Robert Walser, ”O dimineață de duminică – Sonntagmorgen”

Ar putea fi artă

Robert Walser, ”O dimineață de duminică – Sonntagmorgen”

Astăzi, duminică, am plecat devreme spre satul din apropiere. În zona noastră, orașul și satul se întâlnesc ca doi prieteni buni și curajoși. Făcusem doar o sută de pași, sau poate încă o sută, și acolo în fața mea se întindea deja iarna rurală, blândă, cu copacii ei ciufuliți și cu minunatele ei pajiști verzi. Am ajuns la pădurea, care stătea atât de frumoasă, atât de nemișcată în văzduhul cenușiu, rece, cu grațioase semețe vârfuri de pin. Dinspre parohia unui sat mai îndepărtat, clopotele de duminică sunau tare și totuși blând și liniștit peste marginea pădurii. Un drum rece și înghețat și o fermă bogată, întinsă, în încâlceala copacilor înnegriți de iarnă. Un fum blând și pașnic urca din hornul parcă zâmbind, iar un drumeag mic, voios și îndrăzneț șerpuia pe câmp spre pădure. Am trecut pe lângă oamenii îmbrăcați de duminică înspre bătrâna, minunata, vechea mea pădure, iar mai târziu, iarăși înapoi, unde m-am întâlnit din nou cu poteca și câmpul, cu cerul sur, cu copacii și ferma și cu alți oameni. Era așa multă pace caldă în tot frigul și în moartea iernii, atât de multă viață străveche și veșnic tânără și fericită. Un deal verde se uita pieziș la mine. Îmi iubesc, îmi iubesc țara cu cărările, cu colțurile, cu rotunzimile și ascuțișurile ei. Am ajuns curând acasă într-o cameră plăcută și caldă . M-am așezat la masă, am luat pixul și am scris toate astea.

-traducere de Catalina Franco-
_________________________________

Heute, am Sonntag, ging ich früh ins nahegelegene Land hinaus. In unserer Gegend berühren sich Stadt und Land wie zwei gute wackere Freunde. Ich machte nur hundert Schritte, oder vielleicht noch hundert dazu, und da lag schon der ländliche, zarte Winter vor mir mit seinen strubbligen Bäumen und seinem lieblichen Wiesengrün. Ich kam zum Wald, der so schön, so still in der grauen, kalten Luft dastand mit graziösen Tannenwipfeln. Aus einem entfernteren Pfarrdorf klangen die Sonntagsglocken laut und doch leis und still daher über den Waldsaum hinüber. Kälte und hartgefrorener Weg und ein schönes breites Bauernhaus in dem Gewirr von schwärzlichen Winterbäumen. Ein zarter, friedlicher Rauch stieg wie lächelnd aus dem Kamin, und ein kleiner, lustiger, kecker Feldweg schlängelte sich quer durch den Acker in den Wald hinein. Ich ging an sonntäglich gekleideten Menschen vorbei in meinen alten, lieben Wunderwald hinein, später jenseits wieder hinaus, wo wieder Weg und Feld, grauer Himmel, Baum und Haus und andre Leute mir begegneten. Es lag in aller Winterkälte und -gestorbenheit so viel warmer Friede, so viel uraltes und ewig wieder junges und frohes Leben. Eine grüne Anhöhe guckte schelmisch zu mir hernieder. Ich liebe, liebe mein Land mit seinen Pfaden, Ecken, Kreisen und Winkeln. Bald war ich zu Hause im angenehm geheizten Zimmer. Ich setzte mich an den Tisch, ergriff die Feder und schrieb dieses.
*
Horia Bernea

https://www.facebook.com/catalina.frincu.1

William Butler Yeats, ”Nimic decât amintiri – Broken Dreams”

William Butler Yeats, ”Nimic decât amintiri – Broken Dreams”

Ai fire albe în păr.

Când treci

tinerii nu-și mai pierd deodată răsufletul;

doar vreun bătrân te binecuvântă

căci rugăciunea ta

l-a salvat pe patul de moarte.

Pentru sufletul tău ce știa toate durerile inimii,

care altora le-a dăruit întreaga durere a inimii,

din suava copilă îmbobocind

frumusețea ta gravă – de dragul tău,

pentru doamna lui, cerul a anulat sentința –

atâta pace aduci tu în pacea aceea

fie și numai când te preumbli prin încăpere.

Frumusețea ta nu ne poate lăsa

decât palide amintiri, nimic altceva decât amintiri.

Și, într-o zi, când un tânăr va termina de vorbit,

îi va spune unui bătrân, ”Spune-mi de doamna aceea

pe care poetul prin cânt a înălțat-o

Când vârsta ar fi putut să-i fi răcit deja sângele.”

Vagi amintiri, nimic decât amintiri,

dar în mormânt, toate, toate, s-or reînnoi.

Certitudinea că într-o zi pe doamna

o voi vedea-o culcată ori în picioare, umblând,

în frumusețea ei de femeie iubind,

în fervoarea ochilor mei de tânăr,

ca un nebun m-a făcut să-i murmur.

Mai frumoasă ești ca orice altă femeie.

Dar trupul tău frumos are o pată:

mâinile tale mici nu-s frumoase

și mă tem nu cumva să alergi

și să vâslești din încheietura mâinii

în lacul acela tainic, veșnic întunecat,

unde vâslesc cei supuși legilor divine,

fiind desăvârșirea. Lasă-le

neschimbate mâinile ce-am sărutat,

din iubire pentru ce-a fost.

În miez de noapte moare și cea din urmă

bătaie; În nemișcare ziua-întreagă

am rânduit, vis cu vis și mai apoi vers cu vers,

răscolind o fantasmă de aer:

vagi amintiri, nimic decât pale amintiri.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________-

There is grey in your hair.

Young men no longer suddenly catch their breath

when you are passing;

but maybe some old gaffer mutters a blessing

because it was your prayer

recovered him upon the bed of death.

For your sole sake – that all heart’s ache have known,

and given to others all heart’s ache,

from meagre girlhood’s putting on

burdensome beauty — for your sole sake

heaven has put away the stroke of her doom,

so great her portion in that peace you make

by merely walking in a room.

Your beauty can but leave among us

vague memories, nothing but memories.

A young man when the old men are done talking

will say to an old man, “Tell me of that lady

the poet stubborn with his passion sang us

When age might well have chilled his blood.”

Vague memories, nothing but memories,

but in the grave all, all, shall be renewed.

The certainty that I shall see that lady

leaning or standing or walking

in the first loveliness of womanhood,

and with the fervour of my youthful eyes,

has set me muttering like a fool.

You are more beautiful than any one,

and yet your body had a flaw:

your small hands were not beautiful,

and I am afraid that you will run

and paddle to the wrist

in that mysterious, always brimming lake

where those that have obeyed the holy law

paddle and are perfect. Leave unchanged

the hands that I have kissed,

for old sakes’ sake.

The last stroke of midnight dies.

All day in the one chair

from dream to dream and rhyme to rhyme I have ranged

in rambling talk with an image of air:

vague memories, nothing but memories.

Wisława Szymborska, ”Numărul mare – Wielka liczba”

Wisława Szymborska, ”Numărul mare – Wielka liczba”

Patru miliarde de oameni pe lumea asta,

dar fantezia mea rămâne ca mai-înainte.

Cu numărul mare nu prea se descurcă.

O mișcă doar singularitatea.

Zboară prin întuneric ca o lanternă,

dezvăluie numai întâile chipuri care apar la mal,

în vreme ce restul rămâne în nevăzut,

în negândit, în neregretat.

Însă nici măcar Dante nu a putut să împiedice asta.

Ce să mai spunem când nu ești Dante.

Și asta când toate Muzele mă vizitează…

Non omnis moriar — o îngrijorare prea timpurie.

Dar oare doar să trăiesc o fi destul?

N-a fost niciodată de ajuns, cu atât mai mult acum.

Aleg să resping fiindcă nu am altă cale,

dar ceea ce resping este mai numeros,

și e mai dens, mai insistent ca oricând.

Cu prețul unor pierderi de nedescris – o rimă, un suspin.

La chemările tunetului răspund în șoaptă.

Despre cât de mult tac nu voi vorbi nicicum,

Un șoarece la poalele muntelui mamă.

Viața durează câteva urme de gheare în nisip.

Visele mele – nici măcar ele nu-s populate cum ar trebui să fie.

E-n ele mai multă singurătate decât mulțimi și zgomot.

Uneori, cineva mort demult apare pentru o clipă.

O singură mână mișcă mânerul.

Ecouri cresc peste casa goală.

Tăcută, cobor peste prag la vale,

parcă a nimănuia, deja anacronică.

De unde mai vine spațiul acela în mine –

Nu știu.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

Cztery miliardy ludzi na tej ziemi,

a moja wyobraźnia jest jak była.

Źle sobie radzi z wielkimi liczbami.

Ciągle ją jeszcze wzrusza poszczególność.

Fruwa w ciemnościach jak światło latarki,

wyjawia tylko pierwsze z brzegu twarze,

tymczasem reszta w prześlepienie idzie,

w niepomyślenie, w nieodżałowanie.

Ale tego sam Dante nie zatrzymałby.

A cóż dopiero kiedy nie jest się.

I choćby nawet wszystkie muzy do mnie.

Non omnis moriar- przedwczesne strapienie.

Czy jednak cała żyję i czy to wystarcza.

Nie wystarczało nigdy, a tym bardziej teraz.

Wybieram odrzucając, bo nie ma innego sposobu,

ale to, co odrzucam, liczebniejsze jest,

gęstsze jest, natarczywsze jest niż kiedykolwiek.

Kosztem nieopisanych strat- wierszyk, westchnienie.

Na gromkie powołanie odzywam się szeptem.

Ile przemilczam, tego nie wypowiem,

Mysz u podnóża macierzystej góry.

Życie trwa kilka znaków pazurkiem na piasku.

Sny moje – nawet one nie są,jak należałoby, ludne.

Więcej w nich samotności niż tłumów i wrzawy.

Wpadnie czasem na chwilę ktoś dawno umarły.

Klamką porusza pojedyncza ręka.

Obrasta pusty dom przybudówkami echa.

Zbiegam z progu w dolinę

cichą, jakby niczyją, już anachroniczną.

Skąd się jeszcze ta przestrzeń bierze we mnie-

nie wiem.

Edmond Haracourt, ”Cel mai de preț poem – Les plus beaux vers”

Edmond Haracourt, ”Cel mai de preț poem – Les plus beaux vers”

Cel mai frumos poem e cel nescris vreodată –

Sunt florile visării de suflet miresmate,

E licăr infinit, e zâmbet de fantasme,

E glasul fericirii duăa-n înalt pe creastă-

Loc bântuit de ritmuri, tărâm intraductibil,

Grădina fermecată, Eden, exilul tainic,

Unde păcatul artei nu a pătruns vreodată.

Dar, dacă mă iubești, îl vei putea simți,

Când în amurg iubirea în spirit ne-o uni.

La mine vin’, la mine-n tăcerea ce se pierde,

Sufletul tău l-apleacă spre mine lungă vreme,

Am să-ți citesc poemul pe care nu l-am scris…

-traducere de Catalina Franco-

______________________________-

Les plus beaux vers sont ceux qu’on n’écrira jamais,

Fleurs de rêves dont l’âme a respiré l’arôme,

Lueurs d’un infini, sourires d’un fantôme,

Voix de plaine que l’on entend sur les sommets.

L’intraduisible espace est hanté de poèmes,

Mystérieux exil, Éden, jardin sacré

Où le péché de l’art n’a jamais pénétré,

Mais que tu pourras voir quelque jour, si tu m’aimes.

Quelque soir où l’amour fondra nos deux esprits,

En silence, dans un silence qui se pâme,

Viens pencher longuement ton âme sur mon âme

Pour y lire les vers que je n’ai pas écrits…

Edmond Haracourt, ”Rondelul despărțirii – Rondel de l’adieu”

Edmond Haracourt, ”Rondelul despărțirii – Rondel de l’adieu”

Cu fiece plecare, murim câte puțin

Se curmă-n noi ceva din ceea ce iubim:

Ceva din ce jurasem – ceva ne părăsește,

De fiecare dată, oriunde-n orice vrere.

Mereu e un adio dorințelor trecute,

Mereu un văl de doliu poemelor nespuse;

Se împrăștie din noi nădejdea de-a iubi.

La fiece plecare, murim câte puțin.

Ne pare câteodată o joacă să ne ducem,

Dar, prin acea plecare cu totul de ne rupem,

În despărțirea aceea tot sufletul ne moare:

Se duce-n patru vânturi și încet-încet dispare.

Cu fiece plecare, murim câte puțin.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

Partir c’est mourir un peu,

C’est mourir a ce que l’on aime :

On laisse un peut de soi-meme

En toute heure et dans tout lieu.

C’est toujours le deuil d’un voeu,

Le dernier vers d’un poeme ;

C’est mourir a ce que l’on aime.

Et l’on part et c’est un jeu

Et jusqu’a l’adieu supreme

C’est son ame que l’on seme,

Que l’on seme en chaque adieu:

Partir, c’est mourir un peu.

Idea Vilarino, ”Un imuabil adio – Constante despedida”

Idea Vilarino, ”Un imuabil adio – Constante despedida”

Zilele astea

și altele

nori melancolici imobili

mireasmă de caprifoi

oarece tunet în depărtare.

Zilele astea

și altele

cer surâzător, depărtări

cu graur roșu pe sârmă.

Zilele astea

și altele

dragoste ruptă de lume

un imuabil adio.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________-

Estos días

los otros

los de nubes tristísimas e inmóviles

olor a madreselvas

algún trueno a lo lejos.

Estos días

los otros

los de aire sonriente y lejanías

con un pájaro rojo en un alambre.

Estos días

los otros

este amor desgarrado por el mundo

esta diaria constante despedida.

Idea Vilariño, ”Iubire – Amor”

”Idea Vilariño s-a născut la Montevideo in 1920 și a murit în 2009. A fost o poetă importantă, traducătoare și critic literar, care și-a transmis cunoștințele și ca educator la Facultatea de Științe Umaniste și ale Educației.

Creația sa a fost tradusă în numeroase limbi și i-a adus numeroase premii internaționale. Unele dintre cele mai cunoscute titluri sunt „La suplicante”, „Nocturnos” și „Poesía”. În ele găsești o poetesă intensă și intimă care, înainte de toate, scrie cu o coerență mereu izbitoare.

Idea a făcut parte din așa-numita Generație a lui ’45, formată din întâlnirea a numeroși artiști cu Juan Ramón Jiménez, unul dintre cei mai importanți poeți ai poeziei andaluze; Acest grup i-a mai inclus pe Juan Carlos Onetti, Emir Rodríguez Monegal, Mario Benedetti și Gladys Castelvecchi, printre mulți alții.”

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Idea Vilariño, ”Iubire – Amor”

Iubire

din umbră

din dor

din durere

iubire

te chem

din sufocanta fântână a amintirii

fără nimic să m-ajute, fără nădejde.

te chem

iubire

ca pe destin

ca pe nostalgia

seninului

te chem

cu glasul

cu trupul

cu viața

cu tot ce am

cu tot ce nu am

cu disperare

cu sete

cu jale

de parcă ai fi aer

și m-aș îneca

de parcă ai fi lumină

și aș muri.

Din noaptea oarbă

și din uitare

din orele strânse

singură-n mine

fără geamăt și fără iubire

te chem

ca pe moarte

iubire

ca pe o moarte te chem.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Amor

desde la sombra

desde el dolor

amor

te estoy llamando

desde el pozo asfixiante del recuerdo

sin nada que me sirva ni te espere.

Te estoy llamando

amor

como al destino

como al sueño

a la paz

te estoy llamando

con la voz

con el cuerpo

con la vida

con todo lo que tengo

y que no tengo

con desesperación

con sed

con llanto

como si fueras aire

y yo me ahogara

como si fueras luz

y me muriera.

Desde una noche ciega

desde olvido

desde horas cerradas

en lo solo

sin lágrimas ni amor

te estoy llamando

como a la muerte

amor

como a la muerte.

Idea Vilariño, ”Nu știai – No supiste”

Rănită de moarte de un pumnal al iubirii tăcute, veșnic agățată de posibilitatea de a fi fericită într-un viitor încețoșat: poezia Idei Vilariño este o prevestire ce caută să proiecteze în viitor lucrurile pierdute în trecut.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Idea Vilariño, ”Nu știai – No supiste”

Sărmana dragostea mea

credeai

c-a fost așa

nu știai.

Era mai bogată de atât

era mai săracă de atât

era viața și tu

cu ochii închiși

ți-ai văzut coșmarurile

și ai numit-o

viaţă.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

Pobre mi amor

creíste

que era así

no supiste.

Era más rico que eso

era más pobre que eso

era la vida y tú

con los ojos cerrados

viste tus pesadillas

y dijiste

la vida.

Idea Vilariño, ”Totul e foarte simplu – Todo es muy simple”

Idea Vilariño, ”Totul e foarte simplu – Todo es muy simple”

Totul e foarte simplu, e mult

mai simplu și totuși

încă mai sunt momente

când e prea mult pentru mine

în care nu înțeleg

în care nu știu

dacă să râd în hohot

fie să plâng de frică

fie să fiu aici

fără să plâng

fără să râd

în tăcere

luându-mi asupra

viața

trecerea

timpul.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

Todo es muy simple mucho

más simple y sin embargo

aún así hay momentos

en que es demasiado para mí

en que no entiendo

y no sé si reírme a carcajadas

o si llorar de miedo

o estarme aquí sin llanto

sin risas

en silencio

asumiendo mi vida

mi tránsito

mi tiempo.

Idea Vilariño, ”Trăiește – Vive”

Idea Vilariño, ”Trăiește – Vive”

Iubirea aceea

aceea

pe care-am luat-o cu vârful degetelor

pe care-am lăsat-o

pe care-am uitat-o

iubirea aceea

acum

în câteva versuri căzând

dintr-un sertar

ea e aici

continuă a fi

continuă a-mi spune

că încă doare

că încă totuși

sângeră

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________

Aquel amor

aquel

que tomé con la punta de los dedos

que dejé que olvidé

aquel amor

ahora

en unas líneas que

se caen de un cajón

está ahí

sigue estando

sigue diciéndome

está doliendo

está

todavía

sangrando