Adonis, ”Lexiconul iubirii”

”Gardul își alungește gâtul”

Gardul își alungește gâtul – iar luna nouă
Se îndoaie pe arcul lui
Din țesătura de flori, grădina
Caută noaptea-n privirea ei:
De unde vii, semilună?
Auzi tu oare tumultul stelelor noastre?
Nu spune, promite-ne
Fii la fel ca-n ziua întâlnirii noastre
În brațele sale, rămână
Tulburătoarea-i taină și întrebarea

**

”Câmpia-și trezește copiii”

Câmpia-și trezește copiii
Chipu-i e un cor, mâinile-i o țiteră

Mierla își declamă iubirea
Privighetoarea își înghite langoarea
Ea coardele și le înmoaie
În mierea pomilor

**

”Îți amintești ”

Îți amintești? Ne-am cunoscut, despărțiți
Soarele era ca războaiele – nisipiu
Vântul sufocant
Fără să te ating, îmi închipuiam sânii tăi
Coapsele, șoldurile
Mai jos – steaua pântecului
Gândul de-a fi iar copil
Mi-aducea tinerețea pe chip …
La anii mei – primele necazuri

**

”Cântarea e calea spre casa lui”

Cântarea e calea spre casa lui
Aici foșnește o creangă
Piatra de-acolo e semnul mâinii
Pământul întreg e leagăn

Din mâna văzduhului
Pe drumul spre casa
Căzut-a roza profeților.

**

”Nu am ajuns”

Eu n-am ajuns
Trupul tău pleacă, vine, coboară
Urcă – O noapte
Se pierde între sâni. Pliul acela?
Nu…
Eu n-am ajuns. Un zar de tristețe
Rotindu-se dinspre umeri – o rugă
Eu n-am ajuns n-am ajuns. Eu n-am ajuns.
Semiluna ta? Ce spui? Buzele noastre. Cetatea
Tainelor noastre? Noi n-am ajuns
Noi n-am ajuns

**

”Toate semnele astea”’

Toate semnele astea trăiesc în paradisul făgăduinței,
precum iluzia mea feminină. Sunt neliniştit
între brațele-i creatoare –
Unde ești ? Inspiră-mă
Oferă-mi apa inimii tale. Ia-ma și du-mă spre tine
spre flăcările minunatei tale dorințe.

**

”Moliciune suavă”

O, moliciune suavă! Saliva mea încă călătorește în ea:
Limba mea e zahăr,
Pe buzele-mi – nebunia.

**

”Chiar și după noaptea de toamnă”

Chiar și după noaptea de toamnă
până-n abisuri, tu vei rămâne
pe orbita apropiaților noștri
O casă: Poezia precum iubirea are ușile ei
are legendele sale
Poeților și îndrăgostiților ea le oferă boabele
dorințelor sale,
culcușul plăcerilor sale,
răgazuri.
Moartea noastră va fi
o altă limbă
în înălțarea
viitoarelor noastre taine.

**

”Un gol”

Un gol între pieptul și gâtul meu.
Un gol
între căldura cornului lunii
răsfrântă pe apa triunghiului și fierbințeala mâinilor –
Cum voi putea-voi să spun
brațelor tale lunare despre acest gol ? Și când ?
Cum să-i dobor zidirile?
Când cea cu care vorbesc ești tu, și tot tu îi deții și
tainele?

**

”Zorii îi împodobesc trupul”

Zorii îi împodobesc trupul
iar trupul ei
împodobește noaptea.

**
”Nu brațele lui”

Nu brațele lui
nici pașii lui
trupul ei deschide orizontul.

**
”Dragoste”

Dragoste –
steaua care imploră
spaţiul.

**

”Din nimicul”

Din nimicul
de unde
sensul se pierde în spațiu
apare iubirea, rămâne străină
mai vastă ca imaginația,
și mai înaltă.

Te poți adăposti
în jaru-i?

**
”Gândeam să dezvălui nespusul”

Voiam să dezvălui nespusul
însă lumina ta
a devenit o explozie
un vulcan.
Iubirea mea m-a făcut străveziu
cuvintele mi-au părăsit limba.