Primăvară ruseasca

La vernisajul expoziției „Faptele luminii”, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea tatălui, Joachim Werneburg a recitat la Tübingen aceasta poezie.

Walter Werneburg a petrecut trei ani și jumătate în captivitate rusă după al Doilea Război Mondial. Abia la mijlocul anilor 1980 a reușit să descrie ceea ce a trăit, în douăsprezece gravuri („Primăvara Rusă”).

Grafica și textul sunt incluse în volumul ”Faptele luminii”. Viața și opera lui Walter Werneburg”, 2022.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Joachim Werneburg, ”Pe drumul spre casă – Auf dem Heimweg”

Astăzi ar trebui să fac parte din trupa constructorilor,

gata cu pensula,

Să facem, într-un unghi drept, terasamentul drumului,

care conduce la Saratov.

După corvoadă, ne întoarcem iarăși în tabără,

Cinci câte cinci în rând.

Gândiți la faptele noastre, noi ne-am luptat cu pustiul,

un drum pe care voi îl urmați din placere.

Îmi pun capul pe sacul cu pâine, cu niște lucruri,

cu un caiet de note și cu creionul.

Zicea câte unul: ne întoarcem acasă, dar, iar și iar, noi ne-întoarcem în lagăr.

Iar eu întruna visez să mă întorc iar acasă.

În schițele din caiet îmi aflu hrana viselor.

Oare-o fi fost cineva în vizită?

„Sunt eu, Zâna Lunii, și te-am văzut la întoarcere,

Am fost pe urmele tale în noapte.”

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________

Heute soll ich bei der Spatentruppe dabeisein,

nicht mehr der Pinselstrich,

Schaffen wir, im genauen Winkel, die Böschung der Straße,

führt sie nach Saratow.

Gehen, nach der Schufterei, zurück in das Lager,

Fünferreihe im Tritt.

Denkt nur unseres Tuns, wir stritten gegen das Ödland,

Weg, dem ihr lustwandelnd folgt.

Leg ich den Kopf auf den Brotbeutel, die Habseligkeiten,

das Notizbuch, ein Stift.

Sprach da jemand von Heimweg, doch immer geht es ins Lager.

Heimkehr erträume ich mir.

Skizzen aus meinem Heft, die sind die Nahrung des Traumes.

Hat mich da jemand besucht?

„Mondin bin ich, und habe dich auf dem Rückweg gesehen,

folgte ich dir in die Nacht.“

**

– “Drumul morților” din Siberia – un drum dezgropat dupa indicațiile unei foste deținute dupa 60 de ani – drumul oaselor, calea ferata moarta a lui Stalin care nu ducea nicăieri…

Yiannis Ritsos, ”Decolorare – Scolorimento – Ἀποχρωματισμός”

Cu cât trece timpul, cu atât crește marea.

Și totodată își pierde culorile.

Iar și iar se sparg valuri. Ancore fără număr

se ruginesc pe uscat. Ceea ce numeam

libertate nu era oare pierdere? Și nu e

oare nu singurul nostru câștig? Fără de

pierdere nu este nici câștig. Nimic. Doar

luminile de la vamă și doar tavernele stinse.

Sub noaptea cu stelele-i false.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

Χρόνο τό χρόνο μεγεθύνεται ἡ θάλασσα.

Χάνει ταυτόχρονα τά χρώματά της.

Τά σϰοινιά ϰόβονται ἕνα ἕνα. Πλῆθος ἄγϰυρες

σϰοοριάζουν στή στεριά. Αὐτο πού ὀνομάζουμε

ἐλευθερία, μήπως ἧταν ἡ ἀπώλεια; Καί μήπως

ἡ ἀπώλεια τό μόνο ϰέρδος Ὕστερα

οὔτε ἀπώλεια οὔτε ϰέρδος. Τίποτα. Τά φῶτα

τοῦ τελωνείοο ϰαί τῆς ναυτιϰῆς ταβέρνας ἔσβησαν.

Μονάχα ἡ νύχτα μέ τά ϰάλπιϰα ἄστρα της.

**

Gëzim Hajdari s-a născut în 1957 în Lushnje, Albania. În 1992, forțat din motive politice să-și părăsească țara, s-a mutat în Italia și a locuit singur într-o clădire părăsită din orașul Frosinone. În 1997, când a primit prestigiosul Premiu Montale al Italiei pentru poezie inedită, consiliul municipal i-a oferit un apartament. Acum unul dintre cei mai importanți poeți non-italieni din Italia, Hajdari scrie atât în ​​albaneză, cât și în italiană. Hajdari a publicat numeroase volume de poezie, dintre care multe sunt marcate de experiența sa de exil și izolare.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Gëzim Hajdari, ”Nu este nicio otravă”

Sunt martorul străvechiului tău strigăt,

și-al celor care te-au chemat și respins.

Cu ochii mari, larg deschiși în bezne,

ce cauți tu, frumusețea mea de sânge și lut?

De atâtea ori te-am văzut plângând în amurg,

târându-ți viața prin frig.

Am alergat la tine desculț și înspăimântat,

ți-am mângâiat fruntea mohorâtă.

Ești vocea sfâșietoare a cărnii mele însetate

arzând în focul crângului tău.

Nu este nicio otravă spre-a ne calma sentimentele

pe dealul ăsta sterp și nebun.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Sono testimone del tuo grido antico

e di quelli che ti hanno chiamato e respinto.

Cosa cerchi con occhi spalancati nel buio,

mia bellezza d’argilla e sangue?

Quante volte ti ho visto piangere la sera

trascinando la tua vita nel freddo.

Sono corso da te scalzo e impaurito

e ti ho accarezzato la fronte tenebrosa.

Sei voce straziante della mia carne assetata

che brucia nel fuoco della tua selva.

Non c’è veleno che calmi le nostre passioni

in questa collina brulla e impazzita.

______________________________

Jam dëshmitare i klithmës sate të lashtë

dhe i atyre që të kanë thirrur e sprapsur.

Çfarë kërkon sypërveshur netëve të gjata

e bukura ime prej argjile dhe gjaku?

Sa herë të kam parë të qashë muzgjeve

tërhequr zvarrë në te ftohtë.

Kam rendur te ty zbathur, i frikur

e të kam përkëdhelur ballin e zymtë.

Je zë sfilitës i mishit tim të etur

që digjet në zjarr të korijes tënde.

S’ka helm t’i qetsojë ndjenjat tona

në kët’kodër të zhveshur e të marrë.

Frumoasă limbă ciudată: din poezii traduse!

Traducerile lui Giovanni Giudici, dintre care multe sunt din rusă și cehă, nu reflectă tendințele comune în rândul poeților-traducători italieni. Niciun poet italian din secolul al XX-lea nu și-a cimentat cariera poetică cu traduceri formative din aceste două literaturi. Mai mult, a tradus mai mulți poeți anglo-americani decât orice alt poet-traducător italian din generația sa. Chiar dacă Giudici nu ar fi scris niciodată un vers al său, ar fi cunoscut și astăzi pentru traducerile sale artistice din rusă, cehă și engleză. Criticul Giorgio Manacorda sugerează chiar că „din punct de vedere cultural cea mai importantă activitate a lui Giudici este cu siguranță aceea de traducător.” Traducerea lui ”Evhenii Oneghin” de către Giudici a îmbinat cu măiestrie o utilizare inovatoare a registrelor poetice cu un metru poetic ductil, împlinindu-și propria dorință de a crea un lung poem narativ. Alexandru Pușkin a devenit cetățean italian, ca să spunem așa, iar acum se află permanent pe orbita literaturii italiene. Traducerile lui Giudici din poezia ceha, reunite pentru prima dată în ”Omaggio a Praga”, au constituit prima antologie de versuri cehe moderne publicată în italiană, iar Giudici a contribuit, în plus, la introducerea mai multor poeți cehi în lectura publicului italian. Traducerile sale din Robert Frost au devenit canonice; ale sale au fost primele volume de traduceri în italiană ale Sylviei Plath, John Crowe Ransom și Hart Crane. În timp ce majoritatea poeților-traducători au compus în general un quaderno de traduceri, de la Montale la Sanguineti, Giudici a publicat trei quad-erni separate: ”La revedere, e interzis să plângi și alte versuri traduse ” (1955–1980) (”O valediction, forbidding mourning and other translated poems”), 12 noi poezii traduse), și ”Frumoasă limbă ciudată: din poezii traduse”.

Jacob Blakesley

-traducere de Catalina Franco–

_______________________________

Giovanni Giudici’s translations, many of which are from Russian and Czech, do not reflect common trends among Italian poet-translators. No twentieth-century Italian poet cemented his poetic career with for-mative translations from these two literatures. Moreover, he translated more Anglo-American poets than any other Italian poet-translator of his generation. Even if Giudici had never written a verse of his own, he would still be known today for his artistic translations from Russian, Czech, and English. The critic Giorgio Manacorda even suggests that “from a cultural point of view Giudici’s most important activity is cer-tainly that of a translator.” Giudici’s translation of Eugene Onegin masterfully wedded an inno-vative use of poetic registers to a ductile poetic metre, fulfilling his own desire of creating a long narrative poem. Alexander Pushkin be-came an Italian citizen, so to speak, and now is permanently in the orbit of Italian literature. Giudici’s translations of Czech poetry, first gathered together in his Omaggio a Praga (Homage to Prague), consti-tuted the first anthology of modern Czech verse published in Italian and Giudici was, moreover, instrumental in introducing several Czech poets to the Italian reading public. His translations of Robert Frost6have become canonical; his were the first volumes of Italian transla-tions of Sylvia Plath, John Crowe Ransom, and Hart Crane. Whereas most poet-translators generally composed one quaderno di traduzioni, from Montale10 to Sanguineti, Giudici published three separate quad-erni: Addio, proibito piangere e altri versi tradotti (1955–1980) (A valedic-tion, forbidding mourning and other translated poems),12A una casa non sua: nuovi versi tradotti (1955–1995) (To a house not his own: new translated poems),13 and Vaga lingua strana: dai versi tradotti (Beautiful strange language: from translated poems).

Jacob Blakesley