Milo de Angelis, din ”Tema despărțirii – dal ”Tema dell’addio”

Nu mai era timp acolo. Intrase într-o fiolă odaia.

Nu ne mai era dat să împărțim esența. Nu mai aveai

colierul. Nu mai aveai nici timpul. Timpul era lumina

de mare printre obloane, era petrecere de surori,

era rana, cuțitul la os, Villa Litta. Nu mai era

zi acolo. Ne umplea ochii umbra pământului

cu spaima culorilor părăsite. Fiece moleculă

era în așteptare. Ne-am privit, întrețesute,

mâinile. Nu mai era lumină acolo. Eram din nou

chemați, spre-a fi judecați de steaua fixă.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

Non c’era più tempo. La camera era entrata in una fiala.

Non era più dato spartire l’essenza. Non avevi

più la collana. Non avevi più tempo. Il tempo era una luce

marina tra le persiane, una festa di sorelle,

la ferita, l’acqua alla gola, Villa Litta. Non c’era

più giorno. L’ombra della terra riempiva gli occhi

con la paura dei colori scomparsi. Ogni molecola

era in attesa. Abbiamo guardato il rammendo

delle mani. Non c’era più luce. Ancora una volta

ci stanno chiamando, giudicati da una stella fissa.