Robert Walser, ”O dimineață de duminică – Sonntagmorgen”
Astăzi, duminică, am plecat devreme spre satul din apropiere. În zona noastră, orașul și satul se întâlnesc ca doi prieteni buni și curajoși. Făcusem doar o sută de pași, sau poate încă o sută, și acolo în fața mea se întindea deja iarna rurală, blândă, cu copacii ei ciufuliți și cu minunatele ei pajiști verzi. Am ajuns la pădurea, care stătea atât de frumoasă, atât de nemișcată în văzduhul cenușiu, rece, cu grațioase semețe vârfuri de pin. Dinspre parohia unui sat mai îndepărtat, clopotele de duminică sunau tare și totuși blând și liniștit peste marginea pădurii. Un drum rece și înghețat și o fermă bogată, întinsă, în încâlceala copacilor înnegriți de iarnă. Un fum blând și pașnic urca din hornul parcă zâmbind, iar un drumeag mic, voios și îndrăzneț șerpuia pe câmp spre pădure. Am trecut pe lângă oamenii îmbrăcați de duminică înspre bătrâna, minunata, vechea mea pădure, iar mai târziu, iarăși înapoi, unde m-am întâlnit din nou cu poteca și câmpul, cu cerul sur, cu copacii și ferma și cu alți oameni. Era așa multă pace caldă în tot frigul și în moartea iernii, atât de multă viață străveche și veșnic tânără și fericită. Un deal verde se uita pieziș la mine. Îmi iubesc, îmi iubesc țara cu cărările, cu colțurile, cu rotunzimile și ascuțișurile ei. Am ajuns curând acasă într-o cameră plăcută și caldă . M-am așezat la masă, am luat pixul și am scris toate astea.
-traducere de Catalina Franco-
_________________________________
Heute, am Sonntag, ging ich früh ins nahegelegene Land hinaus. In unserer Gegend berühren sich Stadt und Land wie zwei gute wackere Freunde. Ich machte nur hundert Schritte, oder vielleicht noch hundert dazu, und da lag schon der ländliche, zarte Winter vor mir mit seinen strubbligen Bäumen und seinem lieblichen Wiesengrün. Ich kam zum Wald, der so schön, so still in der grauen, kalten Luft dastand mit graziösen Tannenwipfeln. Aus einem entfernteren Pfarrdorf klangen die Sonntagsglocken laut und doch leis und still daher über den Waldsaum hinüber. Kälte und hartgefrorener Weg und ein schönes breites Bauernhaus in dem Gewirr von schwärzlichen Winterbäumen. Ein zarter, friedlicher Rauch stieg wie lächelnd aus dem Kamin, und ein kleiner, lustiger, kecker Feldweg schlängelte sich quer durch den Acker in den Wald hinein. Ich ging an sonntäglich gekleideten Menschen vorbei in meinen alten, lieben Wunderwald hinein, später jenseits wieder hinaus, wo wieder Weg und Feld, grauer Himmel, Baum und Haus und andre Leute mir begegneten. Es lag in aller Winterkälte und -gestorbenheit so viel warmer Friede, so viel uraltes und ewig wieder junges und frohes Leben. Eine grüne Anhöhe guckte schelmisch zu mir hernieder. Ich liebe, liebe mein Land mit seinen Pfaden, Ecken, Kreisen und Winkeln. Bald war ich zu Hause im angenehm geheizten Zimmer. Ich setzte mich an den Tisch, ergriff die Feder und schrieb dieses.
*
Horia Bernea
catalinafrancoblog 