Rubén Darío, ”Fatalitate – Lo fatal”

Rubén Darío, ”Fatalitate – Lo fatal”

Ferice-i copacul ce abia simte ceva, și

încă și mai ferice e piatra aspră care nu simte nimic,

căci nu e durere mai mare decât e durerea de-a fi,

și nici tristețe mai rea decât e tristețea de-a ști.

Să fii și să nu știi nimic, să fii fără-a ști ce va fi,

cu teama de ceea ce-a fost, cu viitoarele frici …

Cu siguranța terorii că mâine nu vei mai fi,

și suferind pentru viață și umbră și-abis,

abisul pe care nu-l știm și abia-l bănuim,

cu carnea ispititoare, cu roadele-i îmbietoare,

cu un mormânt așteptând cu buchetele lui funerare,

și neștiind unde mergem,

și nici de unde venim! …

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

Dichoso el árbol que es apenas sensitivo,

y más la piedra dura porque esa ya no siente,

pues no hay dolor más grande que el dolor de ser vivo,

ni mayor pesadumbre que la vida consciente.

Ser, y no saber nada, y ser sind rumbo cierto,

y el temor de haber sido y un futuro terror…

Y el espanto seguro de estar manana muerto,

y sufrir por la vida y por la sombra y por

lo que no conocemos y apenas sospechamos,

y la carne que tienta con sus frescos racimos,

y la tumba que aguarda con sus fúnebres ramos,

y no saber adónde vamos,

ni de dónde venimos!…

Czesław Miłosz, ”Sensul – Sens”

Czesław Miłosz, ”Sensul – Sens”

– Când voi muri, voi vedea căptușeala lumii.

Cealaltă parte, din spatele păsării, muntele, apusul.

Sensul adevărat a ce va fi să fie citit.

Ce fost-a de neîmpăcat împăcat va fi.

Ce-a fost de neînțeles de înțeles va fi.

– Și dacă nu-i nicicum căptușeală pe lume?

Și dacă sturzul pe ram nu-i nici un semn

Ci numai un sturz pe ram, și dacă zi și noapte

Își succed nedând atenție vreunui sens, iar pe

Pământ nu se află nimic, ci doar pământul acest?

Dacă da, pe mai departe-ar rămâne cuvântul

Cândva la viață trezit de-o efemeră gură,

Umblând și alergând, neobosit mesager,

În câmpuri interstelare, ori în galactic vârtej,

Spre-a protesta, a chema, a clama, a numi.

-traducere de Catalina Franco-

___________________________

– Kiedy umrę, zobaczę podszewkę świata.

Drugą stronę, za ptakiem, górą i zachodem słońca.

Wzywające odczytania prawdziwe znaczenie.

Co nie zgadzało się, będzie się zgadzało.

Co było niepojęte, będzie pojęte.

– A jeżeli nie ma podszewki świata?

Jeżeli drozd na gałęzi nie jest wcale znakiem

Tylko drozdem na gałęzi, jeżeli dzień i noc

Następują po sobie nie dbając o sens

I nie ma nic na ziemi, prócz tej ziemi?

Gdyby tak było, to jednak zostanie

Słowo raz obudzone przez nietrwałe usta,

Które biegnie i biegnie, poseł niestrudzony,

Na międzygwiezdne pola, w kołowrót galaktyk

I protestuje, woła, krzyczy.

_____________________

-Venus – muzeul din Siracuza – foto mia

Friedrich Gottlieb Klopstock, ”Mormintele timpurii – Die frühen Gräber”

Friedrich Gottlieb Klopstock, ”Mormintele timpurii – Die frühen Gräber”

O, bine ai venit, tu, lună de-argint,

Frumoasă, tăcută prietenă a nopții!

O, nu fugi, mai stai, tu, gândului meu prieten!

Uite-o, rămâne, toți norii s-au rostogolit.

Numai trezirea lui Mai e desigur

Mult mai frumoasă ca noaptea de vară,

Când, luminoasă, roua din buclele-i picur,

Și din înaltul colinei încununată de roșu apare.

Nobili, o, voi, deasupra însemnelor voastre

Creste de-atâta vreme mușchiul puternic și mare!

Ce fericire am trăit pe când încă cu voi eram,

Și ziua de aur roșu prin strălucirile nopții vedeam.

(1764)

-traducere de Catalina Franco-

_________________________________

Willkommen, o silberner Mond,

Schöner, stiller Gefährt der Nacht!

Du entfliehst? Eile nicht, bleib, Gedankenfreund!

Sehet, er bleibt, das Gewölk wallte nur hin.

Des Maies Erwachen ist nur

Schöner noch, wie die Sommernacht,

Wenn ihm Tau, hell wie Licht, aus der Locke träuft,

Und zu dem Hügel herauf rötlich er kömmt.

Ihr Edleren, ach es bewächst

Eure Male schon ernstes Moos!

O wie war glücklich ich, als ich noch mit euch

Sahe sich röten den Tag, schimmern die Nacht.

(1764)

**

Adam Zagajewski, ”Chaconna – Chaconne”

Adam Zagajewski, ”Chaconna – Chaconne”

Știm, toată lumea știe, că a vorbit cu Domnul

în nenumărate cantate și pasiuni, dar mai este și

chaconna din a doua partită pentru vioară solo: aici,

poate doar aici vorbește Bach și despre viața sa,

dintr-o dată, neașteptat, despre el însuși ne spune,

impetuos aruncă tristețe și bucurie (fiindcă

asta e tot ce avem), de disperarea cumplită a pierderii

soției și a copiilor, despre durerea că totul ne pleacă

atât de devreme, dar și de extazul orelor nesfârșite

când se afla în aerul putred al mohorâtei biserici,

singur – cum e pilotul vreunui vol de nuit care poartă poșta

înspre meleaguri străine – cânta la orgă, simțind sub degete

supunerea aerului, fiorul și freamătul, tremurul,

sau auzea puternica și uniforma voce a corului,

de parcă luptele dintre oameni s-ar fi potolit pentru

totdeauna – totuși, visăm la asta și noi, ca să putem

în sfârșit, și despre viața noastră, să spunem adevărul,

noi nefăcând altceva decât, stingher și nefericiți,

să încercăm, să încercăm iarăși și din nou,

restul nu ne privește, și altceva n-o să facem

decât să încercăm, să încercăm iarăși și

din nou, – și totuși, și totuși … unde se află

unde vor fi vreodată cantatele noastre – spune-mi,

te rog, unde, de care parte a vântului,

spune-mi, te rog, ce ne-ar putea vindeca de tăcere.

-traducere de Catalina Franco-

________________________________

Wiemy, wszyscy wiedzą, że rozmawiał z Panem

w niezliczonych kantatach i w pasjach, ale jest też

chaconne z drugiej partity na skrzypce solo:

tutaj, może tylko tutaj, Bach mówi o swoim życiu,

nagle, niespodziewanie, opowiada nam o sobie,

szybko i gwałtownie wyrzuca z siebie smutek i radość

(bo nic innego nie mamy), rozpacz po stracie żony i dzieci,

żal, że czas musi nam wszystko odebrać,

ale także ekstazę niekończących się godzin

gdy w stęchłym powietrzu mrocznego kościoła,

samotny jak pilot samolotu przewożącego pocztę

do obcych krajów, grał na organach i czuł pod palcami

ich pneumatyczną uległość, ich zachwyt, drżenie,

albo gdy słyszał jednolity, mocny głos chóru, jakby

raz na zawsze skończyły sie waśnie pomiędzy ludźmi

– przecież my także marzymy o tym,

żeby powiedzieć prawdę o naszym życiu,

i wciąż niezgrabnie próbujemy,

i nadal będziemy próbowali, lecz

gdzie są, gdzie mogą być nasze kantaty, powiedz,

gdzie jest druga strona.

Mariangela Gualtieri, ”Frumoasă, frumoasă, frumoasă lume – Bello, bello , bello mondo…..”

Mariangela Gualtieri, ”Frumoasă, frumoasă, frumoasă lume – Bello, bello , bello mondo…..”

Frumoasă, frumoasă, frumoasă lume, frumos surâs

al lumii în luminile dimineții în

colorarea lumii cu anotimpuri cu

oameni și animale. Lumea-i frumoasă,

mi-aduc aminte de asta, mi-aduc aminte,

lumea-i frumoasă, tare frumoasă, cu cer

de zi şi de noapte, cu chipuri care-mi

plăceau cu boturi și labe și

plante care mi-au suspinat şi mi-au tot

suspinat ușor ușor, ducând

departe kilele și bocancii

de dinăuntru ce m-au

înnoroiat, trăgând fiarele de călcat

pe care ​​în piept le-am purtat, cu marea curățare

lăuntrică. Frumos, mi-aduc aminte

frumos de asta.

Dintotdeauna salvarea eu am avut-o de la

o frunză mică, de la un un fruct

atât de bine crescut, încât mi-a alinat

dezastrele de fundal. Cum nu, o, da.

-traducere de Catalina Franco-

____________________________

Bello, bello, bello mondo, bello ridere di

mondo in luce mattutina in

colorazione di mondo con stagioni e

popolazione e animali. Bello mondo

questo ricordo, questo io lo ricordo

bello, molto bello mondo, con cielo

diurno e notturno, con facce che

mi piacevano e musi e zampe e

vegetazione che mi sospirava e mi

sospirava leggera leggera, tirando

via chili e scarponi interiori che mi

infangavano, tirando via ferri da stiro

che mi portavo nel petto, e gran pulitura

di dentro. Bello, questo io lo ricordo

bello.

Io ho avuto soccorso a volte da

una piccola foglia, da un frutto così

ben fatto che dava sollievo a mio

disordine di fondo. Sì sì.

Adam Zagajewski, ”Niciunde – Nigdzie”

Adam Zagajewski, ”Niciunde – Nigdzie”

Era o zi undeva, eu mă întorceam

de la înmormântare tatălui meu,

o zi între continente, și străbăteam

pierdut străzile din Hyde Park, înconjurat

de frânturi de glasuri americane

Nu țineam de niciunde, și eram liber, dar dacă asta

e libertate, atunci, – gândeam – mai bine poate

să fiu captiv unui rege ori unui împărat ceva bun;

valuri de frunze pluteau pe curgerea toamnei roșii,

vântul căsca plictisit precum un câine de vânătoare,

iar casiera din magazinul de nicăieri (intrigată

de-accentul meu) m-a întrebat de pe unde-s,

dar eu uitasem, voiam să-i spun despre moartea

tatălui meu, dar mă gândeam: acuma iată-mă-s

un pic prea bătrân spre a mai fi orfan; trăiam

în Hyde Park, undeva, unde-i pe moarte have fun,

precum, invidioși, spuneau studenții din alte

facultăți, era o zi fără de caracter, lașă și

fără formă ori har, pe undeva, chiar regretam

că n-aveam o formă mai radicală, mi se părea

că însuși Chopin, într-o asemenea zi, s-ar mulțumi

la a da lecții, în cel mai bun caz, unor elevi bogați;

și dintr-o data mi-am amintit ce scria despre el

Dr. Gottfried Benn, dermatolog din Berlin,

într-unul dintre poemele sale de mine preferate:

„Când și-a expus teoriile, Delacroix devenise

neliniștit, căci nu-și putea explica nocturnele”,

aceste versuri, ironic-tandre-n același timp,

mă umpluseră totdeauna de-o fericire

aproape la fel de mare ca muzica lui Chopin.

Știam un lucru: nu încerca să-ți justifici – nici

noaptea și nici durerea – niciunde și nimănui –

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

To był dzień nigdzie zaraz po powrocie z pogrzebu ojca,

dzień między kontynentami, zagubiony chodziłem ulicami

Hyde Parku słuchając strzępów amerykańskich głosów,

nigdzie nie należałem, byłem wolny,

ale jeśli to jest wolność, myślałem, to wolałbym chyba

być jeńcem dobrego króla, ciepłego cesarza;

liście płynęły pod prąd czerwonej jesieni,

wiatr ziewał szeroko jak myśliwski pies,

kasjerka w sklepie spożywczym, nigdzie

(intrygował ją mój akcent), spytała, skąd jestem,

ale zapomniałem, miałem ochotę opowiedzieć jej

o śmierci ojca, pomyślałem jednak: jestem już

trochę za stary na sierotę; mieszkałem

w Hyde Parku, nigdzie, where fun comes to die,

jak mówili nie bez zazdrości studenci innych uczelni,

to był poniedziałek bez charakteru, tchórzliwy,

bez formy, dzień bez natchnienia, nigdzie, nawet żal

nie przybierał radykalnej postaci, wydaje mi się,

że sam Chopin w taki dzień ograniczyłby się,

w najlepszym razie, do udzielania lekcji

zamożnym, arystokratycznypł uczennicom;

naraz przypomniałem sobie co napisał o nim

doktor Gottfried Benn, berliński dermatolog,

w jednym z moich ulubionych wierszy:

„Kiedy Delacroix wygłaszał swoje teorie

stawał się niespokojny, on bowiem

nie potrafiłby uzasadnić nokturnów“,

te linijki, ironiczne i czułe zarazem,

zawsze napełniały mnie szczęściem

prawie tak wielkim jak muzyka Chopina.

Jedno wiedziałem: także nocy nie trzeba

uzasadniać, ani bólu, nigdzie.

Emily Dickinson, ”Du-te la el! Scrisoare ferice! – Going to Him! Happy letter!”

Emily Dickinson, ”Du-te la el! Scrisoare ferice! – Going to Him! Happy letter!”

Du-te la el! Scrisoare ferice!

Spune-i,

Spune-i de foaia pe care n-am scris-o.

Spune-i că am păstrat doar sintaxa,

C-am înlăturat și verb și pronume,

Spune-i de graba degetelor,

Cum prea încet și prea greu naintau,

Cum îți doreai, cu ochii numai pe foaie,

Să poți afla de ce tremură așa.

Spune-i că nu-i o poetă expertă,

Că ai simțit-o din cum se luptau propozițiile,

C-ai auzit, ascuns de tine, plesnindu-i corsetul,

De parcă-avea doar puterea unui copil.

C-aproape ți-a fost milă simțind atâtea.

Spune-i o – Spune-i – Nu te mai chinui,

Inima i s-ar frânge, de-ar ști-o.

Mai apoi tu și eu am rămâne tăcute.

Spune-i că noaptea s-a terminat

Mai înainte de-a se fi încheiat.

Că orologiul bătrân va fi suspinat „E ziuă!”

Că tu erai somnoroasă

Și te rugai s-ajungi odată la capăt.

Ce te-ar împiedeca a i-o spune?

Spune-i cum te-a sigilat. Însă, atenție!

De el te întreabă unde-ai să stai

Până mâine ascunsă, scrisoare ferice,

Fă o mișcare cochetă și dă din cap!

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

Going to Him! Happy letter!

Tell Him –

Tell Him the page I did’nt write –

Tell Him – I only said the Syntax –

And left the Verb and the pronoun – out –

Tell Him just how the fingers hurried –

Then – how they waded – slow – slow –

And then you wished you had eyes in your pages –

So you could see what moved them so –

Tell Him – it was’nt a Practised Writer –

You guessed – from the way the sentence toiled –

You could hear the Boddice tug, behind you –

As if it held but the might of a child –

You almost pitied it – you – it worked so –

Tell Him – No – you may quibble there –

For it would split His Heart, to know it –

And then you and I, were silenter.

Tell Him – Night finished – before we finished –

And the Old Clock kept neighing „Day”!

And you – got sleepy –

And begged to be ended –

What could it hinder so – to say?

Tell Him – just how she sealed you – Cautious!

But – if He ask where you are hid

Until tomorrow – Happy letter!

Gesture Coquette – and shake your Head!

Milo De Angelis, ”Să vină întâia – Viene la prima”

Milo De Angelis, ”Să vină întâia – Viene la prima”

„Oh, dacă ai înțeles:

cel care suferă

cel care suferă nu e profund”.

Suburbiile din Torino. Vară. Acum

e puțină apă în râu, e închis chioșcul de ziare.

„Schimbă-te, nu mai tot aștepta.”

Pe lângă zid sunt doar puține mașini.

Nu trece nimeni. Rămânem așezați

deasupra parapetului „Poate că încă mai poți

să devii singur, mai poți

încă să simți fără să plătești, încă mai poți intra

într-o adâncime care

nu va comemora: să nu aștepți pe nimeni

nu m-aștepta, dacă sufăr, nu m-aștepta”.

Și ne uităm la apa întunecată, la vântul acela puțin

care o mișcă

și îi dă vene mici, ca un lemn.

Mi-atinge fața.

„Când ai să ieși, când n-o să mai ai

alternative? Nu te-agăța, acceptă

acceptă

să pierzi ceva.”

-traducere de Catalina Franco-

_______________________________-

“Oh se tu capissi:

chi soffre

chi soffre non è profondo.”

Sobborghi di Torino. Estate. Ormai

c’è poca acqua nel fiume, l’edicola è chiusa.

“Cambia, non aspettare più.”

Vicino al muro c’è solo qualche macchina.

Non passa nessuno. Restiamo seduti

sopra il parapetto “Forse puoi ancora

diventare solo, puoi

ancora sentire senza pagare, puoi entrare

in una profondità che non

commemora: non aspettare nessuno

non aspettarmi, se soffro, non aspettarmi.”

E fissiamo l’acqua scura, questo poco vento

che la muove

e le dà piccole venature, come un legno.

Mi tocca il viso.

“Quando uscirai, quando non avrai

alternative? Non aggrapparti, accetta

accetta

di perdere qualcosa.”

Milo De Angelis, ”Scenă mută – Scena muta”

”Scenă mută” face parte din volumul ”Tema dell’addio (Tema despărțirii, 2005) – o meditație asupra sensului suferinței, al bolii, al pierderii definitive, al desprinderii de viață și asupra rolului memoriei – un document liric conceput în urma pierderii premature a soției, talentata poetesă Giovanna Sicari.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Milo De Angelis, ”Scenă mută – Scena muta”

Ne ținem alături

de țipăt, în vreme ce trece

un doisprezece, iar clipa scoasă

din învârtejirile ei rămâne aici, în inima

neagră a verii, în anunțul

unei singure dăți. Tu

nu ești aici. Rămâne vocea ta absolută

din mesagerie, aceasta

moarte care nu-și are locul.

*

Esența cărnii rănite

rătăcea între doi pereți,

iubirea ieșea

din prezent și giulgiul

chipurilor era acolo, și între degete

era ciment și era beznă

toată lumina se închisese

în piept, toate aparențele

trandafirului, toată puterea

orei pierdute.

*

Sub firele agățate

noi am cerut o constanță,

printre halucinogene ceream

cunoașterea codicelui terestru,

cântarea bătând subteran

în vertebre.

Du-te

nimic ce moare,

pleacă tu rană a clipelor

ce se întorc aici.

*

Acolo unde se legănase sângele, unde

acel perfect împreună era cel mai mult al nostru,

acolo e umbra mușcatei, substanțele crucificate,

un metru de asfalt, de nimic

și răsuflarea-i de asfalt, buzele de asfalt,

tăcerea și plecarea

sunt de asfalt. Irevocabilul, cuvântul ultim,

chiar și pe el,

ni l-a dat tot asfaltul, asfaltul.

*

Neașteptatul ne adusese-n durerea

ce-n noi pregătise totul, în clipa

ruptă ritmului său, în sunetul

tocurilor, în răsufletul tot mai

stins: era o după-amiază

în august printre umbrele de pe șosea,

era al nostru nimic

de spus, era firul de glas,

era scena mută.

*

Tu erai ultima

femeie a vieții, erai furtuna

și liniștea, locul

unde lumina e însângerată

și sângele înflorește: câteva clipe

doar câțiva metri, mereu aici,

în cimentul vorbind, în orașul

îndrăgostiților, în liniștea

lavabourilor, sărutul

venise

și noi n-am mai fi

vrut să ieșim.

Astfel se moare, astfel –

la intrarea-ntr-o școală, un cerc perfect.

*

De-a lungul unei străzi din Roserio

și pe la umbră, umblu, stau lângă

tine, lângă sandalele tale

încinse de la asfalt, asfaltul

din orice vară, asfaltul

care pătrunde în sân, până ce-apare

rana, și până ce vederea

este la fel de tăcută ca și sfârşitul ei.

*

Noi, care am cunoscut

inima fiecei zile și inima fără vârstă,

ideea care iluminează carnea,

înțelepciunea măsurilor

și fulgerarea, noi ne părăsim aici,

aici, în doi coți de beton, cu un act

de prezență, o tremurare

în vară, un schimb de persoane.

-traducere de Catalina Franco-

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Ci teniamo vicini

all’urlo, mentre passa il dodici

e l’attimo separato

dal suo vortice resta qui, nel cuore

buio dell’estate, nell’annuncio

di una volta sola. Tu

non ci sei. Resta la tua assoluta

voce nella segreteria, questa

morte che non ha luogo.

*

L’essenza della carne ferita

vagava tra due muri,

l’amore usciva

dal presente e il lenzuolo

dei volti era lì, ed era cemento

tra le dita ed era buio

tutta la luce era chiusa

nel petto, tutte le parvenze

della rosa, tutta la forza

dell’ora persa.

*

Sotto i cavi sospesi

chiedemmo una costanza,

tra gli allucinogeni chiedemmo

di sapere il codice terrestre,

il canto sotterraneo che bussava

alle vertebre.

Vattene

nulla morente,

vattene ferita

dei minuti che tornano qui.

*

Dove ondeggiava il sangue, dove il perfetto

insieme era più nostro, c’è l’ombra

del geranio, le sostanze crocifisse,

un metro d’asfalto e di nulla

e il respiro è d’asfalto, le labbra d’asfalto,

il silenzio e l’andarsene

sono d’asfalto. L’ultimatum, anche quello,

ce l’ha dato l’asfalto, l’asfalto.

*

Un improvviso ci porta nel dolore

che tutto ha preparato in noi, nell’attimo

strappato al suo ritmo, nel suono

dei tacchi, nel respiro

che si estingue: era un pomeriggio

d’agosto tra le ombre della tangenziale,

il nostro niente

da dire, filo di voce, scena muta.

*

Eri l’ultima

donna della vita, eri il temporale

e la quiete, il luogo

dove la luce è insanguinata

e il sangue fiorisce: pochi minuti,

pochi metri, sempre lì,

nel cemento che parla, nella città

degli amanti, nel silenzio

dei lavandini, il bacio

avvenne

e noi non abbiamo

voluto più uscire.

Si muore così, all’ingresso

di una scuola, un cerchio perfetto.

*

Lungo una strada di Roserio

e di ombra, cammino, resto accanto

a te, ai tuoi sandali

che l’asfalto bruciava, l’asfalto

di ogni estate, l’asfalto

che penetra nel seno, finché appare

la ferita, finché la vista

è silenziosa come la sua fine.

*

Noi che abbiamo conosciuto

il cuore di ogni giorno e il cuore senza età,

l’idea che illumina la carne,

la sapienza delle misure

e il lampo, noi ci lasciamo

qui, in due metri di cemento, con un atto

di presenza, un battito

estivo, uno scambio di persona.

Meri Flo

Aleksandr Sergheevici Pușkin , ”Numele meu”

Aleksandr Sergheevici Pușkin , ”Numele meu”

Ce înseamnă numele meu pentru tine?

El se va stinge oare ca zgomotul trist

Al unui val spulberat pe-un țărm depărtat,

Ori ca o șoaptă în noapte într-o pădure tăcută.

Pe foaia amintirilor numele meu

Cândva fi-va asemuit cu un mormânt

În acel singur însemn de multă vreme uitat

Gravat într-o limbă de multă vreme moartă.

Ce-ar avea el înăuntru-i? de mult uitat

În noua și tulburătoarea ta viață,

N-o să păstreze nimic din sufletul pur

Al unor simțăminte tandre, curate.

Dar când tristețea în brațe te va cuprinde,

Adu-ți aminte – cu dor și-n tăcere – de mine;

Iar apoi spune-ți doar ție: se află o inimă-n lume,

Acolo eu voi trăi pentru totdeauna. …

-traducere de Catalina Franco-

______________________________-

Was könnte dir mein Name sein?

Er stirbt dahin, wie dumpfe Wellen

Die klagend am Gestad zerschellen,

Wie nachts ein Ruf im stummen Hain.

Das Blatt mit meinem Namenszug

Ist einem Grabmal zu vergleichen,

In das man längst vergessene Zeichen

In einer toten Sprache schlug.

Was liegt an ihm? Verschüttet lang

Von neuem, unruhvollen Leben

Wird er dir nicht den reinen Klang

Des zärtlichen Gedenkens geben.

Doch magst du, wenn dich Leid befällt,

In meinen Namen dich versenken;

Dann sprich: ein Herz ist auf der Welt,

Das wird auf immer mein gedenken…

-Übersetzt von Michael Engelhard

_____________________________________-

Что в имени тебе моем?

Оно умрет, как шум печальный

Волны, плеснувшей в берег дальный,

Как звук ночной в лесу глухом.

Оно на памятном листке

Оставит мертвый след, подобный

Узору надписи надгробной

На непонятном языке.

Что в нем? Забытое давно

В волненьях новых и мятежных,

Твоей душе не даст оно

Воспоминаний чистых, нежных.

Но в день печали, в тишине,

Произнеси его тоскуя;

Скажи: есть память обо мне,

Есть в мире сердце, где живу я.

-pe malul Nevei, sub statuia lui Pușkin din fata Muzeului Literaturii Ruse din Sankt Petersburg-