Yves Bonnefoy, ”Salamandra – La salamandre”

Surprinsă salamandra se oprește

Și se preface moartă.

E cel dintâi pas al conștiinței în pietre.

Cel mai pur mit.

Un foc imens traversat, e spirit.

Salamandra era la jumătatea

Peretelui. În stralucirea ferestrelor noastre.

Privirea-i era numai piatră.

Dar inima i-o vedeam bătându-i intruna.

O, tu, complicele meu, o, gândul meu, alegorie

A tot ce e pur,

Cum îl iubesc pe cel strângand in tăcerea lui

Singura forță a bucuriei.

Cum îl iubesc pe cel cu stelele-n armonie

Prin inerta masă a întregului trup.

Cum îl iubesc pe cel așteptându-și

Ceasul victoriei,

Și răsufletu-și ține, ținându-se la pământ.

-Traducere de Catalina Franco-

__________________________

La salamandre surprise s’immobilise

Et feint la mort.

Tel est le premier pas de la conscience dans les pierres.

Le mythe le plus pur.

Un grand feu traversé, qui est esprit.

La salamandre était à mi-hauteur

Du mur. dans la clarté de nos fenêtres.

Son regard n’était qu’une pierre.

Mais je voyais son cœur battre éternel.

O ma complice et ma pensée, allégorie

De tout ce qui est pur,

Que j’aime qui resserre ainsi dans son silence

La seule force de joie.

Que j’aime qui s’accorde aux astres par l’inerte

Masse de tout son corps.

Que j’aime qui attend l’heure de sa victoire,

Et qui retient son souffle et tient au sol.