Ada Negri, ”Simfonia albastra – Sinfonia azzurra”

Te-a căutat
în noaptea caldă, de-a lungul străzilor cu lumini albastre.
Toate străzile, atunci, noaptea erau ca albastrele căi ale cerului,
iar chipul iubit
nu-l vedea: îl simțea în inima-i.
Și te-a găsit, o, așa dulce, în umbra
castă, învăluită-n aburul stelelor.
Între pâlpâirile astrelor
pe pământ coborâte,
în albastrul acela al celor două arcade,
una în oglinda alteia, ea-și reflecta în tine sufletul ei de noapte.
Și te-a urmat cu pas de copilă
fără să știe, fără să vadă, tăcută, fluidă.
Și când veni ziua, ea,
cu râsu-i roz proaspăt pe vastul albastru,
nu s-a găsit pe ea,
ca să se întoarcă.

-traducere de Catalina Franco-
______________________________

Venne in cerca di te
nella calda notte, lungo le strade dai fanali azzurri.
Tutte le strade, allora, la notte erano azzurre
come le vie dei cieli,
e il volto amato
non si vedeva: si sentiva in cuore
E ti trovò, o dolcezza, nell’ombra
casta, velata d’un vapor di stelle.
Fra quel tremolìo d’astri
discesi in terra,
in quell’azzurro di due firmamenti
l’uno a specchio dell’altro, ella
ella pure rispecchiò in te l’anima sua notturna.
E ti seguì con passo di bambina
senza sapere, senza vedere, tacita e fluida.
E allor che il giorno apparve
con fresco riso roseo su l’immenso turchino,
non trovò più se stessa
per ritornare.