Cesare Pavese, ”Trezire – Risveglio”

O spune și aerul, ziua aceea nu se întoarce.
Goală, fereastra se îmbată de ceruri,
de prospețime. Nu e nevoie să deschizi gura
străvechii suflări, asemenea celui rămas
neliniștit, însă viu. Sfârșită-i noaptea de vise
și de regrete. Dar ziua aceea nu se întoarce.

Cu o rară vigoare se întoarce la viață aerul,
un aer rece și liniștit. Mulțimea plantelor
înfierbântate de aurul verii trecute e năucită
de reîmprospătata putere a cerului.
În răsuflarea aerului se topesc parcă toate
formele verii, și spaima de noapte dispare.
În amintirea nopții vara fusese o zi
dureroasă. Pentru noi ziua-aceea a dispărut.

Se întoarce la viață aerul și, în neliniștirea
vagă a unei blânde arome ce nu se întoarce,
gura îl bea. Nu se întoarce nici chiar regretul
născut în noaptea asta. Fereastra îngustă
soarbe aroma aceea rece ce vara a risipit-o.
O nouă putere ne așteaptă sub cerul pustiit.

-traducere de Catalina Franco-

Lo ripete anche l’aria che quel giorno non torna.
La finestra deserta s’imbeve di freddo
e di cielo. Non serve riaprire la gola
all’antico respiro, come chi si ritrovi
sbigottito ma vivo. È finita la notte
dei rimpianti e dei sogni. Ma quel giorno non torna.

Torna a vivere l’aria, con vigore inaudito,
l’aria immobile e fredda. La massa di piante
infuocata nell’oro dell’estate trascorsa
sbigottisce alla giovane forza del cielo.
Si dissolve al respiro dell’aria ogni forma
dell’estate e l’orrore notturno è svanito.
Nel ricordo notturno l’estate era un giorno
dolorante. Quel giorno è svanito, per noi.

Torna a vivere l’aria e la gola la beve
nella vaga ansietà di un sapore goduto
che non torna. E nemmeno non torna il rimpianto
ch’era nato stanotte. La breve finestra
beve il freddo sapore che ha dissolta l’estate.
Un vigore ci attende, sotto il cielo deserto.