Fernando Pessoa,” Mă gândesc la tine – Penso em ti ”

În liniștea nopții, când totu-i nimic, mă gândesc la tine,
Și zgomotul liniștii e însăși liniștea,
Atunci, singur cu mine, trecător care s-a oprit
Dintr-un drum fără Dumnezeu, la tine gândesc inutil.

Tot trecutul, în care erai momentul etern,
E ca această tăcere a tot.
Tot ce-i pierdut, în care erai ce-ai pierdut cel mai mult,
E ca acest zgomot,
Tot ce e inutil, în care erai tot ce nu trebuia a fi,
E ca nimicul care-o să fie în astă tăcere nocturnă.

I-am văzut murind, ori am auzit c-au murit,
Pe câți am iubit ori știut,
Am văzut că nu știu nimic despre cei care-au fost o vreme
Cu mine, că-înseamnă puțin dac-a fost un om ori doar un cuvânt;
Că era uimit ori tăcut,
Că lumea azi pentru mine-i ca noaptea un cimitir
Alb și negru și plin de morminte-n lumina lunii
Și că în liniștea-asta absurdă a mea și a tot eu mă gândesc la tine.

-traducere de Catalina Franco–
____________________________

Penso em ti no silêncio da noite, quando tudo é nada,
Penso em ti no silêncio da noite, quando tudo é nada,
E os ruídos que há no silêncio são o próprio silêncio,
Então, sozinho de mim, passageiro parado
De uma viagem em Deus, inutilmente penso em ti.
Todo o passado, em que foste um momento eterno
E como este silêncio de tudo.
Todo o perdido, em que foste o que mais perdi,
É como estes ruídos,
Todo o inútil, em que foste o que não houvera de ser

É como o nada por ser neste silêncio nocturno.
Tenho visto morrer, ou ouvido que morrem,
Quantos amei ou conheci,
Tenho visto não saber mais nada deles de tantos que foram
Comigo, e pouco importa se foi um homem ou uma conversa;
Ou um […] assustado e mudo,
E o mundo hoje para mim é um cemitério de noite
Branco e negro de campas e […] e de luar alheio
E é neste sossego absurdo de mim e de tudo que penso em ti.

Penso a te nel silenzio della notte, quando tutto e nulla,
e i rumori presenti nel silenzio sono il silenzio stesso,
allora, solitario di me, passeggero fermo
di un viaggio senza Dio, inutilmente penso a te.
tutto il passato, in cui fosti un momento eterno,
e come questo silenzio di tutto.
tutto il perduto, in cui fosti quel che piu persi,
e come questi rumori,
tutto l’inutile, in cui fosti quel che non doveva essere,
e come il nulla che sara in questo silenzio notturno.
ho visto morire, o sentito che morirono,
quanti amai o conobbi,
ho visto non saper piu nulla di quelli che un po’ andarono
con me, e poco importa se fu un’ora o qualche parola;
o un passeggio emotivo e muto,
e il mondo oggi per me e un cimitero di notte,
bianco e nero di tombe e alberi e di estraneo chiardiluna
ed e in questa quiete assurda di me e di tutto
che penso a te.