Edmond Haracourt, ”Rondelul despărțirii – Rondel de l’adieu”

Cu fiece plecare, murim câte puțin

Se curmă-n noi ceva din ceea ce iubim:

Ceva din ce jurasem – ceva ne părăsește,

De fiecare dată, oriunde-n orice vrere.

Mereu e un adio dorințelor trecute,

Mereu un văl de doliu poemelor nespuse;

Se împrăștie din noi nădejdea de-a iubi.

La fiece plecare, murim câte puțin.

Ne pare câteodată o joacă să ne ducem,

Dar, prin acea plecare cu totul de ne rupem,

În despărțirea aceea tot sufletul ne moare:

Se duce-n patru vânturi și încet-încet dispare.

Cu fiece plecare, murim câte puțin.

-traducere de Catalina Franco-

______________________________

Partir c’est mourir un peu,

C’est mourir a ce que l’on aime :

On laisse un peut de soi-meme

En toute heure et dans tout lieu.

C’est toujours le deuil d’un voeu,

Le dernier vers d’un poeme ;

C’est mourir a ce que l’on aime.

Et l’on part et c’est un jeu

Et jusqu’a l’adieu supreme

C’est son ame que l’on seme,

Que l’on seme en chaque adieu:

Partir, c’est mourir un peu.