Poeziile pavesiene sunt uneori expresia unui eu liric ascuns – uneori țipat, alteori enigmatic și criptic, de parcă ar ruga să fie răsfoite încet, pe cât de lenta și totuși atât de vie este reflecția autorului.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Cesare Pavese, ”În pacea ostenită vom asculta – Ascolteremo nella calma stanca”

În pacea ostenită vom asculta

melodia îndepărtată

a tinereții noastre copleșitoare

care într-o zi pribeagă

s-a arcuit peste sine

și a surâs parcă beată

de prea mult tremur, de atâta încântare.

Va fi atunci ca și cum

am asculta pe un drum

în seara celestială

acorduri dulce urcând

blânde precum amurgul

din inima vreunei

singuratice case.

Bătăi ale vieții,

păreri răzlețe,

dar care – în frământata neliniște –

a dragostei tale

au pogorât peste noi,

o, inimă,

vârtejul tuturor armoniilor.

Deasupra noastră, care

nesățioși, fără liniște

am părăsit mereu

toate lucrurile

purtând mereu în suflet

o disperată iubire

de toate lucrurile.

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________

Ascolteremo nella calma stanca

la musica remota

della nostra tremenda giovinezza

che in un giorno lontano

si curvò su se stessa

e sorrideva come inebriata

dalla troppa dolcezza e dal tremore.

Sarà come ascoltare in una strada

nella divinità della sera

quelle note che salgono slegate

lente come il crepuscolo

dal cuore di una casa solitaria.

Battiti della vita,

spunti senz’armonia,

ma che nell’ansia tesa del tuo amore

ci crearono, o anima,

le tempeste di tutte le armonie.

Ché da tutte le cose

siamo sempre fuggiti

irrequieti e insaziati

sempre portando nel cuore

l’amore disperato

verso tutte le cose.