„Ele – personajele lui Walser – vin din noaptea cea mai neagră, o noapte venețiană, dacă vreți, luminată slab de lampioanele speranței; vin cu o licărire sărbătorească în ochi, dar sunt tulburate și gata să verse lacrimi de tristețe. Căci hohotul de plâns este melodia propozițiilor lui Walser. Hohotul ne dezvăluie din ce zonă vin personajele lui iubite: de nicăieri altundeva decât din nebunie. Sunt personaje care au depășit nebunia și care, de aceea, rămân de o superficialitate atât de sfâșietoare, de inumană, de imperturbabilă. Dacă vrem să desemnăm cu un cuvânt ceea ce este îmbucurător și neliniștitor la ele, atunci putem spune: sunt vindecate. Oricine își dă seama că aceste povestiri sunt neobișnuit de delicate. Dar nu oricine își dă seama că în ele nu domnește tensiunea nervoasă a decadenței, ci atmosfera pură și însuflețită a unei vieți care a depășit boala. Oamenii lui Walser împărtășesc această noblețe cu personajele de basm, care și ele coboară din noapte și din nebunia mitului. Bineînțeles că nu vom ști niciodată care a fost procesul de tratament, decât dacă ne aventurăm în povestea lor”.

Walter Benjamin