Cesare Pavese, ”O amintire – Un ricordo”

Nu se află vreun om care să fi lăsat în ea

vreo urmă. Tot ce-a rămas din ea e ce s-ar putea

risipi într-un vis dimineața pierit.

De ar fi fost numai fruntea ei atinsă de-o clipă,

ea ar părea uimită. Obrajii ei surâd

de fiece dată.

Și nici măcar zilele nu se adună

pe chipul ei, ca să-i prefacă surâsul ușor

iradiindu-i în toate lucrurile. În toate, cu o putere

aspră, dar care pare a fi cea dintâi, de fiece dată;

trăită totuși până în ultima clipă, până la capăt.

Și înflorită în trupul ei tare, și în privirea ei adunată

într-un glas blând și oarecum răgușit: un glas

de om obosit. Pe care nu-l atinge vreo oboseală.

Gura de i-o scrutezi, ea își închide ochii

în așteptare: nimeni n-ar îndrăzni vreo imagine.

Surâsul ei nesigur ori încruntările-i neașteptate

le știu bărbații – atâția. Însă de-ar fi acolo

bărbatul ce-i știe geamătul, și umilințele dragostei,

plătite zi după zi, el nu ar mai vrea să afle

spre cine se îndreaptă cele de azi.

Surâde de una singură

cu cel mai nesigur surâs ce-ar fi să umble pe stradă.

-traducere de Catalina Franco-

_____________________________

Non c’ è uomo che giunga a lasciare una traccia

su costei. Quant’è stato dilegua in un sogno

come via in un mattino, e non resta che lei.

Se non fosse la fronte sfiorata da un attimo,

sembrerebbe stupita. Sorridono le guance

ogni volta.

Nemmeno s’ammassano i giorni

sul suo viso, a mutare il sorriso leggero

che si irradia alle cose. Con dura fermezza

in ogni cosa, ma sembra ogni volta la prima;

pure vive fin l’ultimo istante. Si schiude

il suo solido corpo, il suo sguardo raccolto

a una voce sommessa e un po’ rauca: una voce

d’uomo stanco. E nessuna stanchezza la tocca.

A fissarle la bocca, socchiude lo sguardo

in attesa: nessuno può osare uno scatto.

Molti uomini sanno il suo ambiguo sorriso

o la ruga improvvisa. Se quell’uomo c’è stato

che la sa mugolante, umiliata d’amore,

paga giorno per giorno, ignorando di lei

per chi viva quest’oggi.

Sorride da sola

il sorriso più ambiguo camminando per strada.