Rănită de moarte de un pumnal al iubirii tăcute, veșnic agățată de posibilitatea de a fi fericită într-un viitor încețoșat: poezia Idei Vilariño este o prevestire ce caută să proiecteze în viitor lucrurile pierdute în trecut.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Idea Vilariño, ”Nu știai – No supiste”

Sărmana dragostea mea

credeai

c-a fost așa

nu știai.

Era mai bogată de atât

era mai săracă de atât

era viața și tu

cu ochii închiși

ți-ai văzut coșmarurile

și ai numit-o

viaţă.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

Pobre mi amor

creíste

que era así

no supiste.

Era más rico que eso

era más pobre que eso

era la vida y tú

con los ojos cerrados

viste tus pesadillas

y dijiste

la vida.