Carlos Drummond de Andrade, ”Tristețe în ceruri – Tristeza en el cielo”

Este și-n ceruri un ceas de melancolie…

E ceasul greu, când în suflete și îndoiala pătrunde.

De ce-am făcut lumea? Se întreabă Dumnezeu

și își răspunde: nu știu.

Dojenitor îl privesc îngerii,

și le cad penele.

Ipotezele toate: har, veșnicie,

iubire

cad precum penele.

Încă o pană, și se destramă cerul.

Astfel îmblânzit, niciun zgomot n-o să dezvăluie

clipa aceea-între tot și nimic,

adică tristețea lui Dumnezeu.

-traducere de Catalina Franco-

__________________________-

En el cielo también hay una hora melancólica.

Hora difícil, en que la duda también penetra

las almas.

¿Por qué hice el mundo? Dios se pregunta

y se responde: No sé.

Los ángeles lo miran con reprobación,

y caen plumas.

Todas las hipótesis: la gracia, la eternidad,

el amor

caen, son plumas.

Otra pluma, el cielo se deshace.

Tan manso, ningún fragor denuncia

el momento entre todo y nada,

o sea, la tristeza de Dios.