Friedrich Rückert, ”Răsuflet de toamnă – Herbsthauch”

Inimă, tu, acum atât de bătrână și încă nu înțeleaptă,

Speri de la o zi la altă,

Ce nu ți-a dat primăvara strălucitoare

Îți va aduce toamna?

Vântul în jocul lui nu părăsește tufișul

Mereu îl mângăie și-l ademenește,

Rozelor dimineața suflare le dăruiește,

Iar seara le desfoaie.

Vântul în jocul lui nu părăsește tufișul,

Până nu-l desfrunzește de-a intregul.

Tot ce-am iubit ori am scris –

Totul, o, inimă, este suflare și vânt –

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________

Herz, nun so alt und noch immer nicht klug,

Hoffst du von Tagen zu Tagen,

Was dir der prangende Frühling nicht trug

Werde der Herbst dir noch tragen?

Läßt doch der spielende Wind nicht vom Strauch

Immer zu schmeicheln, zu kosen,

Rosen entfaltet am Morgen sein Hauch,

Abends zerstreut er die Rosen.

Läßt doch der spielende Wind nicht vom Strauch,

bis er ihn völlig gelichtet.

Alles, o Herz, ist ein Wind und ein Hauch,

Was wir geliebt und gedichtet.

**

Cu cât bătrânețea pătrunde mai mult în viața noastră, cu atât îi descoperim semnele în poezii, în cântece, filme, romane – peste tot, de fapt.