Miguel Hernández, ”Ultimul cântec – Canción última”

Pictată, nu goală:

pictată mi-e casa-n

culoarea celor mai mari

pasiuni și nenorociri.

O să se întoarcă din plânsul

unde a fost dusă

cu masa-i pustie

cu patul ei în ruină.

Deasupra pernelor

O să înflorească săruturi.

Și în jurul trupurilor

O să-și desfacă cearșaful,

Puternică și parfumată,

Iedera, noaptea.

Ura o s-amorțească

în spatele geamului.

Gheara va fi suavă.

Nădejdea mi-o lasă!

-traducere de Catalina Franco–
____________________________

Pintada, no vacía:

pintada está mi casa

del color de las grandes

pasiones y desgracias.

Regresará del llanto

adonde fue llevada

con su desierta mesa

con su ruinosa cama.

Florecerán los besos

sobre las almohadas.

Y en torno de los cuerpos

elevará la sábana

su intensa enredadera

nocturna, perfumada.

El odio se amortigua

detrás de la ventana.

Será la garra suave.

Dejadme la esperanza.