1 „Orice drum, chiar și drumul către Entepfuhl, te duce până la capătul lumii”. Dar drumul spre Entepfuhl, dacă este urmat până la capăt, se întoarce la Entepfuhl; astfel încât Entepfuhl, unde eram deja, este acel capăt al lumii pe care urma să-l căutăm.”

Thomas Carlyle
~~~~~~~~~~

Să călătoresc? Pentru a călători, trebuie doar să exist. Trec de la o zi la alta, ca din stație in stație, în trenul trupului meu, ori al destinului meu, aplecat peste străzi și piețe, peste gesturi și chipuri, mereu la fel și mereu diferite, cum, la urma, urmei, sunt și peisajele.

Văd ceea ce îmi imaginez. Ce altceva se întâmplă când călătoresc? Doar o imaginație extrem de slabă justifică nevoia de a schimba locul pentru a putea simți.

„Orice drum, chiar și drumul spre Entepfuhl, te va duce până la capătul lumii”1. Dar sfârșitul lumii, odată ce lumea a fost desăvârșită prin înconjurul ei, este același Entepfuhl de la care a pornit. De fapt, sfârșitul lumii, ca și începutul ei, corespunde concepției noastre despre lume. Peisajele își au peisajul în noi. Prin urmare, dacă mi le imaginez, le creez; dacă le creez, ele sunt; dacă sunt, le văd așa cum îi văd pe toți ceilalți.

De ce să călătoresc? La Madrid, la Berlin, în Persia, în China, la Polul Nord ori la Polul Sud – unde aș fi dacă nu în mine, în ceea ce simt și în cum mă simt?

Viața este ceea ce decidem să facem din ea. Călătoriile sunt călătorii. Ceea ce vedem nu este ceea ce vedem, ci ceea ce suntem.

-traducere de Catalina Franco-
___________________________
Viajar? Para viajar basta existir. Vou de dia para dia, como de estação para estação, no comboio do meu corpo, ou do meu destino, debruçado sobre as ruas e as praças, sobre os gestos e os rostos, sempre iguais e sempre diferentes, como, afinal, as paisagens são.

Se imagino, vejo. Que mais faço eu se viajo? Só a fraqueza extrema da imaginação justifica que se tenha que deslocar para sentir.

«Qualquer estrada, esta mesma estrada de Entepfuhl, te levará até ao fim do mundo.» Mas o fim do mundo, desde que o mundo se consumou dando-lhe a volta, é o mesmo Entepfuhl de onde se partiu. Na realidade, o fim do mundo, como o princípio, é o nosso conceito do mundo. É em nós que as paisagens têm paisagem. Por isso, se as imagino, as crio; se as crio, são; se são, vejo-as como às outras. Para quê viajar? Em Madrid, em Berlim, na Pérsia, na China, nos Pólos ambos, onde estaria eu senão em mim mesmo, e no tipo e género das minhas sensações?

A vida é o que fazemos dela. As viagens são os viajantes. O que vemos, não é o que vemos, senão o que somos.

Fernando Pessoa