Jorge Luis Borges, ”Nori – Nubes”Nu va fi nici un singur lucru caresă nu fie nor. Nor sunt catedraleledin piatră imensă, cristale biblicenetezite de timp. E Odiseeacare se schimbă ca marea. Destin ede câte ori îl desfacem. Reflecțiachipului tău în oglindă-i alta dejaiar ziua-i un labirint de îndoieli.Noi suntem cei ce plecăm. Norii cei numeroși spre apus dispărând sunt imaginea noastră. La nesfârșit trandafir se strămută în alt trandafir.Ești nor. Ești mare și ești și uitare.Și ești și tot ceea ce ai pierdut. Prin văzduh umblă munții tăcuțisau crestele tragice ale umbrelorcare întunecă ziua.Ele-s numitenori. Formele lor sunt adesea ciudate.Shakespeare observase unul. Păreaun dragon. Acest nor de după-amiazăstrăluce-n cuvântul său și ardeși îl privim și încă îl urmăm.Sunt oare norii arhitecturahazardului? Poate-i trebuie lui Dumnezeu spre a săvârși a Sa infinită lucrareși firele ei din întunecata sa canava.Poate că norul nu e mai puțin zadarnicdecât omul privind dimineața la el.-traducere de Catalina Franco-________________________________No habrá una sola cosa que no seauna nube. Lo son las catedralesde vasta piedra y bíblicos cristalesque el tiempo allanará. Lo es la Odisea,que cambia como el mar. Algo hay distintocada vez que la abrimos. El reflejode tu cara ya es otro en el espejoy el día es un dudoso laberinto.Somos los que se van. La numerosanube que se deshace en el ponientees nuestra imagen. Incesantementela rosa se convierte en otra rosa.Eres nube, eres mar, eres olvido.Eres también aquello que has perdido.Por el aire andan plácidas montañaso cordilleras trágicas de sombraque oscurecen el día. Se las nombranubes. Las formas suelen ser extrañas.Shakespeare observó una. Parecíaun dragón. Esa nube de una tardeen su palabra resplandece y ardey la seguimos viendo todavía.¿Qué son las nubes? ¿Una arquitecturadel azar? Quizá Dios las necesitapara la ejecución de Su infinitaobra y son hilos de la trama oscura.Quizá la nube sea no menos vanaque el hombre que la mira en la mañana.