Emily Dickinson, Pentru volumul trei -,,Și de-aș spune că nu mai aștept? – What if I say I shall not wait?”

Iar cu acest poem îmi iau avânt spre un al treilea volum de traduceri din Emily, care va avea coperta aleasă de mine… Nădăjduiesc, dar cine mai știe…

Un poem închinat lui Emily o surprinde in câteva trăsături esențiale!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Linda Pastan, ”Emily Dickinson”

Noi o gândim ascunsă în rochia ei albă

printre fețe de masă împăturite și printre

săcultețele din dulapuri aerisite, ori doar ferite

vederii, expediind jeleuri, ori note fără adresă

la toți vecinii ei uluiți și surprinși din Amherst.

Excentrică cum este vremea-n New England

cu vântul tenace al minții înțepător ori tandru,

zburând în aer vreo doi iubiți pe jumate imaginați.

Și – totuși – legenda n-o să explice înțelepciunea

pură a viziunii sale, nici neastâmpărul buclucaș

al limbajului, nici cumpătarea durerii.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

We think of hidden in a white dress

among the folded linens and sachets

of well-kept cupboards, or just out of sight

sending jellies and notes with no address

to all the wondering Amherst neighbors.

Eccentric as New England weather

the stiff wind of her mind, stinging or gentle,

blew two half imagined lovers off.

Yet legend won’t explain the sheer sanity

of vision, the serious mischief

of language, the economy of pain.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Emily Dickinson, ”Conștiința are știință – This Consciousness that is aware”

Conștiința are știință

Și de vecini și de soare ..

Va fi conștientă de moarte

Dar asta numai dacă

Străbate acel interval

Al experienței, ce Omului

se deschide drept cel mai adânc

Experiment. Asta-i ajunge

Ca să-și descopere sieși

Față în față cu sine

Proprietățile,

Și că nimeni altul

Nu o să fie-n măsură

Să i le descopere.

În aventura asta

Sufletul e osândit

A fi

Păzit doar de un singur câine,

De propria-i identitate.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

This Consciousness that is aware

Of Neighbors and the Sun

Will be the one aware of Death

And that itself alone

Is traversing the interval

Experience between

And most profound experiment

Appointed unto Men —

How adequate unto itself

Its properties shall be

Itself unto itself and none

Shall make discovery —

Adventure most unto itself

The Soul condemned to be —

Attended by a single Hound

Its own identity.

Emily Dickinson, ”Tot ceea ce știu – The Only News I know”

Tot ceea ce știu

E un mesaj – în fiece zi –

De la nemurire.

Tot ceea ce văd

E azi și mâine,

Ori – poate – veșnicia.

Iar singurul întâlnit

E Domnul. Singura cale e

Existența. Iar dacă

Străbătând-o

Fi-vor și fi alte știri,

Ori vederi admirabile,

Am să v-o zic!

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

The Only News I know

Is Bulletins all Day

From Immortality.

The Only Shows I see –

Tomorrow and Today –

Perchance Eternity –

The Only One I meet

Is God – The Only Street –

Existence – This traversed

If Other News there be –

Or Admirable Show –

I’ll tell it You –

Emily Dickinson, ”Un strop de rouă – A Dew sufficed ”

Un strop de rouă e prea deajuns

Pentru o frunză …

Și m-am gândit „E așa de vastă o soartă”!

„Viața e așa de zadarnică!”

Soarele iese la muncă,

Ziua iese la joacă,

Dar nu ca să vadă ce firav

E acel strop de rouă,

Fie răpit de-o clipă,

Fie băut de un soare

Așa, în treacăt, spre mare.

Și veșnic necunoscut …

Doar o singură zi atestă

Tragedia aceea

Îngrozitoare,

Voită de neștiutele

Căi ale Domnului,

De soarta prea repede.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

A Dew sufficed itself –

And satisfied a Leaf

And thought „How vast a Destiny”!

„How trivial is Life!”

The Sun went out to work –

The Day went out to play –

But not again that Dew be seen

By Physiognomy –

Whether by Day abducted –

Or emptied by the Sun

Into the Sea – in passing –

Eternally unknown.

Attested to this Day

That awful Tragedy

By Transport’s instability

And Doom’s celerity.

Emily Dickinson, „De-i număr pe toți, eu cred – I reckon — when I count it all „

De-i număr pe toți, pe întâiul loc

Vin Poeții, Soarele apoi,

Mai apoi Vara, la urmă Cerul Înalt.

Cu asta, lista-i gata.

Dar, de mă-ntorc, Poeții-mi par

A le cuprinde pe toate,

Un inutil spectacol par celelalte;

Așa ca scriu – Poeții-s Totul:

Vara lor durează tot anul,

Pre cât li-i vrerea au soare,

Au răsăritul extravagant.

Iar, dacă, departe Raiu-i

Frumos, precum îl gândesc

Cei care i se închină,

N-ar fi prea greu ca harul

Să le împlinească Visul.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

I reckon — when I count it all —

First — Poets — Then the Sun —

Then Summer — Then the Heaven of God —

And then — the List is done —

But, looking back — the First so seems

To Comprehend the Whole —

The Others look a needless Show —

So I write — Poets — All —

Their Summer — lasts a Solid Year —

They can afford a Sun

The East — would deem extravagant —

And if the Further Heaven —

Be Beautiful as they prepare

For Those who worship Them —

It is too difficult a Grace —

To justify the Dream —

Emily Dickinson, ”De ani buni plecată de acasă – I Years had been from Home”

I Years had been from Home”

De Ani buni plecată de Acasă,

Acum înaintea Ușii,

Nu îndrăzneam să intru,

Ca nu cumva vreo Față,

Nemaivăzută vreodată,

Ațintindu-mă cu privirea

Să mă întrebe cu ce problemă.

„Problema-i chiar viața pe care am lăsat-o!

A mai rămas ceva?”

M-am sprijinit pe Spaimă.

Am zăbovit cu Înainte,

Rostogolindu-se ca un Ocean

Ce mi s-ar sparge-n ureche.

Am râs prăbușita într-unRâs

Că mi-ar fi groază de-o Ușă, c-aș fi

Cuprinsă de Consternare, eu care

Nicicând mai-nainte nu tresărisem.

Cu grijă mi-am sprijinit de zăvor

Mâinile tremurânde. M-am dat în spate

Ca nu cumva să sară îngrozitoarea Ușă

Trântindu-mă la podea.

Mi-am mișcat apoi Degetele

Cu precauții de Sticlă,

Și m-am ținut de urechi, și ca un Hoț

Fugii gâfâind din Casă.

-traducere de Catalina Franco-
______________________________

De Ani buni plecată de Acasă,

Acum înaintea Ușii,

Nu îndrăzneam să intru,

Ca nu cumva vreo Față,

Nemaivăzută vreodată,

Ațintindu-mă cu privirea

Să mă întrebe cu ce problemă.

„Problema-i chiar viața pe care am lăsat-o!

A mai rămas ceva?”

M-am sprijinit pe Spaimă.

Am zăbovit cu Înainte,

Rostogolindu-se ca un Ocean

Ce mi s-ar sparge-n ureche.

Am râs prăbușită într-un Râs

Că mi-ar fi groază de-o Ușă, și-aș fi

Cuprinsă de Consternare, eu care

Vreodată înainte nu tresărisem.

Cu grijă mi-am sprijinit de zăvor

Mâinile tremurânde. M-am dat în spate

Ca nu cumva să sară îngrozitoarea Ușă

Trântindu-mă la podea.

Mi-am mișcat apoi Degetele

Cu precauții de Sticlă,

Și m-am ținut de urechi și, gâfâind,

Ca un Hoț am fugit din Casă.

-traducere de Catalina Franco-
______________________________

I Years had been from Home

And now before the Door

I dared not enter, lest a Face

I never saw before

Stare stolid into mine

And ask my Business there –

“My Business but a Life I left

Was such remaining there?”

I leaned opon the Awe –

I lingered with Before –

The Second like an Ocean rolled

And broke against my ear –

I laughed a crumbling Laugh

That I could fear a Door

Who Consternation compassed

And never winced before.

I fitted to the Latch

My Hand, with trembling care

Left back the awful Door should spring

And leave me in the Floor –

Then moved my Fingers off

As cautiously as Glass

And held my ears, and like a Thief

Fled gasping from the House –

Explore I years had been from Home

**
Ii va fi fost groază lui Emily să se întoarcă în casa lăsată cu ceva ani în urmă, poate cu Trecutul, dar de groază a fost și cu traducerea!

De nu mă credeți, încercați!

Emily Dickinson, ”Aici e un lăstar de creier – This is a Blossom of the Brain”

Emily Dickinson, ”Poate vrei vară!? – Would you like summer?”

Poate vrei vară!?

Încearc-o pe-a noastră.

Vrei mirodenii? Ia-le de acolo!

Suferi!? La fierbințeală-s buni fragii!

De osteneală? Plapumă de păpădie!

Ostatec! Iertare dau trandafirii!

Ai amețeli! Nu uita violetele!

Leșini! Flacoane cu aer!

Chiar și de Moarte-i un leac de zâne.

Care-o fi, domnule?

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Would you like summer?Taste of ours.

Spices? Buy here!

Ill! We have berries, for the parching!

Weary! Furlongs of down!

Peplexed! Estates of violet trouble ne’er looked on!

Captive! We bring reprieve of roses!

Fainting! Flasks of air!

Even for Death, a fairy medicine.

But, wich is it, sir?

**

Dickinson adoptă multe voci în poemele ei, unele jucăușe, altele copilărești, altele mistice, altele tragice. Aici ea este un negustor care își vinde marfa.

Are leac pentru toate bolile: condimente, fructe de pădure, cuverturi de puf, violete, trandafiri și aerul proaspăt al verii.

Poemul a fost inclus într-o scrisoare către dragul ei Samuel Bowles, care era bolnav. În scrisoare, Emily îi spune că ea, Sue și Vinnie vorbesc mereu despre sănătatea lui și îi doresc binele. (Emily, care l-a iubit, Sue care a fost foarte atrasă de el, iar Vinnie – cine știe?)

Emily Dickinson, ”„Mama” nu-și uită vreodată puii – “Mama” never forgets her birds”

„Mama” nu-și uită vreodată puii,

Chiar dacă-ntr-un alt copac

Se uită în jos la fel de des,

La fel de tandru,

Cum privea la micul ei cuib muritor,

Pe când cu grijă abilă-l țesuse:

De-ar fi să-i cadă vreo ”vrăbiuță”,

Ea ”ar zări-o” de sus.

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________

“Mama” never forgets her birds –

Though in another tree.

She looks down just as often

And just as tenderly,

As when her little mortal nest

With cunning care she wove –

If either of her “sparrows fall”,

She “notices” above.

Emily Dickinson, ”Un cerb rănit face un salt în înalt. – A wounded Deer – leaps highest”

Un cerb rănit face un salt în sus,

Spune un vânător.

E numai extazul morții: apoi

Se prăbușește mut!

Din stânca lovită țâșnește apa!

Călcată în picioare, bubuie arma!

Obrazul e cel mai roșu

Exact unde ustură febra!

Iar voioșia vrea a ascunde

Acea neliniște-n care

Nimeni să nu-și dea seama

Că iese sânge din rană!

-traducere de Catalina Franco-

__________________________

A wounded Deer – leaps highest –

I’ve heard the Hunter tell –

‘Tis but the extasy of death –

And then the Brake is still!

The smitten Rock that gushes!

The trampled Steel that springs!

A Cheek is always redder

Just where the Hectic stings!

Mirth is the mail of Anguish

In which it cautious Arm,

Lest anybody spy the blood

And „you’re hurt” exclaim!

**

Căpriorul rănit, care sare mai sus ca niciodată în extazul morții, ca să cadă înapoi mut; stânca biblică lovită de Moise, din care apă țâșnește brusc; arma care trage când este călcată în picioare de cei care ar dori s-o supună; obrazul care se înroșește acolo unde febra arde cel mai tare.

Toate aceste imagini încearcă ascunderea angoasei în spatele paravanului unei bucurii exterioare, afișată doar spre a nu fi motiv de trecătoare compasiune, ori din dureroasă mândrie.

Emily Dickinson, ”Când număr semințele – When I count the seeds”

Când număr semințele

Semănate pe dedesubt

Spre a înflori când și când,

Când îi văd pe oameni

Așa de jos așezați

Spre-a fi-îngăduiți în înalt,

Când mă gândesc la grădina

– De muritori nevăzută -,

Îi culeg floarea credinței,

Evit să-i fiu albină:

La așa vară pot să renunț

Fără vreo ezitare.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

When I count the seeds

That are sown beneath –

To bloom so, bye and bye –

When I con the people

Lain so low –

To be received as high –

When I believe the garden

Mortal shall not see –

Pick by faith it’s blossom

And avoid it’s Bee,

I can spare this summer – unreluctantly.

**

O declarație de dragoste pentru viață?! Ori?!

(Trupurile ce zac în mormânt par a nu ar fi altceva decât semințe gata să înflorească în veșnica vară divină. Dar noi, muritorii, nu o putem vedea decât prin credință, nu-i culegem nectarul, așa precum albina din florile grădinilor pământești.

Dacă „vara aceasta” e vara pământească a albinei, atunci putem renunța la vara efemeră a vieții, rămânându-ne certitudinea nemuririi;

Dacă e vara promisă de credință, atunci putem renunța cu ușurință la acea vară îndepărtată și evanescentă, pentru a ne bucura de vara apropiată și concretă, care se arată fără văluri ochilor noștri.)


Emily Dickinson, ”De ani buni plecată de acasă – I Years had been from Home”

Emily Dickinson, ”Nu e nevoie să fii o odaie ca să fii bântuit – One need not be a Chamber—to be Haunted”

Nu e nevoie să fii o odaie ca să fii bântuit,

Nu-i nevoie să fii o casă.

În creier sunt încăperi mai mari

Ca spațiul material,

Mult mai sigură ca întâlnirea

În miez de noapte cu o fantomă

E confruntarea înauntru-i

C-o gazdă mult mai rece.

Mult mai sigur e-n mănăstire

Galopul fantomelor,

Decât, neînarmat, întâlnirea cu sine,

Într-un loc singuratic.

De noi înșine ascunși, în spatele nostru,

Ar trebui să ne temem mai mult.

Asasinul ascuns în odaia noastră

E mai puțin teribil.

Trupu-împrumută un revolver,

Ori bate ușa în cuie,

Privind mai sus la o alta nălucă,

Ori la mai multe.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

One need not be a Chamber—to be Haunted—

One need not be a House—

The Brain has Corridors—surpassing

Material Place—

Far safer, of a Midnight Meeting

External Ghost

Than its interior Confronting—

That Cooler Host.

Far safer, through an Abbey gallop,

The Stones a’chase—

Than Unarmed, one’s a’self encounter—

In lonesome Place—

Ourself behind ourself, concealed—

Should startle most—

Assassin hid in our Apartment

Be Horror’s least.

The Body—borrows a Revolver—

He bolts the Door—

O’erlooking a superior spectre—

Or More—

**

Ar trebui să ne temem de propriile noastre gânduri și temeri, mai degrabă decât de presupusa apariție a unei fantome ori de „asasinul ascuns în cămară”. Uită de casele bântuite sau de caii fantomatici auziți în vechile mănăstiri; adevărata teroare este în noi înșine.

Înaintea lui Freud, Emily vine cu ideea de „inconștient”, unde se afla adevăratele noastre dorințe și spaime, în mare parte ascunse nouă). Iar frica de necunoscut este una dintre cele mai puternice temeri. Demonii minții ne fac să tremurăm și ne pândesc dinăuntru.


Emily Dickinson, ”Dulce-i schimbarea, inima totuși – Crisis is sweet and yet the Heart”

Dulce-i schimbarea, inima totuși

În ce o privește

Are o zestre latentă

Necunoscută de neștiutor.

Pe cea mai falnică roză de-o întrebi

Ce încântare ar dori

O să-ți răspundă cu un suspin:

Extazul îmbobocirii.

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________

Crisis is sweet and yet the Heart

Upon the hither side

Has Dowers of Prospective

Surrendered by the Tried –

Inquire of the proudest Rose

Which rapture – she preferred

And she will tell you sighing –

The transport of the Bud –

**

Privim cu nostalgie la starea de mugure, când doruri și speranțe – și nu amintiri – ne-au făcut inima să ne zboare.

_____________

Emily Dickinson, ,,Și de-aș spune că nu mai aștept? – What if I say I shall not wait?”

Și de-aș spune că nu mai aștept?
De-aș străpunge poarta de carne
Și la tine-aș veni, eliberată?
Și de m-aș feri de povara mortală
– Uite unde mă doare, – destulă!
Și libertatea mi-aș cuceri-o?
Ei să ne prindă n-ar mai putea,
De ar găsi închisori, armele de-ar ruga; –
Fără sens, e acum, pentru mine,
Ca râsul de-acum o oră,
Ca dantelele, ca un spectacol,
Ori cum cel care ieri murea!

-traducere de Catalina Franco-
_________________________________

What if I say I shall not wait?
What if I burst the fleshly gate
And pass, escaped, to thee?
What if I file this mortal off,
See where it hurt me,—that ’s enough,—
And wade in liberty?
They cannot take us any more,—
Dungeons may call, and guns implore;
Unmeaning now, to me,
As laughter was an hour ago,
Or laces, or a travelling show,
Or who died yesterday!

______________________-

Emily Dickinson, ”Un cerb rănit face un salt în înalt. – A wounded Deer – leaps highest”

Un cerb rănit face un salt în sus,

Spune un vânător.

E numai extazul morții: apoi

Se prăbușește mut!

Din stânca lovită țâșnește apa!

Călcată în picioare, bubuie arma!

Obrazul e cel mai roșu

Exact unde ustură febra!

Iar voioșia vrea a ascunde

Acea neliniște-n care

Nimeni să nu-și dea seama

Că iese sânge din rană!

-traducere de Catalina Franco-

__________________________

A wounded Deer – leaps highest –

I’ve heard the Hunter tell –

‘Tis but the extasy of death –

And then the Brake is still!

The smitten Rock that gushes!

The trampled Steel that springs!

A Cheek is always redder

Just where the Hectic stings!

Mirth is the mail of Anguish

In which it cautious Arm,

Lest anybody spy the blood

And „you’re hurt” exclaim!

**

Căpriorul rănit, care sare mai sus ca niciodată în extazul morții, ca să cadă înapoi mut; stânca biblică lovită de Moise, din care apă țâșnește brusc; arma care trage când este călcată în picioare de cei care ar dori s-o supună; obrazul care se înroșește acolo unde febra arde cel mai tare.

Toate aceste imagini încearcă ascunderea angoasei în spatele paravanului unei bucurii exterioare, afișată doar spre a nu fi motiv de trecătoare compasiune, ori din dureroasă mândrie.

__________________________

Emily Dickinson, ”„Mama” nu-și uită vreodată puii – “Mama” never forgets her birds”

„Mama” nu-și uită vreodată puii,

Chiar dacă-ntr-un alt copac

Se uită în jos la fel de des,

La fel de tandru,

Cum privea la micul ei cuib muritor,

Pe când cu grijă abilă-l țesuse:

De-ar fi să-i cadă vreo ”vrăbiuță”,

Ea ”ar zări-o” de sus.

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________

“Mama” never forgets her birds –

Though in another tree.

She looks down just as often

And just as tenderly,

As when her little mortal nest

With cunning care she wove –

If either of her “sparrows fall”,

She “notices” above.

___________________

Emily Dickinson, ”Poate vrei vară!? – Would you like summer?”

Poate vrei vară!?

Încearc-o pe-a noastră.

Vrei mirodenii? Ia-le de acolo!

Suferi!? La fierbințeală-s buni fragii!

De osteneală? Plapumă de păpădie!

Ostatec! Iertare dau trandafirii!

Ai amețeli! Nu uita violetele!

Leșini! Flacoane cu aer!

Chiar și de Moarte-i un leac de zâne.

Care-o fi, domnule?

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Would you like summer?Taste of ours.

Spices? Buy here!

Ill! We have berries, for the parching!

Weary! Furlongs of down!

Peplexed! Estates of violet trouble ne’er looked on!

Captive! We bring reprieve of roses!

Fainting! Flasks of air!

Even for Death, a fairy medicine.

But, wich is it, sir?

**

Dickinson adoptă multe voci în poemele ei, unele jucăușe, altele copilărești, altele mistice, altele tragice. Aici ea este un negustor care își vinde marfa.

Are leac pentru toate bolile: condimente, fructe de pădure, cuverturi de puf, violete, trandafiri și aerul proaspăt al verii.

Poemul a fost inclus într-o scrisoare către dragul ei Samuel Bowles, care era bolnav. În scrisoare, Emily îi spune că ea, Sue și Vinnie vorbesc mereu despre sănătatea lui și îi doresc binele. (Emily, care l-a iubit, Sue care a fost foarte atrasă de el, iar Vinnie – cine știe?)

_______________

Emily Dickinson,”Ei, și ce dacă?”

Eu cred că lumea e mică,

Spaima e nesfârșită.

Suferă mulți.

Ei, și ce dacă?

Eu cred că putem muri:

Cel mai puternic avânt

Nu poate opri căderea.

Ei, și ce dacă?

Eu cred că în ceruri ceva

Cumva chiar o fi:

Noi ecuații, noi date…

Ei, și ce dacă ?

-traducere de Catalina Franco-

_________________________

I reason, Earth is short–

And Anguish–absolute–

And many hurt,

But, what of that?

I reason, we could die–

The best Vitality

Cannot excel Decay,

But, what of that?

I reason, that in Heaven–

Somehow, it will be even–

Some new Equation, given–

But, what of that?


Emily Dickinson, ”Peste gard – Over the fence”

Peste gard

Cresc căpșunile.

Peste gard,

Eu o știu, pot urca, dacă încerc!

Fructele sunt frumoase!

Dar șorțul de mi-l pătez

Cu siguranță că Dumnezeu

O să mă certe!

O, dragă, eu cred

Că de-ar fi un băiat,

El ar urca, să poată!

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Over the fence –

Strawberries – grow –

Over the fence –

I could climb – if I tried, I know –

Berries are nice!

But – if I stained my Apron –

God would certainly scold!

Oh, dear, – I guess if He were a Boy –

He’d – climb – if He could!

**

Fructul dorit. Fructul oprit.

O poezie de dragoste pentru Sue, pentru care Emily a nutrit sentimentele puternice: dragoste, frustrare, durere, dorință, amărăciune… Dacă era băiat, cine știe…

_______________________

Emily Dickinson, ”Eram o Phebe – nimic mai mult – I was a Phebe – nothing more ”

Eram o Phoebe – nimic mai mult –

O Phoebe – numai atât –

Nota micuță neobservată de alții

De mine fu pusă la locu-i.

Trăiam prea jos spre a fi căutată –

Prea timidă – ca să fi fost blamată –

O Phoebe lasă o prea mică urmă

Pe palierele faimei –

-traducere de Catalina Franco-

________________________________

I was a Phebe – nothing more –

A Phebe – nothing less –

The little note that others dropt

I fitted into place –

I dwelt too low that any seek –

Too shy, that any blame –

A Phebe makes a little print

Upon the Floors of Fame –

**

Phebe – cuvânt cu sugestii onomatopeice – desemnează o pasăre mică, răspândită în estul Statelor Unite.

O altă posibilă referință ar putea fi însă Phoebe, purtătoarea scrisorii Sfântului Pavel către Romani (16,1: „O recomand pe Phoebe, sora noastră, diaconiță a Bisericii din Cencre”), citată ca un personaj în umbră, purtătoare a ceva ce nu este al ei.

Dacă „Phebe” e micuța pasăre, comparația este cu un neînsemnat locuitor al naturii, ale cărui note sunt ascultate de puținii care știu să le înțeleagă;

dacă acceptăm sugestia biblică, imaginea este aceea a poetului care primește cuvintele de la cineva mai înalt și le face cunoscute lumii.

_________________________-

Emily Dickinson, ”Un spasm, primăvara, e mai vizibil –

A Pang is more conspicuous in Spring”

Un spasm, primăvara, e mai vizibil

Prin opoziție cu tot ce cântă:

Nu numai cu păsările, dar și cu mințile,

Chiar și cu vânturile – clipe strălucitoare

Când cel pentru care au cântat e distrus

Cui îi pasă de melodia unei păsări albastre –

De aceea Învierea avu de așteptat

Până ce Piatra a fost mutată.

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________

A Pang is more conspicuous in Spring

In contrast with the things that sing

Not Birds entirely – but Minds –

And Winds – Minute Effulgencies

When what they sung for is undone

Who cares about a Blue Bird’s Tune –

Why, Resurrection had to wait

Till they had moved a Stone –

**

Raiul poate să aștepte

Pământul este plin de semnele infinite ale Renașterii Naturii. Cântecul unei păsări este o adevărată trezire, un miracol care se întâmplă în fiecare primăvară în jurul oamenilor. Învierea va trebui să aștepte înainte ca piatra Sfântului Mormânt să se deschidă pentru a le spune oamenilor că există „Învierea”!

Adevărata trezire este în Natură, Altar al VIEȚII

_______________________-

Emily Dickinson, ”Vara are două începuturi – Summer has two Beginnings”

Vara are două începuturi.

Începe o dată în iunie,

Și încă o dată-n octombrie,

Mișcându-ne din nou.

Fără tam-tam-uri, poate,

Dar mult mai îndurătoare –

Ca liniștita plecare

A unui chip dispărut

În depărtarea memoriei.

Plecată, apoi, de-a pururi –

De-a pururi – până în mai –

De-a pururi e trecător,

Afară doar pentru cei ce mor.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Summer has two Beginnings –

Beginning once in June –

Beginning in October

Affectingly again –

Without, perhaps, the Riot

But graphicer for Grace –

As finer is a going

Than a remaining Face –

Departing then – forever –

Forever – until May –

Forever is deciduous –

Except to those who die –

**

Vara ce vine in iunie și vara indiană – cea din octombrie – cu toate deosebirile dintre ele, deși anunță toamna, cu frig și întuneric, pleacă doar întru veșnica – dar trecătoarea lor reîntoarcere. Definitivă e numai vara celor ce mor.

_________________

Emily Dickinson, ”A vedea-o – To see her”

A vedea-o e o Pictură –

A auzi-o e-o Melodie –

A o cunoaște e-o Nebunie

Nevinovată ca iunie –

A n-o cunoaște-i Durere –

Iar a avea-o Prietenă –

Căldură de parcă Soarele

Ți-ar străluci în mână.

-traducere de Catalina Franco-

___________________

To see her is a Picture −

To hear her is a Tune −

To know her an Intemperance

As innocent as June −

To know her not − Affliction −

To own her for a Friend

A warmth as near as if the Sun

Were shining in your Hand.


-fragment dintr-o scrisoare adresata fratelui-

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Emily Dickinson, ”aici avem un alt cer – there is another sky”

… aici avem un alt cer,

mereu senin și drept

aici avem un alt soare,

deși e întuneric,

Austin,

nu gândi la pădurea uscată,

nu gândi la câmpia tăcută,

aici avem o mică pădure

mereu cu frunza verde,

o grădina mai luminoasă,

unde nu a fost ger vreodată,

cu flori mereu colorate,

aici aud bâzâind

albina strălucitoare,

rogu-te, fratele meu,

în grădina mea vino! …

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

there is another sky,

ever serene and fair,

and there is another sunshine,

tho’ it be darkness there –

never mind faded forests, Austin,

never mind silent fields –

here is a little forest

whose leaf is ever green –

here is a brighter garden –

where not a frost has been,

in it’s unfading flowers

I hear the bright bee hum,

prithee, my Brother,

into my garden come!

____________________

Emily Dickinson, ”Triumful e de de mai multe feluri – Triumph – may be of several kinds”

Triumful e de de mai multe feluri.

Este triumful din încăpere,

Când Moartea, bătrâna împărăteasă,

E învinsă prin cucernicie.

Este triumful minții înalte,

Când, îndelung înfruntat, Adevărul

În neclintirea-i înaintează

Spre zeul suprem – spre multitudine.

Este triumf când respingi

Momelile ispitei,

Cu-n ochi spre Raiul repudiat

Cu altul spre păcat.

Însă triumful cel mai sever

E când privim chiar în noi,

Când, goi și liberi, suntem achitați,

La Judecată Supremă.

-traducere de Catalina Franco-

____________________________

Triumph – may be of several kinds –

There’s Triumph in the Room

When that Old Imperator – Death –

By Faith – be overcome –

There’s Triumph of the finer mind

When Truth – affronted long –

Advance unmoved – to Her Supreme –

Her God – Her only Throng –

A Triumph – when Temptation’s Bribe

Be slowly handed back –

One eye upon the Heaven renounced –

And One – upon the Rack –

Severer Triumph – by Himself

Experienced – who pass

Acquitted – from that Naked Bar –

Jehovah’s Countenance –

**

Triumful credinței, triumful raționalității înaintea singurei sale divinități: intelectul, triumful in fața ispitelor de tot felul.

Dar cel mai sever triumf, cel mai acut, cel mai riguros e cel pe care îl trăim uitându-ne în noi înșine, înaintea instanței supreme.


Emily Dickinson, ”Gloria e ceva strălucitor și tragic – Glory is that bright tragic thing”

Gloria e ceva strălucitor și tragic

Pentru o clipă

Înseamnă putere

Înflăcărează un biet nume

Ce nu simțise

Vreodată soarele

Înlocuit suav

Cu uitarea.

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________

Glory is that bright tragic thing

That for an instant

Means Dominion

Warms some poor name

That never felt the Sun

Gently replacing

In oblivion –

______________

Emily Dickinson, ”Picioare noi roiesc prin grădină – New feet within my garden go”

Picioare noi roiesc prin grădină.
Degete noi îmi sapă pajiștea.
Un trubadur în vârful ulmului
Își trădează singurătatea.

Noii copii se joacă-n iarbă.
Iar, dedesubt, ostenită, o nouă odihnă.
Îngândurată se întoarce primăvara,
Și, punctuală, neaua!

-traducere de Catalina Franco-


New feet within my garden go—
New fingers stir the sod—
A Troubadour upon the Elm
Betrays the solitude.

New children play upon the green—
New Weary sleep below—
And still the pensive Spring returns—
And still the punctual snow!

_____________-

Emily Dickinson, ”Fără singurătatea mea – It might be lonelier”

Fără singurătatea mea

Aș fi poate mai singură.

M-am învățat cu soarta.

Altceva – poate pacea –

Ar rupe întunericul

Și-ar umple odaia,

Prea neîncăpătoare

Spre-a-i primi Taina.

Speranța nu mă iubește:

Intrusă fiind, ar putea

Să profaneze locul durerii

Cu dulcile-i îmbieri.

Mai simplu ar fi

Să eșuez la țărm,

Decât s-ating seninul meu istm,

Spre-a muri de încântare.

-traducere de Catalina Franco-

__________________________

It might be lonelier

Without the Loneliness —

I’m so accustomed to my Fate —

Perhaps the Other — Peace —

Would interrupt the Dark —

And crowd the little Room —

Too scant — by Cubits — to contain

The Sacrament — of Him —

I am not used to Hope —

It might intrude upon —

Its sweet parade — blaspheme the place —

Ordained to Suffering —

It might be easier

To fail — with Land in Sight —

Than gain — My Blue Peninsula —

To perish — of Delight —

**

Emily cunoaște deja Singurătatea și poate că vrea altceva. Cu toate acestea, se teme că renunțarea la asta va duce la o singurătate și mai mare. Emily ar prefera să se înece cu pământul la vedere, decât să ajungă la țărm doar pentru a „pieri – de Încântare”.


Emily Dickinson, ”Să fiu uitată de tine – To be forgot by thee”

Să fiu uitată de tine

Ar depăși amintirea

Minților altora

Nu poate inima

Să uite

Dacă nu se gândește

La ce respinge

Am fost privită cândva

Și din uitare înălțată

O singură dată

Spre-a ține minte ce

Merită a fi uitat

Neînsemnata mea faimă

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________

To be forgot by thee

Surpasses Memory

Of other minds

The Heart cannot forget

Unless it contemplate

What it declines

I was regarded then

Raised from oblivion

A single time

To be remembered what –

Worthy to be forgot

My low renown

**

A fi uitat înseamnă a fi fost în mintea cuiva. Cineva care ne-a făcut să ne simțim ridicați din întunericul uitării; timpul face ca amintirea sau uitarea să nu aibă sens, iar faima efemeră.

și nu merită decât să cadă înapoi în acea uitare din care a fost scăzută trecător de un sentiment sau de o privire.


Emily Dickinson, ”Noi picioare roiesc prin grădină – New feet within my garden go”

Noi picioare roiesc prin grădină.

Noi degete treiera iarba.

Un trubadur în vârful ulmului

Își trădează singurătatea.

Noii copii se joacă-n iarbă.

Iar, dedesubt, ostenită, o nouă odihnă.

Îngândurată se întoarce primăvara,

Și, punctuală, neaua!

-traducere de Catalina Franco-

___________________________

New feet within my garden go—

New fingers stir the sod—

A Troubadour upon the Elm

Betrays the solitude.

New children play upon the green—

New Weary sleep below—

And still the pensive Spring returns—

And still the punctual snow!

**

Cu decenii înainte ca TS Eliot să scrie celebrele sale versuri de deschidere din The Waste Land, în care cruzimea lui April este un rezultat direct al dezvoltării unei noi vieți care crește din „țara moartă”, Emily Dickinson pare să exprime un sentiment similar. Morții zac sub pământ și există ceva crud în faptul că viața continuă – primăvara este chiar „gânditoare”, ceea ce sugerează că posedă conștiință și știe ce face – când atât de mulți zac morți sub pământ. Emily a fost cunoscută mai mult ca grădinar decât ca poet: „New feet inside my garden go” este despre noile generații care pun piciorul în ”grădina” ei, în timp ce anotimpurile continuă să se tot rotească, amintindu-ne de legătura dintre truda omenirii (lucrarea în grădină) și ciclul vast și etern al naturii.


Emily Dickinson, ”Gloria e ceva strălucitor și tragic – Glory is that bright tragic thing”

Gloria e ceva strălucitor și tragic

Pentru o clipă

Înseamnă putere

Înflăcărează un biet nume

Ce nu simțise

Vreodată soarele

Înlocuit suav

Cu uitare.

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________

Glory is that bright tragic thing

That for an instant

Means Dominion

Warms some poor name

That never felt the Sun

Gently replacing

In oblivion –


Miguel de Unamuno, ”Sunt ochi ce privesc, sunt ochi ce visează – Hay ojos que miran, hay ojos que sueñan”

Miguel de Unamuno, ”Sunt ochi ce privesc, sunt ochi ce visează – Hay ojos que miran, hay ojos que sueñan”

Sunt ochi ce privesc, – sunt ochi ce visează,

Sunt ochi care speră, – sunt ochi care cheamă,

Sunt ochi ce surâd – cu plăcutul lor râs,

Sunt ochi care plâng – cu al durerii plâns,

Unii înauntru – alții-n afară.

Sunt ca florile – ce pe pământ se ridică.

Însă ochii tăi verzi, Teresa mea veșnică,

Cei ce vor fi – mâna ta de iarbă,

Mă privesc, mă visează, și mă așteaptă, mă cheamă,

Îmi râd bucuroși – cu plăcutul lor râs

Cu jale mă plâng – cu al durerii plâns,

Din adânc de pământ, din pământul-de afară.

În ochii tăi m-am născut, ai tăi ochi mă creează,

În ochii tăi trăiesc eu – al sferei mele soare,

În ochii tăi mor, – casă a mea și cărare,

Ochii tăi mormântul, – ochii tăi pământul.

-traducere de Catalina Franco-

_________________________

Hay ojos que miran, -hay ojos que sueñan,

Hay ojos que llaman, -hay ojos que esperan,

Hay ojos que ríen -risa placentera,

Hay ojos que lloran -con llanto de pena,

Unos hacia adentro -otros hacia fuera.

Son como las flores -que cría la tierra.

Mas tus ojos verdes, -mi eterna Teresa,

Los que están haciendo -tu mano de hierba,

Me miran, me sueñan, -me llaman, me esperan,

Me ríen rientes -risa placentera,

Me lloran llorosos -con llanto de pena,

Desde tierra adentro, -desde tierra afuera.

En tus ojos nazco, -tus ojos me crean,

Vivo yo en tus ojos -el sol de mi esfera,

En tus ojos muero, -mi casa y vereda,

Tus ojos mi tumba, -tus ojos mi tierra.

Cesare Pavese, ”Vară – Estate”

Cesare Pavese, ”Vară – Estate”

Reapăruse femeia cu ochii întredeschiși,

cu trupul pârguit, plimbându-se pe stradă.

Se uita drept în față, mâna întinzându-și

în nemișcarea străzii. Reapăruse totul.

În nemișcarea luminii zilei departe

memoria fu sfâșiată. Femeia își ridicase

fruntea ei clară, reapăruse privirea

ei de atunci. Mâna ei încordată, precum

și neliniștea strânsă erau ca și-atunci.

Totul recăpătase culoare și viață

în privirea ei vie, în gura-i întredeschisă.

Adevărul îndepărtatelor zile se întorsese,

în nemișcarea imensă a verii veniră

deodată blânde adieri și culori în privirea

din ochii aceia supuși. Se întorsese neliniștea

pe care dulceața nici unor buze deschise

n-o poate alina. Se adunase rece un cer imobil

în ochii aceia.

În acel calm, amintirea

blândei lumini a timpului era ca un supus

muribund, era o fereastră deja, în ceață, pierită.

Iar amintirea era sfâșiată. Neliniștea încordată

a mâinii ușoare reaprinsese culorile,

și vara și căldura sub cerul viu.

Dar gura întredeschisă, privirea aplecată

nu au dat viață decât unei inumane și grele tăceri.

-traducere de Catalina Franco-

_________________________

È riapparsa la donna dagli occhi socchiusi

e dal corpo raccolto, camminando per strada.

Ha guardato diritto tendendo la mano,

nell’immobile strada. Ogni cosa è riemersa.

Nell’ímmobile luce dei giorno lontano

s’è spezzato il ricordo. La donna ha rialzato

la sua semplice fronte, e lo sguardo d’allora

è riapparso. La mano si è tesa alla mano

e la stretta angosciosa era quella d’allora.

Ogni cosa ha ripreso i colori e la vita

allo sguardo raccolto, alla bocca socchiusa.

È tornata l’angoscia dei giorni lontani

quando tutta un’immobile estate improvvisa

di colori e tepori emergeva, agli sguardi

di quegli occhi sommessi. È tornata l’angoscia

che nessuna dolcezza di labbra dischiuse

può lenire. Un immobile cielo s’accoglie

freddamente, in quegli occhi.

Fra calmo il ricordo

alla luce sommessa dei tempo, era un docile

moribondo cui già la finestra s’annebbia e scompare.

Si è spezzato il ricordo. La stretta angosciosa

della mano leggera ha riacceso i colori

e l’estate e i tepori sotto il viviclo cielo.

Ma la bocca socchiusa e gli sguardi sommessi

non dan vita che a un duro inumano silenzio.

Nino Pedretti, ”Liniștea – Il silenzio”

Nino Pedretti, ”Liniștea – Il silenzio”

Îmi amintesc cum mama

intra în odaia-mi

era în mai

la țară

greieri țeseau

pe undeva departe.

În aerul dulce

ca după o febră

stăteam în liniștea aceea

ce de peste tot venea.

-traducere de Catalina Franco-

_________________________

Ricordo che mia madre

entrava nella mia stanza

ed era maggio

e i grilli cucivano la campagna

là lontano.

Nell’aria dolce

come dopo una febbre

stavamo in quel silenzio

che entrava dappertutto.

Dorothy Parker, ”Ci nu uita – But Not Forgotten”

Dorothy Parker, ”Ci nu uita – But Not Forgotten”

Cred, nu contează pe unde umbli, pe ce cărare,

Că voi fi cu tine încă mult timp pe cale.

Chiar de fi-vei să treci prin ținutul blondelor iele,

Tu n-o să uiți prea curând degetele mele,

Nici felul în care-mi țineam fruntea sus,

Nici vorbele fierbinți pe care ți le-am spus.

O să mă vezi aceeași mereu și albă și mică,

Zâmbind în nopțile cu cer de sticlă,

Pe talia ta bratele mele-o să simți când

Zorii veni-vor din aripi a dor fluturând.

Cred, și nu contează pe unde vei rătăci,

Că-mi vei păstra-amintirea și noapte și zi,

Imaginea-mi te va însoți, chiar și fără mine,

Noile tale iubiri ști-vor farmecul de unde-ți vine.

-traducere de Catalina Franco-

__________________________

I think, no matter where you stray,

That I shall go with you a way.

Though you may wander sweeter lands,

You will not soon forget my hands,

Nor yet the way I held my head,

Nor all the tremulous things I said.

You still will see me, small and white

And smiling, in the secret night,

And feel my arms about you when

The day comes fluttering back again.

I think, no matter where you be,

You’ll hold me in your memory

And keep my image, there without me,

By telling later loves about me.

Thomas Stearns Eliot

”În tradiția critică, este în mare măsură evident că Eliot nu poate fi înțeles sau apreciat fără conștientizarea efectului pe care l-a avut războiul asupra lui. Este în mare parte evident de ce războiul este folosit pentru a explica că oricine la aceeași vârstă, sau în jurul vârstei lui Eliot, a experimentat-o ​​într-un fel. Dar specificul și intensitatea emoțională obținute de Eliot în The Waste Land, probabil cel mai influent poem din limba engleză, nu sunt pe deplin înțelese atunci când sunt privite ca un alt artefact al Generației Pierdute. Efectul pe care l-a avut războiul asupra lui Eliot este un argument de nestingherit. Nicio altă operă artistică occidentală care cântărește greutatea The Waste Land nu este atât de imediat și intim legată de un cataclism istoric cardinal, fiind totuși în același timp radicală (în sensul original al termenului) suficient de apropiată, dar și suficient de îndepărtată, de imaginație. suficient, genial.suficient, deloc reminiscent și nu suficient de obișnuit pentru a putea măsura o catastrofă umană de acest ordin. Poate că Pound se gândea la The Waste Land când spunea că poezia este noutatea care rămâne nouă.

Cunoscutul pasaj din Tradiția și talentul individual sună: „Poezia nu este un mod de a elibera emoția, ci o evadare din emoție; nu este o expresie a personalității cuiva, ci o evadare din personalitate. Dar, desigur, doar cei care au personalități și emoții știu ce înseamnă să vrei să evadezi de aceste lucruri”.

Elizabeth Bishop, ”Dragă, busola mea – Dear, my compass”

Deși atipic, un poem de iubire – totuși!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Elizabeth Bishop, ”Dragă, busola mea – Dear, my compass”

Dragă, busola mea,

încă arată spre nord

spre căsuțe de lemn

spre ochi senini,

la basme unde

cu blonde bucle

fiii mai mici

aduc acasă gâsca,

cu iubire-n căpițe

de fân,

cu protestanți și cu

mari băutori…

Întârzie primăvara,

dar merișorul

sălbatic

coace-n rubine

afine

în stropi de sânge,

iar lebedele

pot să vâslească

în apă înghețată,

așa fierbinte e sângele

în labele palmate.

— Și, cum e frig, tu, dragă,

hai mai devreme în pat,

dar niciodată

nu-l păstra cald.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

Dear, my compass

still points north

to wooden houses

and blue eyes,

fairy-tales where

flaxen-headed

younger sons

bring home the goose,

love in hay-lofts,

Protestants, and

heavy drinkers…

Springs are backward,

but crab-apples

ripen to rubies,

cranberries

to drops of blood,

and swans can paddle

icy water,

so hot the blood

in those webbed feet.

– Cold as it is, we’d

go to bed, dear,

early, but never

to keep warm.

Joachim Werneburg, ”Capul lui Parmenide – Der Kopf des Parmenides”

Joachim Werneburg, ”Capul lui Parmenide – Der Kopf des Parmenides”

1

Veșnic pe mare, ajung în sfârșit în portul Elea,

Pe negustori i-am plătit. Fiindcă acasă era războiul.

Dacă nu aflu aici un loc unde să stau, atunci mă voi zdrobi.

Vă meritați exilatul, până acuma numai la voi v-ați gândit.

Stau singur aici – în fața vieților voastre de comedie,

Nimic, pentru voi, nu mai este sacru, eu însumi iau în serios

Ce-o fi gândit despre mine strămoșul, și vă înspăimântă, proștilor.

Când se învârte ulciorul de vin, asta de-a dreptul mă întristează.

Dacă nici voi n-o să știți literele de pe străvechile cărămizi,

Atunci ca mine sunteți și voi, eu necunoscându-vă scrisul,

Spre-a-mi grava semnele. Iar cărămida îmi amintește

De vatra părintească în flăcări, și jefuită de lupul lacom.

Cu bucurie am să dezgrop punga cu bani grecești,

Mă bucur că i-am găsit, astfel mâncarea am s-o plătesc.

Întipăriți în metal – iată vulturul, leul și rața – oare

Încă mai au valoare ouăle? N-aș vrea să cheltui banii.

-traducere de Catalina Franco-

_________________________________

1

Ewig auf dem Meer, erreich ich den Hafen von Elea,

Schleuser hab ich bezahlt. Denn in der Heimat ist Krieg.

Finde ich hier keine Bleibe, dann sprenge ich mich auseinander.

Habt euren Flüchtling verdient, dachtet bisher nur an euch.

Einsam steh ich – vor eurem komödiantischen Leben,

Nichts ist mehr heilig für euch, nehme ich selber doch ernst,

Was mir der Vorfahr bedacht, und macht es euch Narren auch bange.

Gehen die Weinkrüge um, werde ich traurig dabei.

Wußtet ihr nicht, die Buchstaben auf uralten Ziegeln,

Geht es doch euch wie mir, der sie nicht kennt, eure Schrift,

Präge die Zeichen mir ein. Woran nur erinnert der Backstein,

Flammendes Elternhaus, Raub eines gierigen Wolfs.

Grub ich glücklich aus, den Beutel mit griechischen Münzen,

Freute mich über den Fund, könnt ich das Essen bezahln.

Auf das Metall geprägt, der Adler, der Löwe, die Ente,

Werde das Geld nicht los. Löhnt ihr mit Eiern denn noch?

Else Lasker-Schüler, ”Lui Giselheer păgânul – Giselheer the Heiden”

Else Lasker-Schüler, ”Lui Giselheer păgânul – Giselheer the Heiden”

Eu plâng –

Visele-mi cad in lume.

În întunecimile mele

N-ar îndrăzni vreun păstor.

Ochii mei nu dezvăluie căile

Așa cum dezvăluie stelele.

Întruna mă rog la sufletul tău;

Tu oare știi?

Oarbă de-aș fi

M-as crede în pântecul tău.

Sângele tău

Cu toate florile l-aș inflori.

Dar prea bogată fiind,

N-ar ști nimeni să mă culeagă;

Și nici să-mi poarte acasă

Ofranda.

Să te învăț să fii blând aș dori;

Numele să mi-l spui asta deja o știi.

Privește-mi culorile,

Ele sunt noapte și stele.

Cum ar putea sa-mi placă ziua înghețată?

Are un ochi de sticlă …

Au murit toate,

Noi amândoi însă nu.

-traducere de Catalina Franco-

––––––––––––__________________

Ich weine –

Meine Träume fallen in die Welt.

In meine Dunkelheit

Wagt sich kein Hirte.

Meine Augen zeigen nicht den Weg

Wie die Sterne.

Immer bettle ich vor deiner Seele;

Weißt du das?

Wär ich doch blind –

Dächte dann, ich läg in deinem Leib.

Alle Blüten täte ich

Zu deinem Blut.

Ich bin vielreich,

Niemandwer kann mich pflücken;

Oder meine Gaben tragen

Heim.

Ich will dich ganz zart mich lehren;

Schon weißt du mich zu nennen.

Sieh meine Farben,

Schwarz und stern

Und mag den kühlen Tag nicht,

Der hat ein Glasauge.

Alles ist tot,

Nur du und ich nicht.

Roberto Juarroz, ”Oare”

Roberto Juarroz, ”Oare”

Mă doare azi să gândesc,

mă doare mâna cu care scriu,

mă doare cuvântul ce l-am spus ieri

și cel pe care nu ți l-am spus,

mă doare lumea.

Sunt zile ce parcă-s făcute

încât totul să doară.

Azi doar Dumnezeu nu mă doare.

Oare fiindcă azi nu există?

-traducere de Catalina Franco-

_________________________

Hoy me duele pensar,

me duele la mano con que escribo,

me duele la palabra que dije ayer

y también la que no dije,

me duele el mundo.

Hay días que son como espacios preparados

para que todo duela.

Solo dios no me duele hoy.

?Será porque hoy no existe?