Adonis, din ”Memoria vântului”

Cândva la mine veni

Copilul care fusesem,

Chipul lui îmi rămase necunoscut.

Nu spuse un cuvânt, ne-am plimbat

Tăcuți, uitându-ne unul la altul, pașii ne erau

Un râu ducându-se în necunoscut.

Unele rădăcini ne-au adus împreună, în numele

unor frunze rătăcitoare în vânt

Ne-am despărțit,

Pădure scrisă peste pământ,

Povestită de anotimpuri.

Tu, copile ce-am fost, vino, mi te apropie:

Ce ne-ar putea uni, de acum înainte, și

ce-am putea să ne spunem?

„Cuvinte”

-traducere de Catalina Franco-