Iată-mă în revista ,,Scriptor”, Anul VIII, nr. 5-6 (89-90), mai-iunie 2022, în avant premieră la antologia de poezie germană – în curând la Editura ,,Junimea” – , cu câteva poeme de Gottfried Benn. O ocazie de a mulțumi și pe aceasta cale!
Gottfried BENN
(1886 –1956)
Descoperirea și receptarea lui Gottfried Benn a întâmpinat destule obstacole. La origine se află faptul că poetul expresionist, medic de profesie, a aderat pentru o scurtă perioadă de timp la ideologia nazistă, – de care s-a disociat destul de repede – , ceea ce i-a atras, în 1938, interdicția de publicare.
Poezia lui Benn – de o deosebită complexitate emoțională, uneori satirică – ori sardonică – dură și duioasă în egală măsură, o combinația specială de compasiune și cinism lucid – are o textură lexicală foarte bogată și structuri sintactice deosebit de originale, poetica sa remarcându-se prin plăcerea pentru salturile cognitive de la imaginea clară la trimiterea culturală. Cultivând atât versul liber, cât și forme tradiționale, complexitatea metrică a tuturor poemelor lui Benn reflectă educația sa temeinică în clasicii greci și latini. Versul său este inegalabil prin economie, precizie și ironie.
Pe lângă poezie, Benn a scris piese de teatru, proză – memorii, eseuri – și a publicat discursuri, povestiri și novele. A fost un experimentator timpuriu și un maestru al acelui gen hibrid, eseul-povestire.
Opera sa, în mod fundamental una de sinteză, relevă un pesimism olimpian, nu lipsit însă – în ciuda condiției tragice a omului lucid și sensibil – de cuvântul stoic, de îmbărbătare.
Recunoscut – de mulți – drept cel mai mare poet german de după Rilke, comparabil – prin ecoul asupra literaturii moderne – cu T.S. Eliot și Ezra Pound – Benn este, cu siguranță, unul dintre poeții germani din secolul XX ale căror opere trebuie studiate cu atenție.
A fost nominalizat – de cinci ori – la premiul Nobel și a primit premiul „Georg Büchner”.
Prezentare și traduceri de Cătălina FRÂNCU
,,Hai”
Haideți, veniți să vorbim
cine vorbește nu-i mort,
atâtea flăcări deja
nevoii noastre îi dau înconjur.
Haideți, să spunem: senin,
haideți, să spunem: rubin,
s-auzim, s-ascultăm, să privim,
cine vorbește nu-i mort.
În pustia ta singur,
în groaza ta de deșert
tu cel mai singur – nici bust,
nici conflict, nici femei –
și deja atâta de-aproape de stânci
îți știi firava ta barcă –
haideți, deschideți gura
cine vorbește nu-i mort.
*
,,Kommt”
Kommt, reden wir zusammen
wer redet, ist nicht tot,
es züngeln doch die Flammen
schon sehr um unsere Not.
Kommt, sagen wir: die Blauen,
kommt, sagen wir: das Rot,
wir hören, lauschen, schauen
wer redet, ist nicht tot.
Allein in deiner Wüste,
in deinem Gobigraun –
du einsamst, keine Büste,
kein Zwiespruch, keine Fraun,
und schon so nah den Klippen,
du kennst dein schwaches Boot –
kommt, öffnet doch die Lippen,
wer redet, ist nicht tot.
*
,,Cuvinte”
Singur: tu și cuvinte
– asta e a fi singur –
statui și trompete
nu se află-n acest a fi.
Le cauți în suflet
primordialul, întâiul chip,
ani după ani te chinui,
dar nu vei găsi nimic.
De-acolo se-aprind lumini
în dulce locaș omenesc,
umed și sidefiu, cu buze roz
ca o perlă cade cuvântul.
Doar anii tăi se-ofilesc
într-un alt sens,
până și-n vis: silabe –
ci pe tăcute tu treci.
*
,,Worte”
Allein: du mit den Worten
und das ist wirklich allein,
Clairons und Ehrenpforten
sind nicht in diesem Sein.
Du siehst ihnen in die Seele
nach Vor- und Urgesicht,
Jahre um Jahre – quäle
dich ab, du findest nicht.
Und drüben brennen die Leuchten
in sanftem Menschenhort,
von Lippen, rosigen, feuchten
perlt unbedenklich das Wort.
Nur deine Jahre vergilben
in einem anderen Sinn,
bis in die Träume: Silben –
doch schweigend gehst du hin.
*
,,Aprèslude”
Va trebui să-nveți să te afunzi,
acum ai noroc, alte ori te frângi,
nu te lăsa, nu da bir cu fugiții,
când se-întunecă zarea.
Îndură, rabdă, acum la pământ,
acum năvalnic, acum tăcut,
ciudată lege, scântei nu sunt,
nici măcar una – uită-te în jur:
Firea-și dorește cireșile,
deși nu prea-s flori în april,
ea roadele și le păstrează
pentru anii ei cei mai buni.
Nimeni nu știe de unde-și ia hrana,
nimeni, de va înflori vreodată coroana –
îndură, așteaptă, împlinește-te,
întunecare, îmbătrânire, și aprèslude.
*
,,Aprèslude”
Tauchen mußt du können, mußt du lernen,
einmal ist es Glück und einmal Schmach,
gib nicht auf, du darfst dich nicht entfernen,
wenn der Stunde es an Licht gebrach.
Halten, Harren, einmal abgesunken,
einmal überströmt und einmal stumm,
seltsames Gesetz, es sind nicht Funken,
nicht alleine – sieh dich um:
Die Natur mill ihre Kirschen machen,
selbst mit wenig Blüten im April
hält sie ihre Kernobstsachen
bis zu guten Jahren still.
Niemand weiß, wo sich die Keime nähren,
niemand, ob die Krone einmal blüht –
Halten, Harren, sich gewähren
Dunkeln, Altern, Apreslude.
*
,,O umbră pe zid”
Pe perete mișcate
de vântul amiezii – umbre de ramuri
destul pământ
și, cât ochiul cuprinde,
destulă lucrare
la jocul cerului.
Până unde crezi c-ai s-ajungi? Nu lăsa
ca impresii noi
să te pătrundă –
culcă-te mut,
privește-ți câmpiile,
întreaga moșie,
și rămâi mai ales
mult timp la mac,
spre-a nu uita
că-n el era vara.
dar oare unde s-a dus –
*
,,Ein Schatten an der Mauer”
Ein Schatten an der Mauer
Von Ästen, bewegt im Mittagswind,
das ist genügend Erde
und hinsichtlich des Auges
genügend Teilnahme
am Himmelsspiel.
Wie weit willst du noch gehn? Verwehre
doch neuen Eindrücken
den drängenden Charakter –
stumm liegen,
die eigenen Felder sehn,
das ganze Rittergut,
besonders lange
auf Mohn verweilen,
dem unvergeßlichen,
weil er den Sommer trug –
wo ist er hin –?”
catalinafrancoblog 