wooden way
Of Ground, or Air, or Ought –
Regardless grown,
A Quartz contentment, like a stone –
This is the Hour of Lead –
Remembered, if outlived,
As Freezing persons, recollect the Snow –
First – Chill – then Stupor – then the letting go –

Czeslaw Milosz, ”Întâlnire – Encounter – Spotkanie”

Treceam călare în zori peste-un câmp înghețat,
Din întuneric o aripă roșie s-a înălțat.

Deodată un iepure ne-a izbucnit chiar în față,
Dintre noi unul cu mâna îl arătase.

Asta a fost cu multă vreme în urmă. Astăzi
Nici iepure și nici om nu mai sunt în viață.

Iubirea mea, unde sunt, o, unde pleacă
Fulgerul mâinii, cărarea, scrâșnetul bulgărilor –
Nu cu tristețe întreb, ci cu mirare.

-traducere de Catalina Franco-
_____________________

We were riding through frozen fields in a wagon at dawn.
A red wing rose in the darkness.

And suddenly a hare ran across the road.
One of us pointed to it with his hand.

That was long ago. Today neither of them is alive,
Not the hare, nor the man who made the gesture.

O my love, where are they, where are they going
The flash of a hand, streak of movement, rustle of pebbles.
I ask not out of sorrow, but in wonder.

– translated by Czeslaw Milosz and Lillian Vallee –
_________________________

Călăream înainte de zori peste-o câmpie înghețată,
Din noapte-o aripă roșie se ridicase.

Un iepur țâșnise brusc chiar în fața noastră,
Iar unul dintre noi ​​cu mâna îl arătase.

Asta a fost cândva. Astăzi nu mai trăiesc
Nici acel iepur’, nici omul care făcuse semn.

Draga mea, unde sunt, o, unde pleacă
Sclipirea mâinii, linia zării, foșnetul bulgărilor –
Nu cu regret te întreb, ci cu îngrijorare.

-traducere de Catalina Franco-
____________________________-
Jechaliśmy przed świtem po zamarzłych polach,
Czerwone skrzydło wstawało, jeszcze noc.

I zając przebiegł nagle tuż przed nami,
A jeden z nas pokazał go ręką.

To było dawno. Dzisiaj już nie zyją
Ni zając, ani ten, co go wskazywał.

Miłości moja, gdzież są, dokąd idą
Błysk ręki, linia biegu, szelest grud –
Nie z żalu pytam, ale z zamyślenia.

Edgar Allan Poe, „Singur – Alone”

În copilărie eu nu eram
ca alții – eu nu vedeam
ca alții – simțirile nu-mi veneau
din același izvor ca la alții.
Durerea-mi nu se ivea din același
izvor ca la alții – inima mea
nu bătea la fel cu a altora.
Tot ce-am iubit numai eu iubeam.
Apoi – copil încă fiind, în zorii unei
vieți furtunoase – atunci mi se ivi,
din prăpastia răului și a binelui,
misterul cu care-s încă înlănțuit –
din râuri ori din fântâni,
din stânca muntelui roșu,
din soarele-n juru-mi rostogolit
în aurul toamnelor -,
din fulgerul cerului
pe lângă mine zburând,
din tunete și din furtună,
din norul din mine luându-și conturul
(pe când tot cerul era albastru)
din demonii minții mele.

-traducere de Catalina Franco –
_________________________________

From childhood’s hour I have not been
As others were—I have not seen
As others saw—I could not bring
My passions from a common spring—
From the same source I have not taken
My sorrow—I could not awaken
My heart to joy at the same tone—
And all I lov’d—I lov’d alone—
Then—in my childhood—in the dawn
Of a most stormy life—was drawn
From ev’ry depth of good and ill
The mystery which binds me still—
From the torrent, or the fountain—
From the red cliff of the mountain—
From the sun that ’round me roll’d
In its autumn tint of gold—
From the lightning in the sky
As it pass’d me flying by—
From the thunder, and the storm—
And the cloud that took the form
(When the rest of Heaven was blue)
Of a demon in my view—

~~~~

Edgar Allan Poe, ”Annabel Lee”

S-a întâmplat cu ani mulți în urmă cândva.
Într-un regat lângă mare,
Trăia o copilă, vei fi știind-o,
Cu numele Annabel Lee;
Și copila trăia doar cu gândul
De-a fi iubită și de-a mă iubi.
În regatul de lângă mare,
Eram amândoi doar ca niște copii:
Dar ne iubeam c-o mult prea mare iubire –
Eu și-a mea Annabel Lee,
La care puteau în ceruri râvni
Chiar și,-înaripați, serafimii.
Iar asta a fost pricina din care,
În regatul acela de lângă mare,
Un vânt înghețat a suflat dintr-un nor
Nimicind-o pe Annabel Lee;
Preanaltele-i rude veniră s-o ducă
Departe de mine s-o închidă-n mormânt,
În regatul de lângă mare.
Îngerii-n rai, decât noi mai puțin fericiți,
Ne invidiară!
Da! asta a fost pricina ( cum toți o știu,
În regatul de lângă mare)
Că un vânt venind dintr-un nor
Mi-a înfrigurat, mi-a ucis
Pe minunata mea Annabel Lee.
Dar mult mai tare ne-a fost iubirea
Decât iubirea celor mai vârstnici,
Mai înțelepți decât noi –
Și nici îngerii sus în cer,
Nici demonii-n mare adânc,
N-ar fi vreodată în stare a despărți
Sufletul meu de sufletul
Prea minunatei mele Annabel Lee;
Căci luna nu strălucește vreodată
Făr’de-a-mi aduce, ca-n vis,
Pe minunata mea, draga mea Annabel Lee;
Stelele nu luminează vreodată
Fără ca eu să simt strălucind
Ochii frumoasei Annabel Lee;
Și-așa, în mareea nopții, eu zac
Lângă mare într-un mormânt
Alături de draga – de dragostea mea –
De-a mea mireasă – de viața mea –,
Pe țărm, lângă marea vuind –
Într-un mormânt lângă mare.

-traducere de Catalina Franco-
________________________________

It was many and many a year ago,
In a kingdom by the sea,
That a maiden there lived whom you may know
By the name of Annabel Lee;
And this maiden she lived with no other thought
Than to love and be loved by me.
I was a child and she was a child,
In this kingdom by the sea:
But we loved with a love that was more than love –
I and my Annabel Lee;
With a love that the winged seraphs of heaven
Coveted her and me.
And this was the reason that, long ago,
In this kingdom by the sea,
A wind blew out of a cloud one night, chilling
My beautiful Annabel Lee;
So that her high-born kinsmen came
And bore her away from me,
To shut her up in a sepulchre
In this kingdom by the sea.
The angels, not half so happy in heaven,
Went envying her and me –
Yes! that was the reason (as all men know,
In this kingdom by the sea)
That the wind came out of the cloud
Chilling and killing my Annabel Lee.
But our love it was stronger by far than the love
Of those who were older than we –
Of many far wiser than we –
And neither the angels in heaven above,
Nor the demons down under the sea,
Can ever dissever my soul from the soul
Of the beautiful Annabel Lee;
For the moon never beams without bringing me dreams
Of the beautiful Annabel Lee;
And the stars never rise but I feel the bright eyes
Of the beautiful Annabel Lee;
And so, all the night-tide, I lie down by the side
Of my darling -my darling -my life and my bride,
In the sepulchre there by the sea –
In her tomb by the sounding sea.

Robert Walser, ”Voi mă vedeți – Seht Ihr”

Voi mă vedeți trecând peste pajiști,
înțepenite și moarte sub ceață?
Dar eu tânjesc dup-o casă, casa
aceea la care eu n-am ajuns niciodată,
tânjesc la ea – dar fără nădejdea
că voi putea-o atinge vreodată.
La casa-aceea nicicând atinsă
tânjesc de dor, dorul ce niciodată
nu se va stinge, cum n-o să piară
pajiștea țeapănă, moartă sub ceaţă.
Cumva mă vedeți străbătând-o cu spaimă?

-traducere de Catalina Franco-
_______________________________

Seht ihr mich über Wiesen ziehn,
die steif und tot vom Nebel sind?
Ich habe Sehnsucht nach dem Heim,
dem Heim, noch nie von mir erreicht,
und auch von einer Hoffnung nicht
berührt, dass ich es jemals kann.
Nach solchem Heim, noch nie berührt,
trag’ ich die Sehnsucht, nimmermehr
stirbt sie, wie jene Wiese stirbt,
die steif und tot vom Nebel ist.
Seht ihr mich angstvoll darüber ziehn?

Un impresionant poem de dragoste
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Rainer Maria Rilke, „Ia-mi ochii – Lösch mir die Augen aus”

1

Ia-mi ochii: eu tot te-aș putea privi,
ascunde-mi urechile: te-aș auzi,
chiar fără picioare la tine-aș veni
chiar fără glas, numele ți-aș pomeni,
Brațele smulge-mi, cu inima chiar
te-oi înlănțui – cum te-aș îmbrățișa,
oprește-mi inima, creierul mi-ar zvâcni,
foc în creier de mi-ai arunca,
atunci în sângele meu te-aș purta.

-Traducere de Catalina Franco-

2

Ia-mi ochii: eu tot te-aș putea vedea,
acoperă-mi urechile: te-aș asculta,
chiar fără picioare, cu tine aș sta
chiar fără glas, numele ți-aș invoca.
Brațele rupe-mi, iar eu cu inima
te-oi cuprinde, cum te-aș îmbrățișa,
oprește-mi inima, creieru-mi va fremăta,
foc în creier de-mi vei arunca,
atunci în sânge te voi purta.

-traducere de Catalina Franco
______________________________-

Lösch mir die Augen aus: ich kann dich sehn,
wirf mir die Ohren zu: ich kann dich hören,
und ohne Füße kann ich zu dir gehn,
und ohne Mund noch kann ich dich beschwören.
Brich mir die Arme ab, ich fasse dich
mit meinem Herzen wie mit einer Hand,
halt mir das Herz zu, und mein Hirn wird schlagen,
und wirfst du in mein Hirn den Brand,
so werd ich dich auf meinem Blute tragen

__
Art – Chiara Menteio

Franco Loi, ”Într-un tramvai am văzut frumusețea în față – Su un tram ho visto in faccia la bellezza”

Într-un tramvai am văzut frumusețea în față,
un tramvai transpirat, cu pălării și jachete,
cu angajații cu chipul tristeții
cu femei grase, cu burice pe tocuri;
am văzut chipul căruia îi ardea inima
într-un Milano alunecând între grămezi
de case-adormite, de oameni părând să moară,
de mașini, autobuze, sirene și gaze în aer,
și de fuga timpului dincolo de voință …
Era o linie curată, strălucire în aer,
în râsul albastru al ochilor culoarea vântului,
în rochia-i trandafirie iradiind-i parcă
la tremurul trupului atins de emoție…
Sorbeam minunea privirii ei
iar ea se făcea sărbătoare-între oameni.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________

Su un tram ho visto in faccia la bellezza,
un tram sudato, di cappelli e giacche,
di impiegati con le facce della tristezza,
e donne grasse, e ombelichi sui tacchi;
ho visto la faccia che le bruciava il cuore
in una Milano che scivolava tra mucchi
di case addormentate, di uomini che sembrano morire,
di auto, bus, sirene e gas nell’aria,
e questo fuggire del tempo oltre la volontà…
Era una traccia franca, luce nell’aria,
nel ridere blu di occhi color del vento,
un vestito floscio d’un rosa che pare cangiante
al tremare del corpo al tocco del sentimento…
Io l’ho bevuta nel bello del suo guardare
e lei si è fatta festa tra la gente.

V

Animula vagula blandula este primul rând dintr-un poem care apare în ”Historia Augusta”, o opera despre împăratului Hadrian la capătul unei existențe care a fost una dintre cele mai libere și mai lucide cu putință.

Un vers despre suflet care fost studiat pe larg și pentru care există numeroase traduceri. Autorul Istoriei Augusta se arată cam disprețuitor față de bietul suflet, atât de prețios pentru romantici …

Poezia permite diferite interpretări și traduceri: Romanii nu cunoșteau încă semnele de punctuație, cum ar fi semnul de întrebare, totuși în traducerile moderne acestea sunt plasate în poem pe propria răspundere., de aceea va ofer doua variante.
_____________________________

Aelius Hadrianus, ”Animula vagula blandula”

1
Suflet rătăcitor și fermecător
Trupului oaspete și însoțitor
Acum unde-o să-ți afli locul
Mic palid lucru țeapăn și gol
Nu vei mai face glume ca pân’acum
______________________
Animula vagula blandula
Hospes comesque corporis
Quae nunc abibis in loca?
Pallidula rigida nudula
Nec ut soles dabis iocos

2

Drag suflet tandru și rătăcitor,
prieten și oaspete-al trupului meu,
vei coborî în curând în acele locuri
palide, dure și sterpe
și-o să renunți la toate acele
jocuri de odinioară.
________________________

(ANIMULA VAGULA, BLANDULA,
HOSPES COMESQUE CORPORIS,
QUAE NUNC ABIDIS. IN LOCA
PALLIDULA, RIGIDA, NUDULA,
NEC, UT SOLES. DABES IOCOS. . .

-traducere de Catalina Franco-

V