Yves Bonnefoy, ”Salamandra – La salamandre”

Surprinsă salamandra se oprește
Și se preface moartă.
Acesta e primul pas al conștiinței în pietre.
Cel mai pur mit.
Un foc imens străbătut, care e spirit.
Salamandra era la jumătatea
Peretelui. În stralucirea ferestrelor noastre.
Privirea-i era doar piatră.
Dar îi vedeam inima bătându-i veșnic.
O, complicea mea, o, gând, alegorie
A tot ce e pur,
Cât iubesc pe cel ce strânge-n tăcerea lui
Singura forță a bucuriei.
Cât iubesc pe cel în armonie cu stelele
Prin masa inertă a întregului trup.
Cât iubesc pe cel așteptându-și ceasul victoriei,
Și-și ține răsufletul, și de pământ se ține.

-Traducere de Catalina Franco-
____________________________________
La salamandra sorpresa
s’immobilizza e finge la morte .
Tale e il primo passo
della coscienza nelle pietre,
il mito piu puro,
un grande fuoco attraversato,
che e spirito .
La salamandra era a meta muro,
nella chiarita delle nostre finestre .
Il suo sguardo non era che pietra,
ma vedevo il suo cuore pulsare eterno .
O mia complice
e mio pensiero,
allegoria di tutto cio che e puro,
come amo chi rinserra
cosi nel suo silenzio
la sola forza della gioia.
Come amo
chi si accorda agli astri
con l’inerte massa di tutto il corpo,
come amo
chi attende l’ora della vittoria
e trattiene il respiro
e si tiene al suolo .

_______________________________________________
La salamandre surprise s’immobilise
Et feint la mort.
Tel est le premier pas de la conscience dans les pierres.
Le mythe le plus pur.
Un grand feu traversé, qui est esprit.
La salamandre était à mi-hauteur
Du mur. dans la clarté de nos fenêtres.
Son regard n’était qu’une pierre.
Mais je voyais son cœur battre éternel.
O ma complice et ma pensée, allégorie
De tout ce qui est pur,
Que j’aime qui resserre ainsi dans son silence
La seule force de joie.
Que j’aime qui s’accorde aux astres par l’inerte
Masse de tout son corps.
Que j’aime qui attend l’heure de sa victoire,
Et qui retient son souffle et tient au sol.