Un singur gand ne arde – sa dam de ceva nou.

Charles Baudelaire

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Stéphane Mallarmé, ”Briză marină – Brise marine”

E tristă carnea, vai! iar eu citit-am toate.

Să fug! să dispar! Păsările par îmbătate

Prin spumele albe și-n ceruri nemaiumblate!

Nimic, nici grădinile vechi răsfrânte-n priviri,

Inima mea, scăldată de mare, n-o vor stăvili

Nici nopți, și nici – pe coala mea goală – pustia

Lumină a lămpii, cea ocrotitoare a foilor albe,

Nici chiar femeia la piept hrănindu-și copilul …

Eu tot am să plec! Corabie, nalță catargul,

Spre nemaicunoscutele țări ridică-ți ancora!

Doar vechiul plictis, tânjind după cruda nădejde,

În rămasul-bun al năframei încă mai crede!

Fără velă, fără catarg, pierduți, pierduți cu toții…

Inimă, inima mea, ascultă-ți cântând mateloții!

-traducere de Catalina Franco-

________________________________

La chair est triste, hélas ! et j’ai lu tous les livres.

Fuir ! la-bas fuir! Je sens que des oiseaux sont ivres

D’etre parmi l’écume inconnue et les cieux !

Rien, ni les vieux jardins reflétés par les yeux

Ne retiendra ce coeur qui dans la mer se trempe

Ô nuits ! ni la clarté déserte de ma lampe

Sur le vide papier que la blancheur défend

Et ni la jeune femme allaitant son enfant.

Je partirai ! Steamer balançant ta mâture,

Leve l’ancre pour une exotique nature !

Un Ennui, désolé par les cruels espoirs,

Croit encore a l’adieu supreme des mouchoirs !

Et, peut-etre, les mâts, invitant les orages,

Sont-ils de ceux qu’un vent penche sur les naufrages

Perdus, sans mâts, sans mâts, ni fertiles îlots …

Mais, ô mon coeur, entends le chant des matelots !

**

…. Ô Mort, vieux capitaine, il est temps ! levons l’ancre !

Ce pays nous ennuie, ô Mort ! Appareillons !

Si le ciel et la mer sont noirs comme de l’encre,

Nos cœurs que tu connais sont remplis de rayons !

Verse-nous ton poison pour qu’il nous réconforte !

Nous voulons, tant ce feu nous brûle le cerveau,

Plonger au fond du gouffre, Enfer ou Ciel, qu’importe ?

Au fond de l’Inconnu pour trouver du nouveau !

Charles Baudelaire, ”Le voyage”

*

”Pentru Mallarmé, șeful simboliștilor, opera poetică este căutarea unui nou limbaj, unul care, metaforizând ființa și ființarea ei în lume, va putea restitui căutarea absolutului. Călătoria nerealizată devine astfel o nouă sursă de inspirație poetică: acesta este sensul major care trebuie atribuit „Brisei marine”. Poezia este de fapt o metaforă a călătoriei poetice, atât de adevărat este că pentru Mallarmé poezia are misiunea primordială de a dezvălui omului un adevăr spiritual, abstract, și nu un adevăr material, concret, neapărat iluzoriu: călătoria către un alt infinit și visat în altă parte, chiar dacă se aseamănă cu o căutare dureroasă a idealității, este întotdeauna o călătorie spre locul călătorului…”

Bruno Rigolt